În care pornind de la o întâmplare banală ajung iar să fac pe deşteptu’ pe probleme la care nu mă pricep

Însemnarea asta o să fie în stilul clasic al chestiilor pe care le ştie oricine şi care s-au mai spus de 1’000 de ori, dar nu se poate fără să le scrii şi tu. Prin urmare …

~*~

Era vara lui 2008, nu-mi era clar dacă voi fi student la buget sau cu taxă, aşa că am pus mâna şi-am lucrat vreo lună şi ceva. După care aflu că am nimerit la buget. Întâmplarea a făcut ca la câteva zile după asta să mi se ofere un laptop sub preţul pieţei, pe care l-am şi luat cu viteza omului ce se vede brusc cu mai mulţi bani decât are de obicei(i).

Noa, înarmat cu această unealtă a tehnologiei moderne am scăpat de PCul din dotare, spre încântarea mea; gata cu praful ce trebuie aspirat pentru că se adună în măţăraia de fire, gata cu monitorul gigantic (şi cu tub), gata cu zgomotul de la coolere şi hard disk. Pe lângă asta s-or împlinit şi un număr de imagini latente, spre exemplu aia de student cu laptop, sau aia de căutat informaţii pe loc folosind o conexiune wireless(ii). Ba chiar şi imaginea citeşti e-books tolănit în pat am satisfăcut-o. Stat cu laptopu’ în parc, la relaş? Făcut. Stat la bibliotecă cu laptopul şi folosit unealta ca adjuvant? Făcut.

Sunt pur şi simplu un număr de impresii despre un anume lucru ce nu ţi s-a întâmplat, parţial acumulate gândind activ şi parţial infiltrate în subconştient prin interacţiunea cu lumea. Dacă vizitezi Parisul prima dată atunci e musai să vezi Turnul Eiffel prima dată(iii) respectiv să te îmburzi în Luvru; dacă vizitezi Pisa atunci faci poză cu turnu’ înclinat, dacă ajungi la Madrid în Barcelona musai să vezi Sagrada Familia, iar la italieni nu eşti om dacă nu te-ndopi cu paste “ca la ei acasă”. Unde acasă chiar şi eşti, nu? La ei. Logic. Dacă-ţi iei maşină atunci imediat te şi apuci de făcut cascadorii cu ea, liniuţe, depăşiri de profesionist şi alte alea. Dacă-ţi iei aparat foto bun te apuci imediat şi-i imiţi pe profesionişti, ş.a.m.d.

~*~

Discuţia este, în fond, despre stereotipuri. Povesteam cu o amică despre cum atmosfera nu era propice deloc pentru lucru, şi mi-o venit aşa pe loc o imagine în minte:

Alex: vreau sa am o gradina in care sa ies cu laptopul

(şi să fumez acolo în timp ce admir înserarea, chestie pe care n-am mai scris-o da’ îmi era foarte pregnantă în minte(iv) )

Ei, dar în realitate nu vreau casă la ţară. Era o imagine fulgurantă, un stereotip făcut parţial din amintirile de prin casa bunicilor şi parţial din imaginile idilice din filme. N-aş vrea o casă împreună cu toate responsabilităţile pe care le implică, precum nu m-ar încânta un apartament central doar pentru că “îs aproape de pulsul oraşului“.

O ştiţi pe-aia cu Vedi Napoli e poi mori! ? E un bun slogan de marketing, în nici un caz ceva după care chiar să te ghidezi în viaţă. Cum ar fi să “încerci Asia şi devii un om complet?“.  Sau să visezi acolo şi tu la un BMW sau Mercedes, visul anilor ’90, să ai maşina aia şi să poţi spune atunci că eşti un om ajuns. Să vrei să ai apartament la oraş dacă vii de la ţară, să vrei să te muţi în liniştea de la ţară dacă ai apartament; să visezi la o mărire de salariu după care vei face tot ce acum nu poţi face, să spui că lipsa banilor te împiedică să călătoreşti, prezenţa copiilor te opreşte din a face ceva util în viaţă, sau datoria faţă de părinţi te ţine în loc. Altfel, fără aceste obiecte concrete, fără aceste circumstanţe ai fi zmeu, ai fi leoaică, ai rupe lumea în zece şi totul ar fi Mai Bine.. nu-i aşa?(v).

Sunt imagini conveniente, ţinte din carton pe care poţi să ţi le propui, iar dacă schimbi suficient de des cartoanele poţi să-ţi petreci o viaţă întreagă alergând pe coclauri(vi). Sunt imagini care chiar dacă nu te ţin în loc, totuşi au a fi evitate prin halul lor de facilitate, mă gândesc. Drama câştigătorilor la loto care ajung să-şi împlinească visele e un exemplu pătrunzător, oamenii cred că ce le lipseau erau banii şi opţiunile date de bani, pe când în realitate să vădeşte că visele lor erau decuplate de realitate.

Oamenii cumpără maşini, haine şi bijuterii(vii) sperând să extragă un anume bine din nou-creata ipostază socială. Ce urmează este că oamenii nu reuşesc să controleze situaţia în care se pun singuri, nu-i pricep nici limitele nici ramificaţiile, iar rezultatele per total sunt proaste. Sau pur şi simplu situaţiile se vădesc că-s aşa, bune să te bucuri de ele din când în când, dar nu mereu şi nu cu program. Vezi Napole, apoi .. ? Să mori, chiar ai văzut totul? Ai grădină, stai câteva dimineţi cu picioarele în rouă .. ai face asta cu regularitate? Stai dup-aia la căldura şemineului iarna, sigur.

Totuşi odată împlinită imaginea ea îşi pierde din strălucire, luciul oricărui obiect se stinge prin folosire repetată. De aici vine şi vorba aia populară că bunurile n-aduc fericirea, maltratată şi deformată între timp să-nsemne complet altceva. Fericirea n-au cum bunurile s-o aducă, e o secreţie internă a individului, purtată cu sine şi foarte puţin dependentă de context. Sigur, dacă-i acolo ea adaugă strălucire oricărui lucru făcut. Întrebarea e cum să faci să-ţi alegi astfel cartonaşele cu ţinte încât să rămâi fericit şi acum şi-n viitor, parcurgând şi-un drum interesant între creşă şi mormânt.

Mărturisesc că nu mi-e clar.

----------
  1. Motivul no. 1 din care câştigătorii la loto o sfârşesc prost, apropo. []
  2. Telefoanele deştepte erau încă în pruncie pe-atunci. Da, am refuzat să mă uit pe o hartă înainte să urc în trenu’ de Cluj, preferând să caut strada când am ajuns în gara destinaţie. []
  3. şi să rămâi cu gura căscată, da? []
  4. nu-i clar de ce m-ar face aşa ceva să muncesc cu spor … []
  5. Apropo, asta e cea mai bună pledoarie pentru cocalari: ei obţin ceva, se bucură de el ceva o perioadă, extrag o anume experienţă din întâmplare, rinse and repeat. Spre deosebire de omul de rând care-i un sărăntoc şi greu analizabil, cocalarul e un exemplar excelent pentru studiu. Iar mulţumirea făşisă de sine o au toţi românii şi-i eternă, numa’ să vezi ce jenanţi erau şi sunt ţăranii proaspăt-mutaţi la oraş, sau studenţii din centrele universitare veniţi de pe sate. []
  6. Ba chiar poţi suprapune cartonaşele pentru a scuza situaţiunea curentă în care toooot bălteşti, să bufnească în plâns privitorul numa’ când vede câte #firstWorldProblems ai. Eşti femeie cu copil şi-n dead-end job? Scor maxim. []
  7. Telefoane, vibratoare si ecrane LCD.. []
----------
Ryzom, mini-introducere
Alegeri şi morală

Comments 10

  • […] de noi ..voila mi-am luat endomondo la pachet, ipod in urechi cu P.O.H.U.I playing (multumesc dAImon de introducere to that song) si la plimbare pe la 3 dimineata. Din categoria lucrurilor ce le poti […]

  • pssst, sagrada e la barcelona.
    si alesul cartonaselor este o arta. si cred ca necesita un pic de practica si de dat cu capul de praguri inainte.

  • e unde am eu impresia ca e, la ora cand scriu

  • Dada ie irelevant undee.

    Sunt imagini conveniente, ţinte din carton pe care poţi să ţi le propui,

    Marturisesc ca nu mi-e clara referinta ta culturala.

    Totuşi odată împlinită imaginea ea îşi pierde din strălucire, luciul oricărui obiect se stinge prin folosire repetată

    Des meubles luisants,
    Polis par les ans,
    Décoreraient notre chambre

  • Dar nu-i referinţă, e o propunere de analogie. Dacă o găseşti funcţională o poţi adopta în spaţiul gândirii proprii, dacă-i disfuncţională dă de ştire, iar dacă e pur şi simplu inutilă atunci noa .. pare rău c-ai pierdut timpu’. Sigur, probabil au mai făcut mulţi alţii analogia asta, însă n-am idee cine exact. Ca urmare ..

    Tu ştii franceză mai nou?

  • Vaguerrly oui.

    Hmm aia cu tinte de carton… ori infigi hartii-ntru-n panou, ori de carton – carton fiind degradant sau ceva…

    Cre-ca intrebarea ta e de fapt cum fac sa nu mai fiu sarac, ca na, bunurile nu aduc fericirea dar in acelasi timp nuntelegi tu cum e cu tintele fara bunuri.

    SI ATUNCI TINTA E SA FACI BANI, DECI DA, DA?

  • Intrebarea “cum sa fac sa nu fiu sarac” e personala pentru fiecare, mei. E si subiacenta articolului, da, in sensul ca fara bani pula cartonase, ramai pe bordura sa faci posta o bere la 2 litri.

    Da’ bogatia nu sta numa-n bani, asta ar fi take away din toata poliloghia.

  • Bogatia alternativa fiind cultura? Daca ai bani(sau sponsor) deschizi si niste usi de cercuri de unde sa cultura la nivele superioare sau macar creere cu care sa imparti text ce necesita certa capacitate de procesare. Ori ai bani de carti cel putin, lol.

    Zici tu ca bogatia nu-i aspiratia maxima? Nu de altceva dar cu bani poti sa-ti dedici farama de viata sa faci ce vrei sau din contra sa lenevesti cat vrei, odata obinuti.

  • Nu-i maximă, revezi ideea cu câştigătorii la loto. Cu exemple:

    http://www.dailymail.co.uk/news/article-2297798/Griffiths-lottery-win-How-winning-1-8m-wreck-life.html

    http://www.businesspundit.com/10-people-who-won-the-lottery-then-lost-it-all/

    Banii sunt un simbol al inteligenţei tale proprii, care include anumite abilităţi bine definite. Tu ai probabil impresia că dacă ai pune mâna pe bani nu i-ai risipi nicicum, o chestie care poate denota maxim o tendinţă de retenţie anală. Stai lejer că i-ai cheltui ca ultimu’ cocalar dacă i-ai avea.

    Revenind, banu’ e util doar dacă îl poţi exploata în folos propriu, iar exploatarea se supune legilor gen diminishing returns. Cu alte cuvinte, saltul de la sărăntoc la angajat îţi deschide uşi, saltul de la angajat la un salariu dublu îţi deschide şi mai multe uşi, da’ de la un punct încolo timpul tău liber devine factorul limitativ în orice ai încerca să intreprinzi (învăţat limbi străine, călătorit, alergat dupa gagici şamd).

    Ei, un câştigător la loto are tot timpul din lume, da? Şi câţi se apucă de această INCREDIBILĂ OPORTUNITATE ca să studieze ceva, să călătorească (nu în sistemul horeca kthx) sau să se lase pe mâna unuia mai priceput întru îmbunătăţire? Acolo-i drama, că schimbarea paradigmei din capul propriu cere mult mai mult efort decât o cere schimbarea situaţiei materiale. Ce-i în cap e bogăţia alternativă de care întrebai.

  • Meh in principiu daca stii face bani(inteligenta proprie) ar trebui sa ai si abilitatea de a-i administra. Loteria sau “fara numar” e caz dinala particular prin absurd asa.

    Şi câţi se apucă de această INCREDIBILĂ OPORTUNITATE ca să studieze ceva, să călătorească

    Oportunitate lol. Hmm pai niciunul? Astia cu loteria sunt AM SPART 10 LEI LA APARATE ASEARA SIAM SCOS 20 LEI DUPA 30000 LEI INVESTITI IN 11 LUNI SA MOARA ETC HAI CA FAC CINSTE CU CAFEA INSTANT CINEI SEFU BANILOR

    Tocmai ca loteria e un caz negativ de a “face bani” in masura in care nu “dai” tu de bani, dau ei peste tine si ce faci atunci. EVIDENT, II CHELTUI.

    Revenind, banu’ e util doar dacă îl poţi exploata în folos propriu, iar exploatarea se supune legilor gen diminishing returns. Cu alte cuvinte, saltul de la sărăntoc la angajat îţi deschide uşi, saltul de la angajat la un salariu dublu îţi deschide şi mai multe uşi, da’ de la un punct încolo timpul tău liber devine factorul

    Fiind vorba de efort pentru un trai mai bun si brusc ai cartonase?

    Sa zicem ca n-ai un ideal gen “vreau sa fiu Grigorescu si sa ma tina minte tiganii cand merg cu metroul la Bucuresti” dar vreau sa ies din cacat si muncesc pentru e cam arhisuficient.

    Vazut casa la tara cu jardin si poponeei de jardin in iea la Napoli este cliseu da, dar tranquility din gradina ie cartonas zic eu. S-ar putea sa existe diverse fente si a putea obtine linistea fara bani dar nu cunosc metoda fezabila. Manevre fiind sarac sunt sortite esecului, avem referinte, Ion, Moromete, astia.

    Si salariat average e in cacat, da. In fine.