Spuneam acum câteva însemnări, că suntem o turmă de şoareci, ca naţie.
Îmi permit aici să dezvolt oleacă.
Comunismul a adus cu el, poate cea mai mare plagă pentru poporul nostru : înţelegerea omului obişnuit, pentru hoţ. Condiţiile de trai, opresiunea, paranoia, toate au favorizat sustragerile, lupta pentru “spuza de pe turta ta”. Nicolae a murit, spiritul a rămas în ţară. Suntem gata oricând să condamnăm pe altul, de faţadă, să îl trimitem în scaunul electric din vorbe, dar plecăm inexplicabil capul când neruşinările se petrec lângă noi. S-a trăit în mocirlă prea mult, iar unora se pare că le place.
Nu colaborăm, nu suntem uniţi. Asta se vede până în cele mai banale momente. Capăt de linie, autobuzul e plin, alţi oameni aşteaptă să urce. Toţi se bulucesc în faţa uşilor, de parcă odată urcaţi, ar urma salvarea. În loc să aştepţi frumos după colţul uşii, spre a lăsa cale liberă de coborâre, te pui în faţa ei, obligându-i pe toţi să te ocolească, să facă un slalom uman. Şi pentru ce? Sau te lăbărţezi pe bara de susţinere, când e înghesuială. Sau dai drumul la muzică pe telefon.
Mama a folosit peştele congelat din plasă, ca armă. Se întâmpla acum ceva vreme, se întâmpla când o trupă de ţigani a încerct să o buzunărească. A fost întrebată dacă e nefutută, pentru că a îndrăznit să protesteze. Ce m-a întristat, a fost episodul în care toţi ceilalţi călători au privit agale, leneş şi speriat, la cele ce se întâmplau, de parcă erau decupate din alt serial. Nu au intervenit. Nu le-a păsat.
La diverse ghişee, diverse funcţionare privesc sictirite la masa de oameni care aşteaptă un serviciu de la ele. Iar ele, închid ghişeul şi pleacă la masă. Sau tărăgănează, cer favoruri, de parcă ele ar tăia şi spânzura. Îţi vine să le fuţi –actually, nici asta, majoritatea îs urâte şi bătrâne.
De ce ne punem piedici unul altuia? De ce ne luăm faţa la semafor încă? De ce parcăm ampulea? De ce nu ne interesează de aproapele decât declarativ? De ce ne fute grija cine are mai mult ca noi, şi nu cum putem ajunge noi acolo? De ce pe străzi nu poate fi curat? De ce oraşele nu sunt ale tuturor? Şi, în fine, de ce dracu aşteptăm gestul aprobator al unei autorităţi, înainte să acţionăm?
Întrebări retorice, desigur. Copilul tău poate va fi futut în cur exact în modul în care tu fuţi astăzi pe altul. Frustrările se perpetuează din generaţii. Măcar asta ar putea interesa. Există un lucru mai rău ca răutatea : indiferenţa oamenilor buni.
Fiecare avem o viziune asupra României de mâine, cum ar trebui ea să arate. Haideţi acum să avem tupeul necesar să o construim, fără aprobări, fără timbre şi ministere, fără să depindem de altul, doar noi, mulţi şi într-o voce.