Ştiţi povestea, poate. A fost scrisă de Isaac Asimov în 1956, şi este destul de cunoscută (cel puţin între cititorii de literatură ştiinţifico-fantastică).
Ei bine, se întîmplă că-mi place suficient de mult încît să mă apuc să înregistrez o bucăţică din ea. Şi-aşa n-am mai înregistrat nimic de vreo 2 ani(i), şi-aşa textul de la Ultima Întrebare este disponibil complet onlain .. mă gîndesc că s-o încadra la fair use.
Personal, reascultînd, găsesc că i-aş da un cinci-şase cu indulgenţă dac-am compara cu un vorbitor nativ. De ce? Sînt o grămadă de cuvinte care sînt pronunţate complet ininteligibil. Nu e vorba de o pronunţie greşită, în stilul în care greşesc est-europenii, măcar atunci am putea să construim o funcţie bijectivă şi să aflăm care-i cuvîntul original din spatele defectului. În schimb greşelile aparţin strict vorbitorului (eu, adică) şi ne putem baza doar pe context pentru a afla ce era acolo. Jumătate din cauză este faptul că nu am reflex muscular pentru anumite cuvinte, iar dacă ele apar într-un şir a cărui pronunţie îmi pune dificultăţi datorită particularităţilor mele .. s-a dus dracului toată şandramaua(ii).
Ştiu, şi eu obişnuiam a spune că “merge şi aşa”. Problema este tocmai că nu merge şi aşa, dacă închidem ochii şi ascultăm prima dată textul fără a-l cunoaşte dinainte atunci lipsa cuvintelor face înţelegerea foarte dificilă. Unul per paragraf poate c-ar fi vag acceptabil, dar două ezitări la rînd şi deja sensul se pierde rapid, mai ales dacă ezitările-s audibile. Experienţa asta o am din liceu, unde am ascultat suficiente compuneri scrise de colegi cât să mi se facă greaţă. Sigur că autorului i se pare foarte clar ce citeşte, dar urechile auditoriului sînt extrem de sensibile şi prind rapid ezitările. Altfel spus, nu oricine ar putea fi om de radio.
În orice caz, avem pe Youtube şi o înregistrare faină făcută de un nativ, putem compara: The Last Question. Printre altele, faptul că tipu’ a folosit un accent rusesc pentru Lupov m-a determinat să “vociferez”. Lupov este un soi de intelectual din câte văd, îşi pune probleme adânci sau cel puţin filozofează la beţie. Mai degrabă arată a şoricel de bibliotecă, cel puţin la mine-n cap. Sau poate c-o fi mergând şi ca rus, dar atunci musai trebuia să aibă voce de om ameţit. Ştiţi cum e aia, că-i tipică.
~*~
Adriana, Denisa? Se mai arată doritori să citească un fragment?
p.s. Încadrez la “Jurnal pentru că este, în fond,
despre mine şi experienţele mele.
- Şi anume de cînd citeam o bucăţică din GB Shaw. [↩]
- Apropo, am o sîsîială tare agasantă. Nu mi-e clar dacă engleza mi-a indus-o cu “th”ul ei groaznic, sau am avut-o dintotdeauna. [↩]