Aşa-s io, scot porumbelul încă din titlu, în loc să dau cârlig şi apoi să vă momesc prin text până la concluzie.
Am tot auzit, în cei 26 de ani ai mei de existenţă, cum că
“pe vremea lui Ceauşescu îl înjurai pe unul singur, acuma nu mai ştii cine-i de vină“.
Dincolo de amuzamentul pe care-l provoacă fraza, ea conţine şi nişte judecăţi de valoare asupra lumii politice româneşti. O societate care-i condusă de nişte principii are la îndemână unelte pentru a-şi alege conducătorii. Această observaţie de bază trebuie înţeleasă şi dusă până la ultimele ei consecinţe.
Citesc prin presă, la fiecare set de alegeri, cum că sătenii, ţăranii(i) n-au ştiut dom’le pe ce pun ştampila. Sau pe cine aleg ei acolo. Cu ce scop. Ce vor face aleşii, ce atribuţii vor avea, cât vor fi plătiţi, ce aşteptări ar trebui avut de la ei, şamd. Asta-i foarte grav din perspectiva orăşeanului(ii), din perspectiva democratică: oamenii care pun ştampila au o masă, au o interţie, au o forţă. Faptul că ei se comportă mai degrabă ca nişte molecule de gaz haotice nu-i deloc bine.
Şi totuşi, statul autonom numit România există, are nişte graniţe, funcţionează la nişte parametri, alte naţiuni au anumite aşteptări, facem comerţ internaţional şamd. România funcţionează în pofida democraţiei disfuncţionale, şi practic vorbind în dispreţul cetăţeanului “de rând”, “de bine” şi ce alte atribute găsiţi cu cale să aplicaţi. Cetăţeanul mediu este dezinteresat şi neinformat – dacă nu direct dezinformat. Cetăţeanul peste medie este trimis la plimbare dacă-şi bagă nasul prea adânc în diverse chestii. Cetăţeanul hotărât lucrează prin corupţie, dacă consideră că îi este necesar/util.
Cam asta a fost metoda de guvernare în ultimii 20-24 de ani.
După mintea mea, democraţia e cam ca linuxul: poţi face o grămadă de chestii, dar dacă nu eşti atent poţi fute maşina urgent. Populaţia îşi poate vota un PP-DD majoritar, şi să bage bugetul în groapă în 3 ani prin pomeni. Dacă lumea nu se informează, tot efortul se duce în /dev/null. Dacă te informezi şi setezi corect valorile de startup, maşinăria lucrează singură fără probleme, tot ce-ţi rămâne este să faci updates din când în când, cu atenţie. Ajunge să modifici parametrii de funcţionare.
Pe acest calapod, un sistem dictatorial ar putea fi asemuit unui sistem de operare pentru ARM. Sigur, setul de instrucţiuni este redus. Maşina nu face foarte multe chestii, nu este maleabilă. Totuşi, instrucţiunile se execută rapid, este uşor să scrii cod, iar erorile chiar şi de hardware se rezolvă mai uşor. Ce se pierde din flexibilitate se câştigă în eficienţă.
Cu alte cuvinte, a avea democraţie înseamnă să presupui implicit că toată lumea e capabilă să fie administrator de sistem. Despotismul înseamnă useri cu privilegii limitate şi în nici un caz nu poţi avea vise de sudo.
~*~
Ei bine, pe aceste coordonate, mie-mi pare că românilor le-ar fi mai adecvat al doilea scenariu decât primul. Asta a fost istoric vorbind cultura noastră, o încercare disperată a minţilor luminate de a-i scoate pe restul din mocirlă trăgându-i de păr. Mocirlă, adică penuria neştiinţei, lipsa înţelegerii pentru carte şi pentru problemele lumii. Noroi, adică o populaţie exploatată dar mai deloc în folosul ei sau măcar al lorzilor locali, fie din laşitate fie pentru că forţele cu care ne-am confruntat au fost prea mari.
Hai să ne imaginăm, pentru un moment, că România ar suferi mâine o insurecţie armată din partea unui tip binevoitor dar foarte foarte hotărât. Se instalează un nou regim, lăbarii UE fac puţină gură dar ne lasă în pace .. cam ce-au făcut şi în privinţa lui Putin, gen.
Noa, şi tipu’ ăsta desfiinţează Parlamentul ca for decizional, reinstituie o formă de Dietă subsumată lui, şi pace bună. Adio certuri între parlamentari “cum e mai bine”, adio prosteli gen “nu votăm legea asta fiindcă ar însemna să fim de acord cu voi”. Îşi alege Dictatorul nostru experţi, îi pune la cutie cât să nu le intre reflectoarele în ochi, şi apoi ia deciziile cum crede de cuviinţă, cum consideră el c-ar fi mai bine pentru lume.
Exact ce a încercat şi Ceauşescu să facă, înainte de a i se urca grandomania la cap şi slugile pe cap ☺.
~*~
Noa, ziceţi voi, n-ar juisa brusc o pătură foarte largă a populaţiei? Am funcţiona în continuare ca stat, am avea în continuare o conducere, cantitatea de inteligenţă din spatele deciziilor ar fi tot aia dacă nu cumva ar creşte puţin prin eliminarea tălpaşilor ajunşi senatori prin căpătuială.
Sigur, ar ajunge diverşi oameni în posturi publice pe pile. Transparenţa decizională nu ar fi la fel. Dacă luăm în considerare părerea oamenilor despre ce se întâmplă în mod curent, putem ajunge lejer la concluzia că oricum nu se poate mai rău. Deci ce mai contează?
Poate justiţia ar avea de suferit. Poate cei apropiaţi de Dictator ar fi mai egali decât alţii. Din nou, opinia publică este de părere că lucrul ăsta se întâmplă deja, că traficul de influenţă este la ordinea zilei, şi că banii rezolvă orice. Chiar dacă nu e complet adevărat, noi vorbim în termeni de imagine.
Ce altceva ar avea de suferit? Ideologic vorbind, oamenii poate ar fi la fel de liberi să-şi expună părerile, liminaţi doar de necesitatea practică să nu-i ştirbeşti Dictatorului imaginea de putere. Cât timp nu spui că ce face el este rău, eşti perfect liber. Unii ar găsi acest lucru indigest, şi poate că am pierde o cantitate de creiere care fug peste graniţă. Totuşi o bună parte din oameni ar fi dimpotrivă reţinuţi, fie forţat fie prin persuasiunea unui proiect grandios. Naţionalismul tot moare de 100 de ani, dar nevoia de apartenenţă la un trib şi un grup nu vor dispărea niciodată. Cât timp ele există, se poate face propagandă şi se pot duce oameni cu zăhărelu’.
Poate n-am mai avea copiii geniali pe care-i “scuipă” SUA şi alte state libere; poate că un control social mai strict ar descuraja acele câteva flori firave de la a se exprima neconvenţional, iar inteligenţa lor ar rămâne neexploatată. Totuşi, pentru fiecare creier pierdut ai alte 10 creiere care vor funcţiona cu 15% mai eficient, datorită controlului social. Poate că România nu ar da vreun mare psiholog, dar nici nu-i cerem asta; chiar şi în ziua de astăzi ştiinţele astea “soft” sunt privite cu circumspecţie, iar ca rezultate de cercetare sunt cvasi-nule. În schimb am avea din nou Politehnica la vârf, tehnologie exploatată cum trebuie, informaticieni care înţeleg matematică şamd.
~*~
Eu unul tot “coc” la teoria asta de câteva luni bune. Nu militez pentru o astfel de soluţie, în era internetului nu mai există dictatori fără să ajungi la extremism ideologic sau religios.
Practic, dacă ai democraţie atunci ideea fundamentală este că fiecare om îşi poate fi stăpânul propriu în eforturile de îmbunătăţire a sinelui. Mai mult, democraţia în planul moralei distruge microţesătura socială. Mulţumită deconstructivismului lui Derrida, precum şi muncii celor ce au venit după el, în ziua de astăzi nu mai există vreo morală folosibilă. Răpindu-i omului dreptul de a discrimina şi discerne, i se răpeşte omului dreptul de a protesta. Cum ştim ce e mai bine să facem? Nu mai este decizia arbitrară a unui preot(iii), nu mai este decizia arbitrară a unui rege(iii), nu mai este decizia arbitrară a unei comisii rupte de realitate(iv) – morala se stabileşte în stradă, ce acceptă masele este bine iar ce nu acceptă masele este rău. Evident, rezultatul este că absolut oricine îşi doreşte putere investeşte în metode de manipulare a maselor.
Dacă e bine sau nu, o va hotărî istoria. Eu tot ce pot să constat este că românii par a avea nevoie să se supună. Cum ar veni, deja i-a manipulat istoria.
Analogia cu Linux și sistemul de operare rulând peste ARM este tehnic greșită. Linux rulează peste procesoare ARM la fel de bine ca peste procesoare Intel, deși primul are set redus de instrucțiuni (deși, ca să fim cinstiți, tehnic vorbind nu prea are dacă te uiți bine peste specificație). Ba mai mult, de vreo zece ani procesoarele Intel au la bază tot RISC, doar că mai au un strat de microcod deasupra. În fine, să zicem că-s eu pedant.
Aș zice că problema de fond a democrației românești e mai degrabă că-i neșlefuită. Românii nu vor degeaba „un despot luminat”, ci fiindcă nu au fost educați să își dorească altceva; dacă ne uităm la alte state europene (Franța, Anglia etc.), ăia au avut câteva sute bune de ani să își pună la punct sistemele, să vadă ce merge și ce nu merge pentru ei, ori noi am avut parte de nici o sută de ani (deci nici patru generații) de democrație balcanică, rupți de cincizeci de ani (două generații) de comunism. E absurd să „cerem” ca lucrurile să se rezolve ca prin minune într-o generație, ba chiar în două; e dificil să ne așteptăm la asta, mai ales în climatul actual geopolitic.
Cu alte cuvinte, mai avem de dat cu capul de niște praguri până să putem așeza lucrurile pe o pantă ascendentă. Până una alta, faptul că am reușit să punem degetul pe criza educației politice românești e un pas înainte, zic eu.
Nu ştiu dacă mă crezi sau nu, dar articolul a fost publicat din greşeală. E al doilea din viaţa mea la care dau Publish în loc de Save Draft.
Nu spun c-aş fi prins eroarea la eventuale recitiri, dar pot şi eu să pretind :p
Mersi de observaţie.
La partea politică, ai dreptate – nu avem ce cere, şi nu avem cui. Cărturarii noştri trebuie să recurgă la surse externe cam pentru orice legat de politică.
Totuşi asta mi se pare că-mi dă, indirect, dreptate: pe resursele actuale şi cu istoria noastră, poate o formă îndulcită de dictatură ar fi mai adecvată. Nu ţin să am dreptate, aş fi preferat să putem avea democraţie. Dar nu-i clar că-i posibil.
Cu un drum, mă gândesc la statele din Orientul Mijlociu, unde încă se guvernează cu religia. Şocul ideologic al vestului va avea nevoie de secole pentru a se propaga până în străfunduri, cuget eu. Postmodernismul, ateismul, toate eliberările astea vor zgudui state întregi.
Tata lumea vrea despoti luminati mei. Ca ie necesari, iote aici.
Ce faci ma, te invinge saracia?
>o insurecţie armată din partea unui tip binevoitor dar foarte foarte hotărât
Da, bine, dar cine-l sustine? Daca incepem cu dinastea “din oficiu” ca “Ceausescu a ajuns” si nu l-au sustinut niste baieti mai destepti din spate carora a ajuns sa le faca jocul, pai, nu e bine, ca bineinteles ca l-a sustinut cineva. Noi din umbra, prostul la public.
Si ala care vine o sa fie sustinut din spate, si tu de fapt o sa ai Fraierul care da bine la public in timp ce “cine trebuie” aranjeaza fumul si cortinele, si-ti mai goleste buzunarul.
>Şocul ideologic al vestului va avea nevoie de secole pentru a se propaga până în străfunduri, cuget eu. Postmodernismul, ateismul, toate eliberările astea ve vor zgudui state întregi.
Da de unde, Iranu are toate sansele sa ajunga cam primul stat ateu din musulman, daca nu cumva al doilea dupa Turcia.
A ca se schimba sistemul de oligarhie de la patrafir de popa la costum de diplomat? Aveam impresia ca intr-un sistem oligarhic, aia o tin pe a lor si restului lumii nu-i pasa. Serviciile functionale sunt, ie spital, ie primarie, ie scoli, ie si popi ficsi si nu-i schimba nimeni ca oricum nu ne pasa, pe sistemul asta. Parazitii pe taxe cat sa nu deranjeze.
Cred ca socul o sa fie ceva bere la teresa in cinstea caderii gen.
>poate o formă îndulcită de dictatură ar fi mai adecvată
Nu, nu e mai adecvata, e doar rezultatul unui stat falsdadaca cu al lui stockholm syndrome, stat desfiintat, unde au ramas copilasii fara tatal lor rau, brut dar binevoitor. Rupt in rupt in cur, da’ parca era mai bine cand x.
Dictatorul care are capacitatea unei insurecţii armate, în condiţiile în care suntem în EU şi în Nato, mă gândesc că va avea suficiente pârghii şi suficienţi oameni cât să menţină puterea odată ce o preia. Altfel nici n-ar ajunge în poziţia aia.
Nu mă interesează că sindromul Stockholm, mă interesează că situaţia, luată aşa cum este ea, pare să “tragă” în direcţia în care indic. Cu regret.
Traje doar daca vrei tu sa trajga. Eventual doar daca traji de tragaji.
Meh, Europa nici macar nu mai are putere militara, vin ceva arabi/rusi si adio. Gen are Bucurestiul mai multa paza privata decat soldati Romania buni de serviciu militar.
N-o s-o aiba oricum, si n-o sa preia nimeni puterea oricum, dat fiind ca cine comanda sunt cei care fac bani, banci, supermarketuri, masini, cablaraie s.a.m.d., si trebuie sa-i convingi pe aia.
Plateste si tu Bijiesu s-o puna de-o revolutie, preia parlamentul armat, cel mai frumos tigan in frunte si inca 40 de ani de distractie(20 dictatura 20 ce ramane dupa).
Cel mai probabil deszpotul asta iluminat cu atatia bani cat sa armata personala are de fapt suficienti bani cat sa nu se oboseasca cu cacaturi dinastea, viata lejera e frumoasa.
Mei, io am înţeles din prima ce vrei să spui. Sunt de acord că nu-i cine, fiindcă e mai mult spaţiu pe bancheta din spate, ca să zic aşa. De acord.
Totuşi asta nu schimbă cu nimic faptul că românii ar avea nevoie de un despot, şi un asemenea sistem li s-ar potrivi. Îs convins că, dându-se un dictator competent, românii pot cuceri lumea gen.
Nu prea au cum.
Uite ia ca exemplu un profesor cu o clasa. Depinzand de varste si calificari, o sa aiba intre a avea grija ca 20 plozi sa nu cace scaunele vezi 20 de plozi mai mari sa nu si le sparga-n cap. S-o gasi vreun profesor la mie sa-i tina necacati nesparti, dar tu chiar crezi ca o sa gasesti vreun profesor pentru 20 milioane?
Nu vorbim de dispus, ci competent. N-ai cum rezolva problema asta de scalabilitate.
Acum ceva ani erai un rege, sa zicem random competent, cu cativa competenti pe langa tine, sfatuitorul pe taxe, seful bisericii, ceva, dar asta avand virtual supusi fara drepturi. Presupun ca poti fi competent daca ai un domeniu de 4 judete cu 4 nobili si 4 popi, cum sa nu. Insa la ceva mai mare s-a inventat administratia si monarhia constitutionala de fapt i-a beneficiat enorm pe actualele ramasite de monarhi, ca nu trebuie sa miste un deget si mai si au o suma fixa alocata din taxe care si-o iau oricum ca “salariu”.
Pft am apasat enter ca submit in loc de enter new line in comentariu.
Cel mai probabil modelul corect e ala decentralizat, ca la bloc. Gen eu ii instalez lu Gigi Windowsul(habar n-am), el imi repara mie tevile sparte, Ion de la 3 stie sa faca scaune rupte si tot asa.
Asta cu “despot iluminat” e o forma frumoasa de a zice Tati Socialist Care Ne Rezolva Probleme Fara Sa Miscam Un Deget.
Si, bineinteles, se poate. Pe vremea cand s-a infiintat Tati Socialist au disparut problemele. Nu ca rezolvate, doar au iesit din ecuatie. Dispareai tu daca e. Lucru care n-a dus decat la mai multe probleme pana s-a colapsat. Ca na, nu poti face sa dispara cateva zeci de milioane de oameni.
cumva versus a ajuns vezi
Problema este intractabilă discutând în gol, fără exemple. Eu zic că diferite modele sunt mai mult sau mai puţin adecvate în funcţie de populaţia cărora le aplici acele modele. Altfel, fiecare “soluţie” are părţile ei rele care o pot face ne-viabilă când o aplici setului greşit de oameni. Vezi Orientul Mijlociu, unde anii trecuţi s-au dat jos dictatori religioşi pentru a pune în loc … alte forme de dictatură religioasă. S-ar zice că asta e forma de guvernare adecvată locului, cel puţin pe moment.
Modelul descentralizat menţionat de tine suferă la capitolul “latenţă”. O problemă locală o rezolvi imediat şi eficient (nu neapărat şi bine!), o problemă aplicată câtorva grupuri micuţe o rezolvi după 1-2 ore de discuţii prin reprezentanţi, dar o problemă generală (gen, la nivel de judeţ/ţară) nu o rezolvi decât cu mare greutate. Iar dacă părerile sunt împărţite aproape egal, vei întâmpina rezistenţă la aplicarea deciziei în zonele unde s-a spus “nu”.
Evident, varianta cu despot suferă fix invers: latenţa este minimă în caz de probleme majore, ai un tip înconjurat de o mână de sfătuitori, care poate la o adică să bage ţara în război la momentul oportun, fără întârzieri la discuţii inutile. Pe de altă parte, puterea centralizată este incapabilă de micromanagement, ea poate doar să instaleze puncte de unde vin comenzile. Totuşi la nivel local se pot foarte bine forma micro-sfere de influenţă complet decuplate de centru, care una raportează şi alta fac. Trebuie foarte multă inteligenţă pentru a detecta şi corecta nodurile reţelei de unde primeşti garbage data, şi trebuie să faci astfel încât corectarea erorilor să fie mai ieftină decât minciuna. Ceauşescu a fost suficient de căpos şi ranchiunos, încât oamenii au evaluat că este mai uşor să-l mintă decât să-i spună că unele din planurile lui sunt aberante / nu pot fi executate, de exemplu. Evident, dacă dictatorul pierde acest element de feedback se va crea nemulţumire, tipul după o vreme va fi dat jos (prin împuşcare de exemplu), sau ajunge să ducă ţara de râpă. Uneori, amândouă.
Mai departe: pe modelul descentralizat, tăria întregului este dată de tăria părţilor, aşa că părţile cele mai slabe sunt punctul vulnerabil. Fără o ranforsare a standardelor, vezi avea variaţii între diverse noduri ale reţelei, cu efectul că nodurile puternice vor încerca oricum să-şi exercite voinţa politică în faţa nodurilor slabe. Chestia asta de fapt o vezi şi în ziua de azi, când plânge lumea că “votul meu valorează cât al ţăranului mituit cu un kilogram de făină”. S-ar zice că modelul descentralizat / egalitar nu mulţumeşte pe mai nimeni, fiindcă face vizibile diferenţele de inteligenţă în cadrul întregului. Mai mult, indivizii suferă crunt de Dunning-Kruger, aşa că fiecare se observă pe sine mai inteligent ca alţi oameni, dar cu greu se observă mai prost ca alţii. Prin urmare, vei avea mereu o grămadă de nemulţumiţi că Părerea Lor nu este luată în considerare.
Evident, într-un model centralizat lucrurile stau mult mai simplu: ori eşti acknowledged de către Putere ca fiind educat/important/capabil, ori nu eşti decât un nimeni. Din nou, totul depinde de capacitatea Puterii să-şi lărgească definiţiile astfel încât să nu excludă oamenii competenţi care-i sunt antipatici. Dacă excluzi suficienţi, ei pot forma bule de putere în cadrul reţelei tale, iar dacă ai suficiente noduri oponente, ele pot la un moment dat să se răscoale. Pe lângă asta, nevoile de imagine ale Puterii o pot forţa la decizii dureroase, parcă nu-ţi vine să arunci la gunoi un fizician strălucit doar fiindcă nu-i de acord cu tine. Ca idee, Ceauşescu este până în ziua de azi respectat pentru politica de prin anii ’60-’70 (libertinaj ideologic), şi urât dincolo de moarte pentru presiunea pusă pe libertatea de gândire în anii ’80. Pe lângă asta, are păcatul crunt şi neiertabil de a fi eliminat pătura intelectuală existentă când a preluat puterea; i-a folosit politic, dar cantitatea de inteligenţă pierdută astfel este incalculabilă.
*continuat mai jos*
Oricum, toată discuţia asta o purtăm în gol, fiindcă ea aparţine intelectual de perioada de dinainte de postmodernism. Binomurile discutate de noi dinsus nu mai pot exista în stare pură aşa cum ni le reprezentăm noi. Lumea este condusă (şi) prin exerciţii de imagine, chestie ignorată cu desăvârşire în discuţie. Lumea este condusă (şi) prin propagandă media, chestia iarăşi ignorată de noi. Influenţarea maselor este o cu totul altă treabă astăzi decât era acum 30 de ani.
Pe scurt, centrii de putere ai lumii fac realpolitik, indiferent ce etichetă îi aplică chestiei temporar. Putem discuta dacă dictatura este adecvată României sau nu, strict pentru că ideologic populaţia încă n-a făcut pasul în postmodernism. Practic, România este o bulă locală în cadrul reţelei globale de state postmoderne.
În cadrul acelei bule, se pune întrebarea cum ar fi mai bine s-o conduci. Trecerea la postmodernism este dureroasă din multe puncte de vedere, se năruie tot felu’ de idei dragi oamenilor (importanţa zeilor, importanţa “bunului simţ”, importanţa tradiţiei etc). Eu aş fi complet de acord că este necesar acest pas, dar asta nu schimbă cu nimic ideea de la care am pornit întreaga discuţie: românii au nevoie disperată de un despot luminat; îi dor groaznic încercările de a aduce “la zi” însăşi substanţa gândirii lor, şi de altfel asta e o temă recurentă în gândirea noastră. Intelectualii interbelici au avut fix aceeaşi luptă de dus, aducerea “la zi”, în urbanitate şi în sincronicitate cu Europa a unor curente de gândire blocate în sămănătorism şi rural. Apelul la TRADIŢIE revine mereu cu forţe incredibile.
La urma-urmelor, nimeni nu spune că postmodernismul este staţia terminus la nivel de filosofie / ideologie. S-ar putea să se dovedească o idee găunoasă per total, dincolo de beneficiile nete aduse de deconstructivism şi de demolarea centrilor de putere artificiali (religie, etc). Nu îmi stă în putere să prezic viitorul, cum nu-mi stă în putere să evaluez cine are dreptate în disputele astea. Mă rezum să observ.