Despre Twitter şi cultură

Am revenit la reţeaua asta după o lungă absenţă. E simplu de explicat şi motivul reapucării, şi cel al lăsării: lenea pentru management. Dispar conturi. Oamenii se schimbă. Interesele se schimbă. Constaţi că urmăreşti 400 de oameni din care 50 tac, 250 îs marketeri/PRişti iar restu’ de 100 scriu câte ceva interesant din an în paşte.

Aşa că pentru început, săptămâna trecută am purces la unfollow en-masse. Pe criterii simple: cont inactiv de câteva zile? Pa. Hashtaguri despre conferinţa la care eşti tu (şi despre care nu m-ar putea fute grija mai puţin)? Salut. Hashtaguri despre Cluj Brands Tour sau alte chermeze în grup? Arrividerci. Maxime şi filozofeli ieftine de bodegă? Adio. N-am nici dispoziţia nici nervii să evit chestiile ce nu mă interesează, de asta m-am lăsat de Twitter o dată deja. Unui articol de blog îi dedic între 5 secunde şi 60, cam câtă atenţie credeţi că primeşte un tweet? E, apropo, o mişcare eliberatoare să scapi de zgură – ca în orice alt aspect al vieţii.

Bun, în a doua fază am trecut la a da follow altor oameni. Asta înseamnă că în 7 zile am aruncat ochii asupra a ceva peste 300-400 de conturi de români, din care am început a urmări nici 100 – mult sub 100. Mi-am făcut filtrele din mers, nefiindu-mi clar CE anume caut. Da’ m-am prins, şi anume prima regulă e că nu mai dau follow vreunuia căruia îi scrie sub nume PR/marketer/social-media-specialist şi alte meserii care implică să fii “drăguţ”. Tweeturi despre meta-internet? Nu mersi. Poveşti despre starea vremii? Meh. Lipsă totală de linkuri interesante? Bleah. Prefer să citesc un Vasile Manu (care-i măcar frust) decât un @aiurea sau alţi “amuzanţi”, “ironici” şi alte pseudo-hipstăreli.

Pe scurt, din 10 tweeturi citite vreau să văd măcar unul care să merite să-i dau RT sau reply. Uneori nu-i cazul, nu-i atmosfera, nu-i lumea, nu se aliniază astrele. Înţeleg. Alteori e fascinant de interesant, curge cu linkuri interesante, aflu chestii noi, mă amuz la glume. Toată chestia e ca tu, ca autor, să te gândeşti la ăla care citeşte ce tweetui, nu la nevoile tale de a comunica ceva.

Apropo de care chestie, voi, utilizatorii români de Twitter, sunteţi normali la cap? Ştiţi care-i rostul unei platforme de socializare? Păi să socializăm spre exemplu. Asta înseamnă că pe Twitter comportamentul corect e să dai RT (retweet) la tot ce mişcă şi are o minimă valoare. E o glumă care te-a amuzat? RT. Un link care ţi-a plăcut? RT. Zice unu’ ceva interesant? RT. Tot-tot-tot-absoluttot ce vezi şi crezi că merită trebuie să fie adus sub ochii urmăritorilor tăi. Altfel … care-i scopul să ne adunăm toţi împreună? Aşa, să ne prefacem că ne citim în timp ce noi suntem stăm ca nişte autişti pe margine? E aşa o tristă lipsă de interacţiune naturală încât mă deprim uneori. Fiecare cu bula lui, cu interesele lui, cu jucăriile lui. Nu merge aşa.

Apropo de chestiune, ştiţi cum ar fi preferat să-i găsesc eu pe oamenii pe care să-i urmăresc? Simplu, citind RTurile şi replyurile altora. E mai simplu, dacă i-ai dat omului un răspuns sau l-ai promovat înseamnă c-o avea ceva valoare, ia hai să văd ce-o fi de capul lui. Să trebuiască să mă apuc să sap manual în liste de inşi e semn că cineva nu înţelege încă cum funcţionează cultura în secolul XXI. Şi anume, mai nimeni nu înţelege.

Sau poate-s io defect, zic să nu excludem posibilităţi.