Hai să vă citez din zbaterile unui tânăr:
Dobra Andrei (@makavelis)
frate, de la 12 stau in fata monitorului sa scriu ceva pe blog. da-l naibii, pun poze cu femei si aia e
Nu-s în poziţia să-i dau sfaturi omului, poate pentru că io scriu din ani în paşti iar el o face totuşi destul de constant. Însă mă gândesc că putem folosi această ipostază drept exemplu, n’est pas?
Mi-am amintit de vorba lui Isaac Asimov, care săracu’ zicea că dacă are 15 minute libere se poate aşeza şi scrie. Nu că-şi ascute creioanele prima dată, nu că tuşeşte în faţa paginii albe, ci se pune pe scaun şi scrie. Se aşează şi începe să bată la maşina de scris, eventual chiar continuă vreo pagină începută altă dată, fără să stea să-şi amintească contextul exact. Noa, ce avea Asimov şi n-au alţi scriitori? Idei.
Tot Asimov spunea că-i şed ideile de romane în cap, că i se învârt de nebune în timp ce el îi concentrat la alte chestii ale vieţii. Păi ioi, mai dă-o dracului de treabă! Cum făcea ăsta să aibă idei cu sacul, iar sute şi mii de scriitori aspiranţi stau şi se holbează în gol? Am ca o explicaţie: Asimov citise.
Şi anume, Asimov citise cu găleata. Copil din familie de emigranţi, se ducea la bibliotecă, umplea o sacoşă (sau un cărucior) cu cărţi, venea acasă şi le devora. Ajuns la vârsta maturităţii, avea deci acel background cultural, acea fundaţie solidă pe care să construiască alte chestii. Se desprinde o lecţie: nu omul are a vâna ideile, ele au a şede deja cuminţi în capul lui, aşteptându-l pe el s-o aleagă pe cea mai potrivită dintre ele. Cum vi se pare?
Uite, io recunosc că de-asta nu scriu des: pentru că nu mai citesc. Nu prea experimentez chestii. Nu mi se întâmplă mare lucru măcar. Am o rutină, deşi îmi caut şutul în fund proverbial. Până atunci, ideile mele puţine n-au nici energia nici motivaţia să iasă la lumină, aşternute în scris. Nici n-are avea sens să mă tot repet ca un disc stricat. Or mai fi şi alţii în situaţiunea asta.
Ei, uite că am închis cercul. Dacă ai idei, ai şi mai multe idei. Dacă n-ai idei, nu ştii cum să faci să ajungi la ele (fără să pierzi 10 ani în tranşeele lecturilor universale obligatorii). Cerc virtuos sau cerc vicios? Asta e întrebarea pe care orice bloger care se surprinde că nu scrie des ar trebui să şi-o pună, cred. De ce mergi încotro mergi?
Băltitul e şi el o formă de mers, şi anume prin timp. Tu stai, timpul curge peste tine.
Poate scrii tu rar (depinde ce intelege fiecare prin rar), dar cand scrii articole ca cel de fata, scrii bine si nu e vorba de stil, ci de mesaj. Eu mi-am primit ceva raspunsuri, dar te intreb: ce te faci cand ai idei, dar in lipsa unui background ideile stau cu “mana intinsa” si nu primesc nimic? Si daca incerci sa recuperezi timpul pierdut e descurajant si frustrant sa vezi cat ai pierdut… Sigur, baltirea nu e o solutie, dar parca nici scrisul care desi lesne se asterne, iti da senzatia ca nu e destul de bun.
E foarte validă întrebarea, şi eu mi-am pus-o. Soluţia omului de ştiinţă (ca formare zic) este să pui mâna şi să cercetezi şi să studiezi şi să cizelezi până eşti mulţumit(ă) de conţinutul mesajului. Cu alte cuvinte, să pregăteşti un articol ca şi cum ai pregăti o lucrare (de licenţă, master, doctorat, etc). Să sapi şi să te documentezi şi să-ţi umpli lacunele înainte de a scrie.
Eu nu-s pe ideea asta: blogurile nu-s bastion de cercetare prin-însele, ca atare vom scrie doar pe cât de bine putem la acel moment. Ai o idee, o execuţi pe măsura puterilor tale, şi-i dai drumul. Eventual ţii articolul ca schiţă o perioadă, reciteşti, mai dai la rindea până eşti satisfăcut(ă) cu forma, poate-ţi şi vin idei noi de exprimare, mai elocvente. Sau arăţi schiţa unuia mai inteligent ca tine, îl rogi să-ţi dea direcţii de cercetare, astupi din goluri. Dar fără aspiraţia la seriozitate ştiinţifică, pentru a lăsa loc şi fericirii de a scrie.
N-ai cum scăpa de senzaţia de “destul de bun” fără a scrie explicit care-s criteriile de evaluare. Şi vei vedea că setând criterii mai abordabile, brusc munca ta e chiar acceptabilă şi interesantă.
E ceva in ce zici tu acolo, dar e mai degraba conditia necesara, nu si suficienta, ori mai exact conditia pentru idei de o anumita profunzime eventual. Cititul ofera cum ar veni terenul fertil ca sa creasca idei, dar apoi mai trebuie si exercitiu propriu-zis. Altfel spus din ce scrii mai mult din aia ai mai multe idei. Calitatea lor insa depinde de materia prima.
Eu zic și că lectura poate duce la o inapentență, pofta de scris fiind anihilată de o rușine de sine. Ce ai mai putea tu scrie după monștri sacrii ai literaturii sau filozofiei?
Eu una sufăr de acest complex de inferioritate. Am citit nume grele, Goethe, Dante, Dostoievski, Tosltoi, Hesse, Mann, Pessoa, Kant, Nietzsche etc, încât orice scriere a mea mi se pare excesiv de slaba.
Nu îndrăznesc să mă consider bună, deși nu renunț la scris.
[…] continuarea ca nu ma lasa dAImon sa scriu mai mult azi Categories: cotidianTags: ghiozdan, prima zi de scoala, roz, […]
@Diana Coman
Ideile sunt rezultatul imaginatiei. Imaginatia este limitata doar ne numarul de neuroni pe care-i poti folosi simultan. Pentru asta trebuie cat mult exercitiu. Cititul este parte a acestui exercitiu :)