Rhapsody of Fire e o trupă veche. Eu i-am descoperit pe la finele liceului, când umblam cu grupu’ local de roacheri-wannabe-chitarişti(i), aşa că ascultam tot ce ne pica pe mână în scopuri desigur studioase.
Ei, trupa asta o ascultam pentru că era epică. Nu în sensul de faină, ci în sensul de fucking cheesy. Foarte, foarte over the top. Încă îmi amintesc videoclipul de la Dawn of Victory, la care am râs şi am râs şi am râs, cu efectele lui de 5 lei şi cu tematica rizibilă. Pula mea, dacă e cu power metal atunci e clar că-i cu săbii, dragoni şi lupte; mi se pare că zice bine Wikipedia când îi numeşte Hollywood metal.
În fine, toate astea sunt complet neimportante, pentru că .. păi pentru că-mi plac piesele lor, cel puţin câteva. De exemplu, The Village of Dwarves.
E ceva din Tolkien acolo. Sau nu neapărat Tolkien, dar ceva din poveşti faine. Ştiu, nu e nici o diferenţă între temele cu dragoni+pârjol sau temele cu elfi+gnomi, dar dacă astea din urmă mă gâdilă mai tare io ce să fac?
Românii n-au decât mioriţe şi poveşti foarte pe scurt în care Făt Frumos se bate 10 rânduri cu zmeul după care câştigă. Nu merge aşa.(ii)
P.S.
The dance for fire and wind
And the stories about old kings
Are pleasing our brave lords
Down in the village of dwarvesThe elves are playing under timeless willows
While blue and red paint all my beloved land…(iii)