Dupe cum ştiţ, pe internet scrie oricine. Uni mai corect, uni mai greşit. Gen. Şi pe lângă ei, mai e şi meta-internauţi, care stă şi corectează ce-a scris alţii. În engleză le zice grammer nazi şi-n română nu le zice nicicum(i)
Bun, şi acu’ să vă esplic ceva ce ştie oricine instinctiv, însă fără a fi formalizat(ii): gramaticul voluntar e inutil internetului, şi mai ales inutil sie însuşi.
În primu’ rând, voluntariatul e un socialism prost înţeles şi prost aplicat. Deci, e “mai bine”, aşa în general, să ştie omul a vorbi şi scrie corect? Păi atunci tu, ca ştiutor, pui mâna şi-l exploatezi pe cel ce-i mai prost ca tine, până se prinde singur că .. băi, am la dispoziţie şcoală şi manuale, hai să recuperez ce nu ştiu. Corectând însă pe gratis şi nediscriminatoriu, gramaticul transmite o chestie simplă: nimeni nu l-ar plăti s-o facă; e inutilă activitatea lui din punct de vedere comercial(iii). Există pe lumea asta un grup foarte mic de oameni ce fac muncă voluntară fix din dorinţa să fie lumii mai bine(iv), iar restu’ o fac pentru ceva plăcere personală. Nu c-ar fi ceva rău în asta, dar să ştim cum stăm.
În al doilea rând, limba se întâmplă cu totul altundeva decât în abecedare şi manuale de gramatică. Limba adevărată e peste tot unde o poartă oamenii, şi arată fix cum o poartă ei: zdrenţuită, şleampătă, cătrănită, şturlubatică, vioaie, pofticioasă … Glumele se întâmplă dincolo de gramatică, râde lumea şi dacă zici tigară şi dacă ţigare. Dincolo de formal, în subtextul limbii lucrurile se aranjează fără să le pese de ce scrie într-o carte. Manipularea deliberată a limbii, pun cum zic englejii, e fix aia. Gramatica vine şi încearcă, cu slabele ei puteri, să sistematizeze urmele lăsate-n limbă de homo ludens. Da, e îngrozitor de banală observaţia(v), însă dacă n-o zice nimeni explicit …
Noa şi-n ultimul dar nu cel din urmă rând, corectatu’ altora e semn că nu poţi -sau refuzi- să interacţionezi cu realitatea aşa cum este ea. Impresia că-s toţi dobitoci, numa’ tu ăla care Ştie Chestii. Şi nu aşa, ci Cele Mai Importante Chestii. Categorie în care mă şi încadrez cu brio, spre exemplu găsindu-mă de nenumărate ori în situaţia de a mă întreba cum poţi fi şef dacă scrii cu curu’ ; până mi-a picat fisa că poate-s necesare alte calităţi mai importante, pe care dacă le posedam eram io şef. Da’ e mai uşor să te mângâi pe spate că eşti mai bun pe acea felie îngustă, decât să priveşti imaginea de ansamblu.
Cam atât.
- nu conform culturii preexeistente, putem însă să le inventăm noi nume [↩]
- Apropo, ăsta-i rolul blogherului în anul de graţie 2012: nu să raporteze căcaturile care i se întâmplă lui, ci să le preia de la alţii şi să le sintetizeze în ceva -speră el- util lumii [↩]
- iar comerţul fiind o formă de a interacţiona cu esenţele… [↩]
- deci de a ajuta oamenii să interacţioneze cu cealaltă esenţă, limbajul [↩]
- deci încadrabilă tot la epifanii, ca s-o gâdilăm pe Raluca [↩]
Mie îmi place cum sună ”nazistul gramatic”. Cu toate că nu are aceeași ascuțime ca omologul său anglofon.
Eu m-am gândit mereu că invers, gramatica ca unealtă precede limba — à la ierarhia Chomsky, diverse producții manifestă mai multă sau mai puțină forță de expresie. Asta după mine înseamnă că un individ incapabil să o folosească corect are hibe în logica gândirii sale interne.
Asta presupunând bineînțeles că limbajul formalizat caută să optimizeze expresivitatea și nu e prost alcătuit din capul locului. Chestia variază și în funcție de context: de exemplu toată lumea spune că inginerii se exprimă prost în limbaj natural. Afirmația e adevărată dacă ne raportăm strict la limbajul natural, însă faptul e că limba nu-i capabilă să exprime absolut corect toate conceptele alea, motiv pentru care e preferată folosirea limbajului matematic.
Maestre, da’ tocmai că eu zicând de ludens şi tu de logica gândirii, deja ne situăm pe nişte poziţii îndepărtate, dacă nu perpendiculare. În discuţia asta nu interesează limbajul formal, ci doar cel care curge natural din omul dispus să se joace.
Tocmai ăsta-i şi farmecul naturalului, că dincolo de regulile şi structurile gramaticale interne (da, în sensul ăsta gramatica precede limba), ele pot fi modificate şi remixate şi călcate în picioare fără ruşine, obţinând ceva nou. În vreme ce folosirea limbajului matematic în sens .. hm, creativ? are cel mult efect ridicol.
Mai corectez si io din cand in cand, asa mai bland, pentru ca pana la urma CONTEAZA MESAJUL. Detest indivizii care, dupa ce ai pus un articol din ala lung cat un capitol din Balzac, iti spun ‘ai pus un i gresit’. Pai, fratele meu, tu aia ai inteles din tot ce am scris io? Din miile alea de semne pe tine exact i-ul ala te-a ‘ars’? :D
Uită-te doar pe fizica teoretică din ultima sută de ani. O să fii surprins cât abundă de creativitate. Și noa, gândește-te, fizica nu-i cu mult diferită de muzică sau pictură în sensul ăsta: trebuie să vizualizezi anumite chestii în feluri care mai de care mai năstrușnice, dar care au un sens. Că de acolo pot decurge și avantaje practice, asta-i posibil însă nu necesar. În primă fază voiam să dau programarea ca argument da’ nu-s sigur, în schimb fizica și matematicile abstracte ajung în sfera asta.
Altfel sunt de acord cu ce zici, numa’ că pentru a te juca cu limba cum zici tu e musai să o și cunoști. Nu zic, sunt pe lumea asta câțiva indivizi care nu fac școală și scriu sau povestesc după aia de nu se poate, au un soi de talent nativ sau mai știu eu ce. La fel, există unii lăutari excelenți cărora conservatorul li s-ar părea mai degrabă plictisitor, dar ăștia sunt mai degrabă excepții.
În fine, un punct de vedere asemănător cu al tău e exprimat de Fry, dar de aici până la inabilitatea gramaticii de a sistematiza e drum lung. Ea poate foarte bine să sistematizeze limbajul natural în mâini dibace, ba chiar mai mult de atât, poate exprima chestii (cum ar fi funcțiile recursive) pe lângă care limbajul natural pare ușor trivial. Faptul că omul e capabil să schimbe după bunul plac sensuri și sintaxa decurge zic eu din altă proprietate, anume aia de universalitate — cu alte cuvinte suntem suficient de inteligenți încât să derivăm într-un timp relativ scurt un limbaj nou, prin care să exprimăm X sau Y mai eficient.
[…] Cunosc foarte bine sentimentul, îl încercam şi eu din alt rol. […]