Şutul în fund şi pasul înainte

Am un amic, omu’ a terminat recent facultatea – teologie didactică ortodoxă, o specializare complet ne-necesară lumii acesteia.

Iată c-a trecut un an de la citatul din motto. Ar fi cazul să rescriu textul, şi anume că “am un amic care de un an şi jumătate nu s-o angajat şi stă pe banii părinţilor”. Literalmente, nici o formă de venit, tatăl e singurul care aduce bani în casă. Poate va mai fi şi pensia mamei, cândva, momentan însă nu.

Cum conving omul că .. totuşi, e cazul să facă pasul? A stat pe loc, sperând într-un iluzoriu post de funcţionar obţinut pe pile; chestia asta a picat, din motive lesne de înţeleg precum criza şi îngheţarea grilelor de personal. Şi nu o lună-două, la 6 luni după promisiune tot primeam explicaţii că poate-poate. Sigur că nici pînă-n ziua de azi nu s-a concretizat nimic.

La un moment dat se apucase să înveţe pentru a deveni profesor de religie; are cursurile suplimentare necesare (pregătirea personalului didactic), doar are a da examenul de titularizare. A ţinut cam două luni chestia, după care s-a lihozit. Pe fond are dreptate – singurele şanse ale unui profesor de religie sunt într-o navetă în vreo comună la cîteva zeci de kilometri de oraş, altfel posturile sunt cam ocupate. Pe fapte, mi-e ciudă că a pierdut timpul cu o cauză greşită din start.

Omu’ a lucrat într-o fabrică, ture de 8 ore (iar nu 12/24, care-s chiar naşpa). Da’ tot a fost o palmă pe moment, chestia care l-a împins în facultate în final. E atmosfera naşpa şi gri, e trezitul la 5 dimineaţa ca să intri în tură la 7 .. toate astea le înţeleg. Am lucrat şi eu într-o fabrică, chit că nici două luni. Pricep să nu vrei să ajungi fix de unde ai vrut să scapi. Şi totuşi ..

Am încercat deja argumentul că “nu te căsătoreşti cu jobul”. Adică dom’le, lucrezi două luni la fabrică, spargi banii pe ce ai chef, nu mai eşti sărăntoc fără bani de-o pleşkaviţa dacă nu-ţi dau ai tăi. Poţi chiar să cauţi alte slujbe în timpul ăsta. N-a mers, omul aşteaptă să-i pice Slujba De Birou în braţe.

Am încercat să spun că totuşi, vârsta lui e mai mare ca a mea, şi cu cât întârzii devine mai ciudată situaţia. Că totuşi, cum pula mea îi ajuţi pe ai tăi stând în cur toată ziua? Meh. Atâta am scos, un meh, un dat din umeri semnificând că “dacă ai mă înţeleg aşa cum sunt..”.

În principiu nu m-ar interesa situaţia prea tare, în fond e treaba fiecăruia ce alegeri face în viaţă. Da’ ţin la credinţa că omul e influenţat de cei din cercul lui, şi anume că ori el pe ei ori ei pe el; adeseori, se întâmplă reciproc şi simultan chestia. De asta şi funcţionează teorii idioate a la The Secret, pentru motivul simplu că dacă-ţi doreşti un lucru foarte tare .. păi nu influenţezi universul, da’ cumva-cumva se prind şi cei din jur ce vrei şi încearcă să te ajute. Idem, dacă-ţi petreci viaţa între alcoolici, îs ceva şanse să te deprinzi şi tu cu alcoolul. Or, eu n-am reuşit să-mi conving omul să facă ce spun eu, ceea ce-mi ridică semne de întrebare vizavi de mine şi vizavi de cine influenţează pe cine.

Aveţi cuvântul: cum aţi proceda?