Cine nu-i cu noi e împotriva noastră!
Tocmai ce-am descoperit un scurt articolaş la Vlad Dulea, pe care de altfel îmi permit să-l şi citez integral:
Mă gândeam zilele acestea că cel mai inteligent lucru pe care l-a făcut fosta opoziție în ultimii ani a fost să implanteze în conștiința colectivă a poporului român, încet dar sigur, rușinea de a fi băsist.
Acum se văd rezultate, pentru că indiferent cât de mari sunt derapajele actualei puteri, există acei oameni cu bun-simț care nu sunt de acord cu ele, dar care nici nu fac nimic, pentru că asta ar însemna că țin cu Băsescu, ceea ce este o rușine sau chiar o prostie, nu-i așa?
Eu nu ascund că îmi place politica pragmatică dusă de PDL prin guvernul Boc. E criză încă, lumea financiară în continuare stă pe saci plini cu dinamită, a se vedea Grecia şi prin ea întreaga zonă euro. În alte condiţii şi cu alţi oameni, PNL ar fi fost interesat de observat conducând singuri. Da’ nu sunt alte condiţii.
Ei, în orice joc politic, o mutare de bază este să critici adversarul şi să spui că tu ai fi făcut altfel, mai bine. Nimic nou. Însă este o mutare murdară să dai vina pe adversar pentru Absolut Tot, pentru tot răul care există, a existat sau ar putea exista. Să întrupezi în adversar tarele altora.
Şi mi-am amintit, citind textul lui Vlad, că de fapt l-am mai citit undeva. Cu alte cuvinte, ce-i drept. Din altă perioadă, da. Scris de altă mână, desigur. Însă fix la fel, pe aceeaşi temă, luptându-se cu fix aceeaşi problemă. Să-i dăm cuvântul lui Mircea Eliade, cu un citat din textul “Intelectualii e fascişti!” (24 Mar 1935) :
Un domn de la “Cuvântul liber”, pe nume Miron D. Paraschivescu, mă întreabă ce înţeleg prin “autonomia spiritualităţii”, şi dacă nu cumva aceasta nu înseamnă pur şi simplu “fascism”. Am citit articolul d-lui Miron Paraschivescu cu stupoate. Mi se părea că lămurisem lucrurile destul de clar, în repetate rânduri. Autonomia spiritului înseamnă a nu explica viaţa spirituală prin altceva decât legile spiritului. Adică, a nu confunda “spiritul” cu sîngele (cum fac rasiştii), nici cu sexul (cum face Freud), nici cu fenomene economice (cum fac marxiştii). Ştiam că atitudinea aceasta se numeşte “spiritualism”; d. Paraschivescu afirmă că adevăratul său nume este “fascism” sau “escrocherie”. Treaba d-sale să creadă astfel. Reaua-credinţă, în rândurile marxiştilor noştri, nu cunoaşte margini. Şi este cu atât mai deprimantă această rea-credinţă, cu cât d. Paraschivescu se mărturiseşte dornic de discuţie cinstită. “Noi am iubit discuţia”, scrie d-sa. Şi noi o iubim. Dar ca să poţi sta de vorbă cu cineva, e indispensabil un minimum de bună-credinţă, şi oarecare informare prealabilă asupra subiectului discutat. Cînd cineva vine şi îţi spune că afirmarea autonomiei spiritului înseamnă “fascism” şi “escrocherie” (şi aceasta numai pentru că o asemenea atitudine este antimarxistă), aş vrea să ştiu cum am mai putea “discuta”. Asta implică ori o extraordinară rea-credinţă, ori o ignoranţă fără margini. Să fi fost toţi filosofii lumii “fascişti” ori “escroci”? Să fie un Croce, un Bergson, un Russel, un Husserl – escroci şi lichele? Să fie oare întreagă psihologie contemporană – care verifică autonomia vieţii sufleteşti – o creaţie fascistă? Să fie fizicianul Heisenberg, el însuşi, un fascist sau un escroc? De! Mai ştii? Nu l-au scos marxiştii noştri pe Eminescu hitlerist şi pe Pârvan un huligan rasist? Într-o discuţie cu asemenea “revoluţionari” te poţi aştepta la orice …
(..)
Mno, poftiţi la contra-argumente. Poate de fapt PDL a început acest joc? Pentru că, sincer să fiu, îmi amintesc de câţiva ani în care televiziunile ( gen Antena 3) au tocat mărunt fiecare gest al guvernului. Cine-i domle agitatorul în această poveste telenovelă?
Polarizarea societatii- sau o lectie din perioada interbelica – dAImon-s blog…
Oricât îmi displace să scriu despre politică, uneori trebuie să spun câte ceva pe temă….
Cred ca tabloidizarea politicului e destul de veche, la fel si infierarea maselor prin setarea unei tinte fixe, care sunt demonizate. Doar ca la noi mijloacele media, cel putin de catre anumite categorii, nu au fost demitificate, iar prostia imbecilizanta a violentei nu s-a fost modificata cu ceva pentru respectivele.
Ca tot vorbeste lumea de mineri in zilele astea, singurii mineri pe care-i vad eu sunt masele anonime de pensionari-revolutionar-si-sindicalisti, cu lideri platiti si marea masa indoctrinata intru ura.
Perspectiva critica poate parasi pe oricine, Eliade este un bun caz, la fel si toata generatia sa.
Ce-i drept e drept. Caderea in extrema dreapta e de manual.
Apai cum vrei angajare dintr-o perspectiva critica ?
Polarizarea asta începe poate de sus, de la politicieni. Care în ultimii ani au trecut de la discuţii contradictorii la o ură viscerală unii faţă de alţii. Iar societatea le preia modelul.
Da’ foloseşte-te de comentariul lui Bogdan, dacă tot a binevoit să facă efortul de a-l lăsa aici.
Nu există un singur factor într-o anumită discuţie, şi nu putem răsturna vina doar deasupra politicului. Media are rolul să cearnă şi să filtreze mizeriile emise de politicieni, nu să le regurgiteze fără pic de discernământ. Degeaba s-ar înjura X şi Y dacă nimeni n-ar raporta ce spun ei, n’est ce pas?
Discuţia e, deci, mai largă decât propui tu. Şi se lărgeşte şi mai tare imediat ce observăm că modelul conducerii prin reprezentanţi este cam depăşit, urmând ca votul direct prin internet să devină o alternativă din ce în ce mai viabilă şi deci să schimbe în bună măsură jocul şi balanţa democraţiei (iar indirect, jocul partidelor politice).