Ideea mea a pornit de la o discuţie cu Doxi. Înainte să îi dau drumul, să vă povestesc ceva despre ea — este o timişoreancă de-a mea, puţin poetă, talentată la a recita, jazzistă .. de restul, sunt convins că nu contează detaliile. De altfel nici nu le ştiu, o cunosc doar virtual, şi nici nu contează.
Cum-necum, m-a convins Doxi să încerc şi eu să înregistrez ceva ce mi-ar plăcea. Just for the fun of it. Am făcut-o, am dat la ascultat, am primit şi criticile de rigoare .. Stăteam acum şi mă gândeam dacă să continui să fac asta, să încerc să obţin mai mult.
Şi mi-a venit în minte o comparaţie. Aş putea sta şi un ceas, făcând drifturi în nfs. Pentru că am un record obţinut pe o anume planşă, şi pentru că vreau să-l bat, să-l duc mai sus. Dar apoi am realizat ce stupid pot să fiu. Pe respectiva planşă, mi-am făcut deja un traseu optimizat. Ştiu, la orice punct al cursei, dacă merită să continui sau nu, conştient de posibilitatea de a reedita măcar ce am mai făcut. Prin urmare, e un joc fără scop real, fără competiţie, nici măcar din partea mea .. pentru că majoritatea variabilelor sunt cunoscute.
Aşa şi în orice aspect al vieţii mele. Ca programator de qbasic şi mai târziu de Pascal, mi-a plăcut … dar abia după ce am stăpânit limbajele, şi ştiam să le folosesc. Acum, să învăţ un alt limbaj îmi este aproape peste mână .. sunt prea multe necunoscute, şi bucuria descoperirii s-a pierdut undeva pe drum. Programarea este doar o unealtă, bine ascuţită, care cere o îndemânare bună pentru a obţine lucruri importante cu ea.
Că sunt o persoană leneşă, o ştiam, nu era nevoie de seara lui 21 ianuarie 2008 să mă prind de asta. Dar câteodată stau şi mă întreb unde este spiritul intreprinzător, care ar trebui să facă diferenţa între un bărbat şi doar o pereche de pantaloni care flutură .. avea dreptate Noica, să nu sondezi abisul, că nu ştii ce hăuri vei vedea .. şi care este cel mai mare abis dacă nu noi înşine, câteodată?