Blogul otipa.wordpress.com găzduieşte un concurs ceva mai puţin uzual în blogosferă: în loc de a răspunde unor interese comerciale şi în loc de a cere să scrii despre diverse produse, gadgeturi sau prostii, organizatoarea pretinde de la participanţi să producă literatură. Mai exact proză, iar ea scurtă: orice text ce conţine de la 10 la 400 de cuvinte e suficient. Sunt multe reguli acolo, vă scutesc de a le avea pe toate deodată puse în faţă.
Eu unul găsesc că ideea este interesantă şi curajoasă, în cel puţin două moduri distincte. În primul rând, concursul prin el însuşi: rar vedem pe cineva că-şi asumă riscul de a cere anonimilor de pe internet să-şi încerce puterile în a produce text. Riscul de a nu reedita succesul altor concursuri(i), sau de a primi maculatură de la participanţi, este imens. Internetul, în special .ro, nu prea a dat valori literare. Scriitorul Ştefan Caraman, cunoscut drept Kaosmoon, ar fi una din excepţiile notabile; Emil Brumaru este în timpul liber bloger, iar cu puţină bunăvoinţă l-am putea numi şi pe el ca aparţinând internetului. Altminteri însă, e un act de curaj să ceri anonimilor să se exprime.
În al doilea rând, concursul e interesant pentru că oferă date despre starea .. hm, culturii internautice româneşti sună prea pompos. Să zicem că ne ajută să băgăm degetul de la piciorul mare în ocean. Organizatoarea află despre ea însăşi câtă tracţiune are, oamenii de pe margine află şi ei câtă tracţiune are o asemenea iniţiativă privată. Dacă la consumarea întregii chestiuni s-o găsi cineva să facă un post-mortem serios, toată lumea va avea ceva de câştigat din asta.
Altminteri, voi a cere scuze că anunţ atât de târziu chestiunea. Înscrierile se încheie când se va face 17 Ianuarie, adică în mai puţin de 3 ceasuri. Sper totuşi că s-or găsi oameni interesaţi măcar să privească la alţii dându-şi în petic :)
- precum unul din 2010, de proză arhiscurtă [↩]