Astăzi discut câteva chestiuni despre e-mail.
Tătă tărăşenia porneşte de pe Twităr, şi anume de la o discuţie cu Manuel Cheţa (care în timpul liber scrie pe Obişnuit.eu)
manuelcheta: Question: why do I pay for premium @Yahoo mail? Because I need pop access? No, because that’s the least I can do to show appreciation :D
daimonz: @manuelcheta ROFL. Daca tot ai chef sa platesti, plateste pentru un server de mail propriu, pe care ai acces complet.
manuelcheta: @daimonz Nope, nu vad utilitatea. do, but do not overdo :D
daimonz: @manuelcheta Ceea ce revine la a spune ca n-ai sti de unde sa incepi, asa ca preferi sa nu-ti bati capul?
manuelcheta: @daimonz Nu. Ai mrs pe premiza gresita ca eu imi doresc control asupra mailului Am zis ca platesc pentru ca apreiez Yahoo. Nu-mi pasa de pop
Deci staţi că e aici ceva disonanţă cognitivă. Omul se descrie în profilul Twitter drept “tech and web fan”, după care cu aceeaşi mină şi extrem de serios vine să spună că “nu îmi doresc controlul asupra mailului”. Nu există aşa ceva, să-ţi placă tehnologia şi să nu vrei să ai controlul. E o chestie când nu te interesează deloc domeniul sau tehnologia aia anume – mie de-un exemplu nu-mi pasă despre administrarea fermelor de servere, aşa că nu interacţionez cu de-alea. Dar să plăteşti Yahoo să-ţi ţină mailul, să-i plăteşti pe Automattic pentru a te lăsa să-ţi editezi CSSul la tema WordPress … asta e deja de domeniul rizibilului, pare rău s-o spun; oricât de mulţi Manueli s-or supăra în urma acestei remarci.
Altfel, de partea astalaltă a baricadei, aş două chestii de zis vag conexe la subiect.
Muie Yahoo
Chestia asta se întâmpla acu’ o lună la mine-n Inbox, pe Yahoo:
În relaţia dintre mine şi Yahoo, eu sunt producătorul şi vânzătorul, sper că e clar. Ei îşi arogă dreptul să ţină pe serverele lor toate, dar toate conversaţiile purtate de toată lumea pe Yahoo Messenger, fără putinţa de a şterge ceva (în afară poate de a închide contul de tot). Au mesajele de e-mail ale oamenilor, la fel, nu-i clar ce fac cu datele şi în ce fel le procesează sau cât le ţin. Tot la câte 6 luni li se “strică” filtrele pentru spam, aşa, din senin. Aproape-mi vine să cred că e o întâmplare şi că-s complet inocenţi. Aproape! Repet: eu produc, noi producem, ei consumă. Date şi text produse de noi.
Nu merită plătiţi pentru a strânge date, cum nu merită plătiţi Google – dar despre asta cu altă ocazie. Un server propriu e ridicol de ieftin – cât mai e un cont shared, $1 pe lună? Nici nu trebuie mai mult. Paradigma “o companie mare ştie mai bine ca mine” s-a încheiat pe internet de câţiva ani. Securitatea, intimitatea şi intimitatea sunt mai nou funcţii a individului.
Din avantajele serverului propriu
Diverşi Manueli ai lumii spun că nu vor controlul. Asta se întâmplă pentru că nu ştiu ce-i ăla şi cum arată, măcar. Ca să înţelegem prin exemple, ghiciţi ce adresă de mail bag io când mă înregistrez pe un sait nou? Păi castravete@daimon.me. Sau bormasina@daimon.me. Procesor at tralala.me, curmale at, sperma, fochistu, merdenele, zgura, uneori detergent@daimon.me. Fix ce-mi vine în cap la ora aia, fix aşa scriu în căsuţă. După care intru pe server în panoul de control şi creez adresa respectivă. La 10 minute după ce-am terminat procesul de înregistrare şi am “confirmat” adresa, ea dispare. Ca prin magie, saitul pizdii mă-sii este liber să înghită un mesaj de eroare dacă încearcă să-mi vorbească fără să-i cer eu s-o facă.
A, dacă am nevoie să-mi trimită parola uitată sau alte comunicări necesare? Trecând peste faptul că eu nu uit parole (ci le notez), pot să re-creez adresa cu care m-am înregistrat. Fix pe aia, fiindcă şi această asociere o notez. Este ce fain e în lumea oamenilor care aspiră la libertate? Uite-aşa, încet-încet mă scap de conturile făcute pe adrese @yahoo sau @gmail, şi va veni cândva şi ziua în care Thunderbird va uita că au existat astea două. Va veni ziua când va discuta doar cu @daimon.me, iar restul lumii e liberă să stea să-i plătească pe alţii pentru a le citi şi analiza mailurile.
Cam atât. Ne aliniem la noua paradigmă.
Tu ai mutat centrul discutiei pe partea cu controlul asupra continututlui. Nu e tocmai frumos din partea ta sa iei in derandere omul si sa rastalmacesti vorbele lui.
Daca zic ca nu ma intereseaza, asta nu inseamna ca nu sunt fan tehnologie. E treaba ta daca iti tii in mail server. Tweetul zice clar: am platit pentru ca apreciez. Nu era vorba de control.
Cauta sa ramai pe un subiect de discutie si nu muta atentia asupra altceva. Cat despre control discutia e mai mare si incepe de la asta: nu ma intereseaza mailurile asa de mult, peste 99% sunt de informative. Ce ma intereseaza este continutul creat pe blogurile mele, de exemplu, continut care imi apartine.
Cauta sa ramai pe ideea unui subiect de discutie.
Da, am profitat de acel schimb de replici pentru a discuta şi alte aspecte ale chestiunii. Aşa funcţionează internetul, spui ceva într-un context şi ajungi citat în altul. Ziceai ca esti fan internet insa nu stii chestia asta fundamentala despre el? Admonestarile cu “cauta sa” pica destul de sec in context.
Apropo: nu poţi fi fan ceva fără să te intereseze acel ceva. Nu poţi fi fan Chelsea fără să ai fanion, tricou şi bilet la următorul lor meci. Nu poţi fi fan iPhone fără să-l ai jailbroken şi să fi experimentat cu el în toate felurile. Încetează din a folosi cuvintele în sensuri improprii şi nici nu vei mai fi confundat cu ceea ce nu eşti. După discurs, eşti maxim admirator tehnologie, şi anume admirator de la distanţă.
Cam atat.
[…] mod recurent mă trezesc cu tone de spam în inbox. Intru pe site, le marchez în masă cum că-s spamuri, e la fel de util ca a-mi stropi […]