Sec.
Chiar sec.
Am fost cu S. până în Real, am luat câte ceva de papa, frecat buha la tv. Vine seara, lenea creşte, mama a trebăluit şi n-are chef să mergem la biserică, deci luăm cina, spargem ouăle mai devreme, ne bucurăm cu un “Hristos va învia!”. Scurt şi pământesc. Ah da, şi Sângele Domnului nu poate lipsi din cadru, cu vreo două pahare.
Ş-apoi butonăm telecomanda în căutare de ceva interesant. Peste tot, slujba de înviere, pioşenie, plin de oameni, biserici luminoase, sfinţenie, parcă şi în cameră miroase a tămâie. Moment în care o lehamite groaznică mă prinde de coaie, şi decid că e mult mai drăguţ filmu’ de pe KanalD.
Suntem cică o naţie de drept-credincioşi. Pe naiba. Suntem o naţie de hoţi, de ipocriţi, de făţarnici, care se prefac oameni morali la Paşti şi la Crăciun, iar în rest, ‘mnezo cu mila. Să fim sobri!
Nu insist pe tradiţii. Desigur, ele îşi au locul şi rostul lor în societate, ba chiar le simt lipsa. Dar vreau trăiri autentice de la comunitate, nu faţadă. Prin urmare, din partea mea, Paştele sărbătorit în România poate fi la fel de bine o zi de orgie bahică, for all I care. Parcă văd feţele contractate ale popilor, explicându-mi că voi arde în iad pentru asta, printre dinţii scrâşniţi. Ha. Mai vrea un pahar de vin. Şi linişte. Am destul simţ al sacrului în mine, cât să descopăr o nouă religie şi să-i fiu Preot Suprem.
Dixit. Alex out.