La fel ca-n 2023, le zic promisiuni pentru că despre asta-i vorba cînd zicem „new year resolutions”. Ce să și fie, planuri? Nu-mi place noțiunea, ai mereu explicații la un plan, că n-a mers de-aia, că n-a mers din aialaltă cauză. O promisiune, însă, se ține. Chiar dacă-i făcută nouă înșine.

*

Interesant însă este că .. nu am absolut nici una pe listă. Absolut nici una. Sunt la modul „fie ce-o fi” cumva, în sensul că viitorul îmi pare suficient de tulbure încît să nu-mi fie clar în ce direcție voiesc să îndrept cîrma.

Îmi place analogia dată de imaginea mentală a unei cîrme: în viață navigăm pe ape mai calme sau mai tulburi, iar cîrma este doar instrument din inventarul celor folosite pentru a naviga bine. Uneori îți mai trebuie vînt la pupa, sau combustibil în motor.

*

Chiar dacă n-am promisiuni certe de făcut, am însă idei care-mi roiesc prin cap. Dacă reușesc să le concretizez pînă la finele lunii, se pun pe listă, altminteri ea poate fi goală, mărturie că putem trăi și fără liste. Cumva în derivă, s-ar zice, dar …

*

p.s. 

Este interesantă sinergia cosmică, uneori. Am intrat în vizită pe blogul Claudiei Gican, iar ultimul articol este … fix despre promisiunile ei. Ca să vezi.

Sau o fi doar perioada anului cînd lumea face de-astea. E și asta o teorie.