Plăceri, scenarii, moarte

Încă nu cred c-am discutat despre sinucidere pe-aici, este? Lucru curios, nu m-a interesat niciodată tema dincolo de floricelele desenate de Cioran pe marginea chestiunii.

~*~

Mă gândeam la ideea lui Eric Berne, aceea de life script. Omu’ adună frumos experienţe în viaţă, le filtrează prin capul său propriu, uneori prin prostiile rămase acolo din învăţăturile sau exemplul prost al apropiaţilor. Pe măsură ce omu’ îmbătrâneşte gîndirea se scorţoseşte, unii ar spune că în semn de maturitate. Berne propune teoria că omul ar ajunge să joace o piesă de teatru de pe la 45 de ani, urmărind un scenariu ale cărui elemente le-a exersat şi ranforsat de-a lungul timpului.

De-un exemplu practic, să vă spun despre o oarecare tipă ce-o ştiam acu’ câţiva ani. Plăcută la vorbă şi oarecum ok în interese (cred că am cunoscut-o datorită pasiunii comune pentru Phoenix?), da’ cu o lipsă crasă de fler la ales bărbaţii⁽ⁱ⁾. O dezamăgise unu’ destul de rău pe cînd era crudă, sau cel puţin aşa pretindea ea; cert este că-şi căuta numa’ oameni care n-aveau nici o treabă cu ce-i plăcea ei, cu interesele sau hobby-urile sale. Urmarea evidentă era că după o vreme de stat împreună ei fie o înşelau direct fie doar o părăseau fără vorbe; cert e că lucrurile se terminau prost. La un moment dat îmi povestea cum se apucă ea să-şi înşele prietenu’, să aibă doi gagii deodată, pentru că – nu-i aşa? – oricum urmează şi ei să-i facă la fel.

Noa, asta s-ar numi scenariu, sau script, fata îşi pune în minte că “toţi bărbaţii e porci” aşa că instinctiv îşi caută doar porci pentru a confirma ideea. Idem cu toţi bărbaţii care cred că “femeile e curve”. Sunt mii de scenarii pe lumea asta, pesimiştii cronici trăiesc într-un scenariu, precum cei economi până la ridicol sau eternii lefteri. Ar fi un articol întreg să discutăm despre scripts, şi nu mă simt suficient de competent s-o fac eu.

~*~

Am realizat o chestie: există un anume tipar de sinucigaşi, acei oameni care spun că dom’le totul suge! Viaţa personală suge, jobul suge, locul unde trăiesc e naşpa, oamenii-s superficiali, ştiţi povestea. Pur şi simplu simţi că nu trăieşti tu în viaţa proprie, ci doar umpli o cochilie goală. Sau poate că nu ştiţi, da’ vă puteţi imagina⁽ⁱⁱ⁾

Teoretic, soluţia a fost deja postată pe 4chan⁽ⁱⁱⁱ⁾:

i never got why people would kill themselves

so if you want to die you obviously don’t give a shit. like, about anyone. ‘cause if there is anyone who loves you, you don’t give a FUCK about them, or hurting them, and if there’s not, there’s no one to give a shit about.

so instead of killing yourself why don’t you just get the fuck out? leave the basement, leave your house, leave the motherfucking country. go on an adventure. spend your time doing something awesome, like tracking down some terrorist. go be james bond. go fuck up a shark with a harpoon. danger? fuck that, you were going up against 100% death rate before, you’re being safe now. fuck EVERYTHING, man, the world is your oyster.

sometimes i wish i was suicidal. i’d pull the barrel out of my mouth and point it in the air, start a revolution, LIVE. move to barcelona, hit the bars, bang some chicks. STDs, who fucking gives a shit?

and when i’m done, maybe i won’t want to kill myself, ‘cause i’ve seen how beautiful the world is.

Chiar sună promiţător, nu? Dom’le, dacă tot urmează să mor sinucigându-mă, hai mai bine să aleg calea neprevăzutului. Mor pentru că nu-i pasă nimănui de mine, precât nici mie nu-mi mai pasă de alţii. Oricum mori, deci poţi să încerci orice. Orice! Poţi să te fuţi cu boschetari prin parcuri, ce mai contează? Poţi să cerşeşti, poţi să călătoreşti milogindu-te de alţii, poţi să mori îngheţat, oricum urma să se întâmple. Poţi să-i fuţi o palmă oricui, poţi să bagi ce droguri vrei, poţi să încerci Chestii Interzise. Hehehe.

De-ar fi atât de simplu.

~*~

Ia hai să revenim puţin la conceptul de scenariu propus de Berne. Omu’ are scenariul vieţii lui, pe care-l respectă subconştient, doar că acesta nu aduce rezultate mulţumitoare. Dacă ar fi ceva conştient ar fi pasibil de îmbunătăţire, de schimbare, însă nu e. E doar un motoraş care face alegerile pentru tine, tu ţi le asumi fără să le chestionezi^(iv).

Nimeni nu “alege” să fie şi să rămână la un loc de muncă prost plătit şi care nu-i aduce nici o bucurie. În acelaşi timp însă, poate că şeful joacă un rol de satrap în scenariu; poate că colegii sunt o mixtură perfectă de muişti, fix cum ştii tu că “aşa e lumea” şamd. Nu stai pentru că îţi place, ci stai pentru că toate alternativele ţi le imaginezi ca fiind mai proaste, şi anume prin necunoscutul lor. Iar din punctul de vedere al scenariului, chiar ar fi mai proaste. Practic vorbind, subconştient, chiar îţi place!

Gagica din exemplul dinsus l-ar fi înşelat şi pe Făt Frumos Cel Cuminte, doar ca să se amuze şi apoi să-l determine să se comporte ca un porc.

Având în vedere chestiunea, putem brusc pricepe de ce oamenii aleg să plece de pe lume. Bucata unu este faptul că viaţa lor suge, din motivele cele mai diverse; au diverse scenarii care fac ca lucrurile să nu se îmbunătăţească niciodată, indiferent câţi parteneri sau câte locuri de muncă ai schimba. Bucata doi este că scenariul nu suportă schimbare, cu cît mediul rămîne mai static cu atît lucrurile sunt mai uşor de condus în direcţia în care funcţionează ele deja. Avem deci acel catch-22 perfect, cercul vicios al faptului că eşti în mizerie şi simultan ţi-e frică de schimbare ca de moarte. Ele-s unul şi acelaşi lucru în această situaţie, iar măcar moartea nu doare prea mult. Moartea promite mai mult, o scăpare rapidă în locul durerii de a-ţi vedea scenariul pus la încercare^(v).

~*~

Desigur, explicaţia e o pastilă facilă şi probabil amendabilă dacă nu direct demontabilă. Totuşi, găsesc că serveşte ca un bun punct de pornire în a diseca orice persoană care se plânge mereu că “totul merge naşpa”.