Am stat într-una din zilele acestea urmărind fascinat studenţimea ce intra şi ieşea pe uşa Universităţii de Vest, pe la ora prînzului.
În cadrul general, fetele (sau să spunem femeile? la ce vîrstă devin studentele femei?) – zic, fetele erau de-o diversitate încîntătoare. Rotunde, brunete, slăbuţe, roşcate, machiate sau ne, îmbrăcate pe o paletă de la boarfe pînă la toalete formale, purtînd tenişi, tocuri, balerini, cizmuliţe, bocanci, pantofi … o excelentă pledoarie pentru diversitate, apropo. O distribuţie foarte largă a combinaţiilor posibile de vestimentaţie, încălţăminte şi looks.
Băieţii în schimb? Tenişi, tenişi, tenişi, bascheţi, adidaşi, tenişi de piele, tenişi, tenişi, adidaşi, OMG o pereche de bocanci la vreun rocker, tenişi .. trăgînd linie, aş putea să bag mîna în foc cum că cel puţin 9 din 10 subiecţi observaţi purtau o formă de încălţăminte sport. Proporţie care se repetă de altfel şi la îmbrăcăminte – o bună parte, dacă nu vasta majoritate a celor ce se perindau purtau blugi şi tricou, asta dacă nu pantaloni de trening şi fîş. O discrepanţă foarte intensă în distribuţia statistică faţă de populaţia feminină, după părerea mea.
Vă mărturisesc sincer că nu găsesc o explicaţie; am mai multe, însă nu pot spune că mă mulţumeşte vreuna. Spre exemplu, o fi efect al acelei imagini mentale colective de “generaţia în blugi”? Plantată la mijlocul anilor ’90 de apariţia ProTV şi potenţată de dorinţa de a împrumuta însemnele capitalismului (şi deci ale bunăstării, dacă nu direct ale libertăţii), moda blugilor şi tenişilor n-a căzut vreodată în dizgraţie; cel mult în uitare, lăsînd însă în urmă un substrat social. Nu mai reprezinţi vreun rebel de mult, nu mai eşti vreun huligan dacă te afişezi casual, însă nici n-a căzut în dizgraţie combinaţia asta(i).
Altminteri, explicaţii facile mai sunt sărăcia sau conformismul, ambele probabil valide într-o anumită măsură. Conformism e de fapt exagerat spus – o fi ceva formă de osmoză, pur şi simplu face omul alegeri pentru că asta vede în jur, o influenţă pasivă iar nu neapărat activă. Mai există în străinătate şi modelul de om de afaceri care se îmbracă lejer în public (Bill Gates în tenişi?), probabil preluat fără a-i înţelege contextul. Sărăcia e ea subînţeleasă la un student.
Sunt curios să aud şi alte păreri vizavi de discrepanţă, poate alte veşti din alte centre universitare ale ţării, etc ..
- cum i s-a întîmplat însă combinaţiei În Şlapi şi Maiou, sau renumitei În Pijamale În Faţa Blocului [↩]
In fiecare seara cand ies de la munca ma lovesc de fluviul, si nu exagerez deloc, fluviul de tineri de toate categoriile ce se scurge din toata capitala spre cel mai mare mall. Diversitatea de care vorbesti se rasfrange si asupra baietilor, barbatilor: pantofi sport sau nu, dar colorati, pulovere decoltate in V cu vedere la piepturi epilate, palarii si genti in diagonala peste fulare asezate sic.
La studentime (Politehnica e peste strada) am observat ca pana si inginerii cad prada treptat “modei”.
De fapt, cred ca singurul raspuns la intrebarea ta e moda, dar nu in sensul de “trend” ci de singura marfa accesibila. N-ai observat ca daca incerci sa te imbraci clasic e mai greu sa-ti gasesti haine decat daca ai urma “uniforma”?
Hm. Tu erai din Bucureşti, parcă? E posibil să fiţi mai .. avansaţi? Mai bine sincronizaţi?
Văd şi prin centrul Timişoarei o diversitate destul de mare în îmbrăcăminte, la ambele sexe. Dar studenţimea chiar m-a surprins prin uniformitate. O să mai studiez chestiunea pe teren, poate chiar am prins o anomalie statistică :D
Hm, da’ să știi că din ce îmi povestesc ai mei, blugi și tricou purtau studenții și în anii ’70. Mai degrabă moda hipster e implantată de ProTV și/sau MTV.
Altfel eu am impresia că hainele sunt ultimul lucru la care se uită studenții, mai ales cei care nu locuiesc în [inserează centru universitar aici] decât ca studenți și nu-și prea permit gândul ăsta.
tl;dr deci sărăcia?
Da, din Bucuresti. Singura diferenta la capitolul asta intre femei si barbati apare pentru ca barbatii n-au toalele pe primul plan ci telefoanele, calculatorul, tv-ul 3D si multe alte gadget-uri si abia apoi vin hainele. Din aceasta pricina, cererea e mai mica si magazinele pentru barbati sunt mai putine ca cele pentru femei (asta se poate observa oriunde, de la piata pana la mall si asa e de cand lumea pastrand necesitatile vremurilor totusi).
Cat despre ce-si permit sau nu studentii, la capitolul telefoane si cluburi si ce-o mai fi sunt greu de intrecut, dar imi amintesc si eu ca se prefera sa se faca foamea o saptamana intreaga pentru o seara cu tequila…
Cert e ca sunt bani si se irosesc cu brio pana sa se priceapa ca totul se reduce la consum si atat.
Blugii sunt lejer de purtati. Adidasii la fel. Eu, ca gagica, nu mai ies din ei decat extrem de rar. Acu’ daca vine iarna, pun in picioare niste bocanci ‘clasici’. Si cam asta este. Si vreau sa cred ca mi-as permite niste toalete mai fancy, dar pentru mine faza asta este irelevanta. Lucrez de acasa (deci stau in trening), daca merg prin oras, merg sa-mi vad familia sau la cumparaturi. Deci iar nu trebuie sa merg la 4 ace, nici macar la Mall, ca nu ma duc la spectacol. Asa ca port cu lejeritate toale comode si pantofi fara toc si ma bucur ca la 34 de ani am niste talpi inca frumoase, nu stiu ce inseamna bataturile sau alte forme din astea de ‘relief’, nu ma doare spatele (de la stat prea mult pe tocuri etc). Si uite ca nici nemaritata nu raman :D
[…] plimbare la oras TweetAzi am fost la “plimbare” in Timişoara. Cum ar zice dAImon “ţăranul merge la oraş” ( da, are el plăcerea sa imi amintească ca stau la sat cu […]
Cred ca este si putina comoditate. Atata vreme cat nu-i vorba de bascheti si rochii e perfect.
Nu vad nimic in neregula cu a purta blugi sau tenişi la o tinuta casual. Un motiv care ai uitat sa il mentionezi este confortul , esti mult mai liber in miscari cu niste pantofi sport si mult mai comod in blugi decat la costum :D Eu nu port tenişi dar ca idee cei de firma sunt foarte scumpi ! Eu aveam un coleg in liceu care venea imbracat la costum cu adidaşi :P
Deci mei. Şi eu am stat într-o zi şi m-am uitat la uşa porţii pe unde puteai intra înăuntru. Şi m-am uitat la lumea care intra şi ieşea. Şi să vezi chestie, femeile intrau şi fardate, şi nefardate, şi vopsite în roşu, şi vopsite în negru, şi blonde sub acoperire, şi nevopsite. Dar bărbaţii nu intrau decât nefardaţi şi nevopsiţi. Dilemă… A, şi să mai zic că femeile – unele din ele se tot uitau în oglinzile de la maşini să vadă cum arată şi dacă le stă bine. Şi altele nu se uitau. Bărbaţii nu se uitau nici unul. Chit că erau oglinzile şi maşinile lor.
Da’ totuşi trebuie să specificăm că există şi excepţii. Stăteam într-o zi şi mă uitam la poarta unei facultăţi, şi toţi bărbaţii intrau şi ieşeau fără să se uite în stânga sau în dreapta. Numai unul stătea pe margine şi se uita la ei fascinat ce îmbrăcăminte poartă…
Nu-ti place piata consumerista dedicata femeilor si a lor recenta imburghezire? More shops to be open, pretty much sure about that.
Internet has similar questions:
http://www.girlsaskguys.com/Articles/Style/why-do-guys-wear-the-same-old-jeans-all-the-time.html
http://www.yforum.com/message.aspx?id=c3dcc29a-5d98-4ed7-b62a-061706fa8f6c
Băi, ţi-ar face mult bine să scrii fără să te iei atât de în serios (sau în derîdere).
Alea mai inteligente cam la un an dupa ce dau peste mine.