Dunkirk (2017) (avanpremieră)

Se întîmplă foarte rar să fiu interesat de un film care-i pe cale să vină. Pur şi simplu, m-am născut bătrîn în această privinţă. Văd o reclamă faină, apoi vine filmul şi .. e mediocru. Nu pot descrie de cîte ori am văzut treaba asta.

Bun, şi atunci? Păi, se întîmplă că am pe listă un film care după toate indiciile, pare a fi fain. Vorbesc, evident, de Dunkirk.

~*~

Să explic.

În primul rînd, regizor e Christopher Nolan. Pentru mine, tipu’ e unul din cei mai faini regizori⁽ⁱ⁾, ştie să mixeze realismul cu imaginarul, nu nimereşte nici în dramatism de-ăla gritty & sordid, dar nici nu virează în science-fiction. E cu Nolan, e bun.

Mai departe, povestea. Tendinţa modernă pare a fi să fabrici eroi, să mulgi orice situaţie pentru a stoarce sentimente, chestii de-astea. Mor încet cînd văd filme “la sentiment” şi stereotipice⁽ⁱⁱ⁾. Noa, Dunkirk e inversul.

E cu război, totuşi .. totuşi nu-i despre eroi individuali, nu-i despre vreun personaj care face tot, rezolvă tot, duce totul în spate. Fără romantisme de-astea. Metaforic vorbind, la Dunkirk nu vedem suliţa care străpunge tot, ci vedem scutul care rezistă oricărui asalt duşman⁽ⁱⁱⁱ⁾. Vorba lu’ Churchill, “we shall fight them on the beaches“, le rezistăm chiar în timp ce ne retragem, le ţinem piept, sună vag altcumva decît eroismele ieftine care de obicei apar prin filme.

Din păcate, din discuţiile pe care le-am citit onlain, văd că fix discursul lui Churchill lipseşte din film. Cică pentru a da o notă de realism, pentru a ne concentra pe percepţiile soldaţilor. Nu mi-e clar dacă e o idee bună, dar revin cu o cronică după ce văd filmul.

~*~

Bun, şi cam atît ar fi de zis. Pentru cei interesaţi, acesta ar fi forşpanul peliculei^(iv):