Pe data de 14 Noiembrie 2014, Curtea Constituţională a României se pronunţa asupra unei chestiuni aparent lipsite de însemnătate: înscrierea implicită a elevilor la orele de religie. Pe acest model a funcţionat şcoala românească timp de vreo 20 de ani, de la revoluţie încoace. Acest model a fost răsturnat de către Curte.
Puteţi vedea decizia împreună cu motivarea ei pe saitul CCR, linkul ducând direct către .pdf(i).
Eu unul găsesc că pronunţarea acestei decizii este o imensă victorie asupra Bisericii Ortodoxe Române. Haideţi să ne delectăm împreună:
Caracterul obligatoriu al acestei discipline(ii) ce face parte din trunchiul comun al tuturor disciplinelor obligatorii, creează o presiune asupra copiilor şi părinţilor acestora care îi determină să acţioneze cu greu sau chiar să nu acţioneze în situaţia în care ar dori să nu frecventeze acele cursuri.
Corect! De 3 ori corect! Există oameni cu cap care înţeleg puterea alegerilor implicite şi câtă interţie poartă ele!
(…) Există o obligaţie negativă a statului de nu interveni în formarea sau aderarea la o convingere sau credinţă religioasă, iar, pe de altă parte, există şi obligaţia pozitivă potrivit căreia, în măsura în care persoana se manifestă în sensul studierii sau receptării învăţăturilor unui anumit cult sau credinţă religioasă, să creeze cadrul legislativ şi instituţional necesar exercitării drepturilor prevăzute de art.29 şi art.32 din Constituţie.
Aceste două hălci de logică se îmbină una cu alta perfect. Statul nu are a acţiona, dacă prin acţiunile lui impune idei şi strică libertatea de conştiinţă a indivizilor. Statul are a acţiona, şi anume doar odată ce indivizii şi-au exprimat clar şi lămurit dorinţa în acest sens.
în niciun caz o persoană nu poate fi pusă ab initio în situaţia de a-şi apăra sau proteja libertatea conştiinţei, pentru că o asemenea abordare ar contraveni obligaţiei negative a statului, care, în virtutea acestei obligaţii, nu poate impune studierea religiei.
Această nouă interpretare, bazată pe obligaţia negativă, retează din puterile statului şi cu aceeaşi mişcare distruge coabitarea nesănătoasă a BOR cu acelaşi stat.
Deci, de astăzi statul nu doar că are o datorie generică de a lăsa libertate de conştiinţă omului, ci are datoria specifică de a-şi verifica şi răsverifica deciziile care pun oamenii în situaţia să le fie servite ideologii din surse oficiale de autoritate. Cum ar fi şcoala.
Legiuitorul trebuie să ţină seama de faptul că art.29 alin.(6) din Constituţie garantează dreptul la învăţământul religios şi nu obligaţia de a frecventa cursuri de religie.
Bun? Ok? Învăţarea dogmelor ortodoxe este un drept, iar nu o obligaţie. A impune materia “religie” implicit(iii) înseamnă s-o reprezinţi greşit ca pe o obligaţie.
Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constituţionale referitoare la libertatea conştiinţei şi a religiei aplicabile în domeniul învăţământului religios trebuie să aibă întotdeauna un sens pozitiv (persoana alege să studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege să nu studieze religia), întrucât în cea de-a doua ipoteză persoana este prezumată ca manifestând deja opţiunea de a studia (…)
Tot ce voiam de la o astfel de hotărâre.
Persoana este suveranul propriei vieţi în plan religios şi ideologic. Coabitarea bisericii cu statul se elimină ca posibilitate, pur şi simplu sunt reduşi la statutul de precupeţi care-şi înşiră marfa pe tarabă. Cetăţeanul, persoana poate să aleagă sau nu pe un vânzător sau altul, începând chiar din şcoala primară. Dacă vrea, poate să nu cumpere nimic.
Pentru o religie care pretinde că e singura adevărată, iar restul sunt ale unor eretici, reducerea la statutul de precupeţ este cea mai grea palmă.
~*~
Ce să mai spun? Eram încă puştan de liceu în 2006, atunci când Emil Moise îşi începea lupta cu ministerul educaţiei vizavi de icoanele din şcoli. Mă gândesc că merită un “mulţumesc” pentru anii de eforturi.
Efectele acestei decizii a CCR nu vor fi imediate. Părinţii religioşi vor continua să-şi dea copiii la orele de religie. Unii profesori vor schimba tactica, şi vor fi numai lapte şi miere pentru a-şi atrage muşteriii. Însă de astăzi aparatul de stat nu mai funcţionează ca o anexă a BOR în ceea ce priveşte educaţia religioasă, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Aerisirea morală este oricând de dorit, iar “religia majoritară” numai a trandafiri nu miroase.
Simt că retrăim eliberarea europeană din chingile religiei şi drumul către epoca luminilor, din nou …