De-aş avea eu putere…

.. aş introduce studierea fonologiei ca materie în ciclul secundar. De fapt, fonetica e mai bine spus – şi cu acoperire mai largă. Minim un semestru de studiat sunete, pronunţie, sistemul IPA. Ore în care stai să asculţi feluri de a vorbi o limbă – accentuând plosive sau fricative, accetuând curgerea vorbei sau efectele cuvintelor individuale. Ore de dicţie (!) în care iei loaza şi-o pui să deosebească între “colidor” şi “coridor” (sau între “co-incidenţă” şi “coicidenţă”), ăsta fiind doar un exemplu pedestru. Ore în care asculţi limbi pe care nu le cunoşti, şi încerci cu puterile tale să deosebeşti cuvintele între ele. Mbine, ultima propunere n-am idee ce efect practic şi educativ ar avea, dar mi se pare amuzantă şi mai ales consumatoare de energie la nivel cerebral. Cu un drum, putem arăta că limba română nu-i cu nimic mai bună ca oricare alta când vine vorba a descifra simbolurile scrise şi a le converti în foneme. Vă imaginaţi un exerciţiu de “cum ar citi un neamţ acest text românesc“? Mie mi s-ar fi părut amuzant, şcolar fiind.

Ciclul gimnazial dedică ani întregi studiului gramaticii. Nu neg c-ar fi importantă, însă am dubii serioase că un copil care încă n-are nici buletin are nevoie să ştie ce-i o propoziţie subordonată atributivă explicativă, ba şi s-o recunoască în frază. Ăsta e studiu sec de lăsat pe seama universităţilor şi curioşilor într-ale gramaticii. Omul n-are nevoie în viaţa de zi cu zi de sintaxa frazei, nu dincolo de ceea ce învaţă prin exemple – vorbind cu semenii săi. Să audă totuşi un grai moldovenesc şi să-l compare cu al său, observând că .. băi, ăştia citesc aceleaşi cuvinte însă într-un mod diferit .. ei, asta numesc io c-ar fi  unealtă bună. Să nu mai zic de studierea cuvintelor preluate din alte limbi, modificările lor fonetice pentru a le adapta la română, aceste exerciţii incredibil de necesare pentru a lărgi orizontul.

A, şi dacă tot suntem la capitolul “modificări de programă”, aş da o muie din voleu şi orelor de analiză literară (în alt articol, după ce studiez puţin nişte manuale de ciclu gimnazial). De fapt, cam asta-i obiecţia mea faţă de alegerea subiectelor şi priorităţilor pentru “limba română”: freci omu’ la cap 8 ani, până la finele liceului, cu două chestii greoaie: gramatică şi analiză literară. Ambele pot fi amuzante şi stimulatoare intelectual, dacă îţi plac. Însă ambele lucrează pe substratul limbii, iar aceasta are întinderi vaste dincolo de ceea ce putem reprezenta cu uneltele şcolii. Poate trebuie schimbat ceva, totuşi.

Vă ascult.