Taxi Radio, o poveste “de cartier”

În trecut i-am lăudat pe taximetriştii din Timişoara. Nu mă dezic, de altfel: în general, până în ziua de astăzi, am avut experienţe ok.

Dar vine şi ziua când nimereşti şi dubioşii, că nu se poate fără ei. Pentru mine, ziua respectivă a fost vineri, 10 Februarie.

~*~

Pasul 1: Vreau să iau un taxi de la Iulius Mall. E seara, pleacă oamenii în valuri, nu stă nici o maşină mai mult de 15 secunde. Întâmplător, intră în staţie unul de la Taxi Radio⁽ⁱ⁾. Perfect!

Urc în maşină, unde omu’ asculta ceva muzică de petrecere⁽ⁱⁱ⁾. Îi zic unde mergem, el demarează lent .. şi dă muzica la maxim, ca să urle pe geam la nişte amici de-ai lui “vă place băeţi?”⁽ⁱⁱⁱ⁾. Moment în care, totuşi, a trebuit să zic ceva — chiar nu aveam chef de figuri de-astea. Îl zic frumos că “Vă rog, opriţi muzica? Sunt obosit de la muncă.“. Pe teoria că eu sunt clientul, şi că starea maşinii e aia pe care o aleg eu.

Aparent şoferul nu gândea la fel, pentru că îmi trânteşte agresiv “Poftim? Cum adică îmi spui mie ce să fac în maşină? Dacă nu îţi convine muzica, poţi să cobori.”^(iv). Încerc eu să-i spun că .. nenea, o fi maşina ta, da’ nici eu nu merg în orice condiţii. N-am cu cine discuta. “În maşina mea fac ce vreau eu”. Foarte bine, fă figuri în maşina ta pe banii tăi, îmi cer scuze c-am încercat să comit un act de comerţ.

Am coborât după 15 metri parcurşi. Sun la dispeceratul Radio Taxi, unde o tanti îmi preia doleanţa şi-mi spune că voi fi sunat înapoi de şeful de tură, ca să-i explic lui direct. Fie.

~*~

Pasul 2: Totuşi, trebuie să plec de la mall.

Până am sunat la dispecerat, până una-alta, mai trece un număr de maşini prin staţia de taxi. Întâmplător, fix când puneam telefonul în buzunar vine … un alt şofer de la Radio^(v). Care mă întreabă din ochi dacă vreau. Perfect, vreau.

Fiind ceva trafic în calea noastră, judec că va dura cursa ceva vreme, aşa că avem timp de povestit. Şi fiindcă nu îmi place să judec o firmă prin prisma unui singur om, mă apuc să-i povestesc şoferului 2 ce-am păţit cu nenea de mai devreme. Cu aşteptarea, evident, să-mi dea dreptate, şi să-mi spună că-i o excepţie megaexcepţională colegul lui.

Omul, în schimb, începe să-mi explice inversul, şi anume că nu mi-am calibrat bine aşteptările.

“Haideţi să comparăm .. cum ar fi să vin eu la dumneavoastră acasă, şi să vă pun să închideţi televizorul? Sau să daţi pe alt canal?“. Pe teoria că maşina lui, tarlaua lui. Bun, zic eu în contrapondere, “da’ clientul nu are nimic de zis despre starea maşinii?“. Păi, nu prea. “Ce, dacă vreau să ascult o ştire la radio nu am voie? Cum să nu am! Că stau 12 ore în maşină!“. O las moartă, c-ar trebui un curs întreg pentru a-i explica omului cum e cu comerţul.^(vi).

E drept însă c-a fost politicos tot timpul, vorbind cu pronume de politeţe şamd. Cam nervos în jurul temelor sensibile, toate părerile mai controversate le prefaţa cu “Eu doar discut” — după care dă-i şi emite opinii pe tema protestelor, a cât de prost merge ţara asta, ba şi pe tema presei şamd.^(vii)

~*~

Pasul 3: Mai spre seară, pe la 20:00. Mă sună şeful de tură de la Radio Taxi.

Care de altfel este foarte .. entuziast în a-mi da dreptate. Prea entuziast, suspect de entuziast. “Vai, dar cum să facă aşa ceva? Mulţumesc că aţi făcut reclamaţie, că altfel nu avem de unde şti, o să-l rezolv eu“. Cam de cartier cu exprimările, dar să nu ridicăm acuma pretenţii.

Noa, e superb ce-a spus nenea; las-o aşa, sunt mulţumit c-ai luat la cunoştinţă de problemă. Însă omul continuă să vorbească. “Păi dă-l în pizda mă-sii de prost, habar n-are să se comporte cu oamenii!“.

S-a auzit la 5 străzi distanţă cum a dat cu băţu’ în baltă şeful de tură.

~*~

Şi cam atât. Trei într-o zi. Primul aş fi putut spune că-i o excepţie, dar problema pare sistemică. Când până şi managementul e de colţu’ străzii, e timpul să îmi caut de lucru în altă parte.

p.s. Da, jurnaliştii lu’ peşte aşa ar trebui să scrie. Cu ore, zile, indicative, citate.
Altfel despre ce discutăm?