La fel ca-n 2023, le zic promisiuni pentru că despre asta-i vorba cînd zicem „new year resolutions”. Ce să și fie, planuri? Nu-mi place noțiunea, ai mereu explicații la un plan, că n-a mers de-aia, că n-a mers din aialaltă cauză. O promisiune, însă, se ține. Chiar dacă-i făcută nouă înșine.
*
Interesant însă este că .. nu am absolut nici una pe listă. Absolut nici una. Sunt la modul „fie ce-o fi” cumva, în sensul că viitorul îmi pare suficient de tulbure încît să nu-mi fie clar în ce direcție voiesc să îndrept cîrma.
Îmi place analogia dată de imaginea mentală a unei cîrme: în viață navigăm pe ape mai calme sau mai tulburi, iar cîrma este doar instrument din inventarul celor folosite pentru a naviga bine. Uneori îți mai trebuie vînt la pupa, sau combustibil în motor.
*
Chiar dacă n-am promisiuni certe de făcut, am însă idei care-mi roiesc prin cap. Dacă reușesc să le concretizez pînă la finele lunii, se pun pe listă, altminteri ea poate fi goală, mărturie că putem trăi și fără liste. Cumva în derivă, s-ar zice, dar …
*
p.s.
Este interesantă sinergia cosmică, uneori. Am intrat în vizită pe blogul Claudiei Gican, iar ultimul articol este … fix despre promisiunile ei. Ca să vezi.
Sau o fi doar perioada anului cînd lumea face de-astea. E și asta o teorie.
Iată că pofta vine mîncînd, și dacă tot am deschis lista, îmi vin și ideile de pus pe ea. Știam că n-am chiar gol în cap!
#1
Îmi promit mie însumi (uite ce maiestuos sună!) că voi face în medie 6000 de pași pe zi, deci în total 2.190.000 de pași în anul 2026.
Pentru măsurare: mi-am luat ceas deștept (care de fapt e model de bază relativ prostălău, dar măcar pașii știe să mi-i numere relativ bine). Amu și dacă n-o ieși 100% precis numărătoarea, dar una-i să constați după 3 luni că ești relativ în zonă, alta-i să constați că ești la jumătate din numărul propus.
Paranteză: Mi-am dat seama că o parte din frecușul de-a pune dorințe și seta obiective este să alegi chestii pe care le poți măsura relativ ușor, fără intruziuni în viața de zi cu zi. Nu-i o problemă în cazul obiectivelor „mari”, dar la alea mai pedestre, oho.
Ete, bravo! Prima dorință e chiar utilă, realizabilă și o să vezi, o să te scoată din casă chiar și când nu ai nevoie de ceva de cumpărat etc. Sper să descoperi locuri faine de promenadă. Ca parte din proces, să-ți găsești o rută pe care să o parcurgi în lipsă de idei, planul de avarie pentru când lovește lipsa de chef 🙂
Știu cum e cu apele tulburi, dar cum se poate întotdeauna și mai tulbure, trebuie lucrat cu ce avem…
Altfel, reiau și aici ce ți-am răspuns și pe blogul meu, se încadrează la starea „cu listă, fără listă”:
<>
” Mi-am dat seama de necesitatea unei liste când, scriind jurnalul de bilanț și uitându-mă pe cel de anul trecut, nu am avut ce confrunta.
Îmi place să las lucrurile să curgă, chiar dacă apoi sunt dezamăgită de prea multa leneveală, dar poate că și vârsta (anul acesta fac 45) cere un pic de mobilizare.
Altfel, fiind sănătoasă și având o viață fără probleme majore, ar fi păcat să irosesc momentul…
Ca idee, a fost greu să scriu lista, să scormonesc în gânduri, să trag de mine, ceva din interior s-a opus cu toată puterea. Nu știu dacă delăsarea sau frica de eșec sau rușinea că-mi doresc lucruri mărunte (nu avansări majore în carieră, nu bani mai mulți, nu vacanțe luxoase etc.) ”
Ai zice-i că-i realizabilă, dar dacă mă uit la ce-mi numără uneltele în zilele în care mai mult muncesc și stau să văd filme/seriale .. oho, se sparie gîndul. De fapt de-acolo a și pornit treaba, că m-am speriat olecuță de cît de sedentar pot să fiu în unele zile. Ăsta îmi pare un minim sănătos – mai fac eu alte forme de sport (în special sală), dar noh, sper să pot face un soi de rutină pentru a avea ceva ce pot face zilnic, fără prea multe găuri în program.
Asta cu pașii e bună, mă gândesc să iau și eu modelul de la tine. Deși nu văd rostul numărării lor, afară de cazul în care te învârți în cerc; aproximezi o distanță și aia e. Că o fi pasul mai mic sau mai mare…
Eu le-am zis obiective în loc de promisiuni.
Mișcare facem și prin casă în zilele cînd facem curat, spălăm rufe și geamuri etc etc. Și mersul la cumpărături prin zonă este un set micuț, dar care se adună. În zilele cînd merg la birou adun 2000 de pași doar din mersul pe diverse coridoare către cantină, baie sau la pauză. Este cumva mulțumitor să îmi rămînă mai puțin de făcut cînd termin cu munca.
Sigur că poți să îți pui obiectiv „merg 5km zilnic”, asta clar te aduce în zona de 6000 de pași, doar că .. 1) în zilele cînd nu poți s-o faci, nu numeri nimic, 2) este mai dificil să notezi fracțiunile (dacă ai mers azi doar 2km, că așa a fost filmul?), 3) măsurătoarea automată via smartwatch este varianta care oferă cea mai puțină fricțiune și cel mai mic cost de regie la inventarierea finală.
Gen, eu pot să mă uit peste o lună în aplicația aferentă, și să văd dacă în medie am respectat obiectivul sau am deviat (și în ce hal). Fără treaba asta, trebuie să stai să-ți amintești ce-ai făcut și în ce zile, să stai să numeri de cîte ori te-ai abătut de la planul propus … pare ceva mai dificil.
Obiective sună mai bine – dar pentru mine este o chestiune de gust, am o ușoară greață la acest cuvînt, mi s-a scos prin toți porii în contextul muncii. Toată lumea are obiective mai mici sau mai mari prin corporații, ba chiar corporația însăși are obiective. Măcar aici, pe plan personal, să nu împrumut din limba lor cam de lemn.