Un vechi blestem chinezesc [1] ne zice așa:
May you live in interesting times.
(Fie să trăiești vremuri interesante)
Printre alte lucruri interesante întîmplate în 2020, ba chiar și în 2021, ne vine de la frații noștri de pe Prut ocean următoarea știre amuzantă:
Twitter has permanently suspended President Trump from the platform, citing „the risk of further incitement of violence,” the company announced late Friday. The ban follows the assault on the U.S. Capitol this week, which Mr. Trump is accused of inciting.
„After close review of recent Tweets from the @realDonaldTrump account and the context around them we have permanently suspended the account due to the risk of further incitement of violence,” Twitter said in a statement.
Adică Twitter i-au suspendat contul președintelui-încă-în-funcțiune, Donald Trump, pentru că „riscă să incite la mai multe violențe”. În fine, contextul este foarte larg, dar el nu contează pentru scopul acestui articol.
*
Ce mă interesează însă este disputa iscată instant pe motive de cenzură. Avînd în vedere că președintele Statelor Unite este totuși o figură destul de publică și foarte importantă, platformele digitale îi oferă acces necondiționat la ele. Zice prostii? Las’ să zică, e președintele.
Ca atare, faptul că Twitter și-au permis totuși să îi suspende contul face să se ridice instant foarte multe sprîncene. Omul a fost (și rămîne) un personaj foarte controversat, încă de cînd a fost ales. A scos mulți porumbei pe gură, de la chestii rizibile pînă la chestii în urma cărora pe unii îi lua cu transpirații reci. Dar, indiferent, ce-a zis a fost bine zis, și acceptat tacit de către rețele.
Pînă mai ieri, cînd brusc cineva a tras linie și-a zis „Gata!”. Ajută și faptul c-a pierdut alegerile, probabil.
*
Inițial am fost de partea acelora care ziceau că „Huo, cenzură!”.
Nu doar Twitter suferă de problema aceasta, Facebook sau Youtube au și ele un comportament problematic și netransparent. Trebuie să te supui unei liste de termeni și condiții pe care n-o citește nici dracu, trebuie să respecți niște community guidelines cam opace și destul de vagi, formulate pe principiul românesc „să fie bine ca să nu fie rău”. Iar dacă ești pedepsit, nimic nu obligă platforma să te informeze ce-ai făcut greșit punctual, nu cumva să te prinzi care-s limitele de interpretare.
Poți foarte ușor ajunge suspendat sau banat pe platformele astea, dacă nu te aliniezi cu gîndirea mainstream curentă. Depinde cine te raportează, sau cum ți-e norocul cu algoritmii automați. O situație cam cîh, după umila mea părere.
*
DAR, după ce-am șezut un pic în fund și-am cugetat, mi-am dat seama că ne aflăm pe o falsă pistă, și urmărim o falsă problemă.
Hai să revedem bazele! Internetul continuă să fie liber, deși diverse firme gen Google încearcă să-i pună botniță în diverse moduri creative. Dar este perfect posibil, și ridicol de ușor, să-ți faci un server; închiriezi de la ceva companie de găzduire [2] – sau chiar îți faci tu server la tine în buncăr. Un nume de domeniu se cumpără ușor, și se pierde foarte greu.
Cît de greu este deci pentru președintele Americii să aibă serverul său propriu? Cît de greu este să își facă un site simplu, pe care să posteze ce mesaje dorește el, indiferent de cenzura reală sau imaginară a altora? Cît despre actualizarea în timp real, și notificarea urmăritorilor … hey, fluxurile RSS nu au dispărut încă. Tehnologia de bază tot este „hai să întrebăm un server din cînd în cînd dacă a apărut ceva nou”.
*
întrebarea nu este, deci, dacă contează c-a suspendat Trump pe Twitter, Plitter sau FacedIN. Este complet irelevant. [3]
Întrebarea corectă este: de ce n-are președintele Americii un site pe care să posteze cînd vrea pula lui? El are site, dar e de rahat, sunt postate porcării irelevante acolo [4]. De ce nu s-a repliat instant cînd a fost suspendat pe Twitter?
Lăsăm o pauză de gîndire.
*
Știți cum era în Idiocracy, filmul acela dubios în care toată lumea se prostise? Ăla în care nimeni nu mai avea idee că plantele trăiesc cu apă, nu cu Suc Carbogazos? Filmul în care președintele era o maimuță proastă? Iar restul erau o țîră chiar mai proști de atîta? Iar unii erau așa proști încît le curgea scuipatul din gură?
Mnoa, fix filmul ăla îl trăim noi, doar că nu ne prindem. Președintele Americii are nevoie de Twitter, are nevoie de o chestie făcută de o corporație, unde el să fie simplu utilizator, tot procesul de a produce și publica chestii să fie cît mai simplu și mai automatizat.
Bun, președintele e dobitoc, n-ar fi prima dată cînd un high ranking official e în situația delicată de-a fi habarnist pe vreo temă, dar … n-are echipă? Mai ales că Trump a fost hărțuit și hăituit de mass-media de cînd a devenit președinte, cineva din echipă sigur ar fi trebuit să-și pună problema unei plase de siguranță. Dar ce te faci cînd și echipa e proastă, slab pregătită și nu știe să vină la timp cu soluțiile corecte pentru Șefu cel Mare?
Prin contrast, hai să vedem o altă abordare a lumii și a vieții:
I see plenty of people trying to survive as anonymous entities. This is pure nonsense, it’s no way to live, it will render you insane. Anonimity can only be useful if you are already somebody. (…)
This is why „I don’t seem to care much about anonimity”. I actually do not. I have no intention of living by some government’s permission, as the rat in the sewer. I am no mosquito, I am a motherfucking moose. It makes no difference whatever whether that permission is obtained above the board or cajoled through crafty devices of any kind, it’s simply not a game I play. I intend to force any government now extant or yet to be devised to live by my permission.
Nu mai traduc, în principal pentru că nu-s convins că aș reuși să redau corect intonația originală.
Dar dacă înlocuim în text „government” cu ideea generală de autoritate, ajungem undeva. Poate vreun utilizator să forțeze o platformă să-i publice textul? Nu. Poate președintele țării să forțeze o companie privată să-i publice un tweet? Nu. Președintele trăiește după regulile altora, și nici măcar nu ne dăm seama că fix AIA e problema.
Orice om care se respectă trebuie să-și asume libertatea, să și-o cîștige și asigure în toate modurile în care poate. Mai ales pe internet, unde cenzura este din principiu imposibilă, dacă știi ce faci.
Pe scurt, iată problema reală, pe care mă tot chinui s-o reprezint. Marile Companii și-ar dori să percepem internetul ca pe o bulă, în care există reguli, portari și păstrători ai cheilor. Faci ce ți se zice? Faci parte din bulă. Nu faci ce ți se zice? Nu mai ești parte din bulă, ai fost ostracizat. Ca în biserica ortodoxă, unde dacă ești cuminte ești tratat ca un mădular folositor al acesteia, dar dacă ai idei de individualitate, mădularul este tăiat jos și aruncat departe de obște. Iar chestia asta se aplică oricui, indiferent de ierarhia din viața reală.
Totuși … internetul nu-i o bulă. Internetul e ca spațiul ceresc, e ca bolta de stele. Între oricare două puncte putem desena o linie mai mult sau mai puțin dreaptă. Nu te împiedică nimic să ajungi dintr-o parte în alta. Sigur că unele constelații sunt ceva mai cunoscute decît altele, și desigur că unele prezintă mai mult interes decît altele. Dar libertatea individului de a-și crea steaua sa proprie, pe care să-și organizeze lucrurile așa cum dorește, este în continuare (aproape) infinită.
Iar singura temă posibilă de discuție ar fi: de ce uităm chestia asta?
----------- Care de fapt nu-i nici vechi, nici chinezesc,[↩]
- Preferabil aflată în Tanzania, sau ceva teritoriu care nu se supune legilor Big Brother[↩]
- Da, este o pîine de mîncat și cu acea discuție, despre cum statul își externalizează serviciile pe cîrca companiilor – și deci ce drepturi și obligații le survin acelor companii.[↩]
- Apropo: cîți dintre cei care-l discută pe Donald Trump i-au vizitat măcar site-ul, și i-au citit producțiile în original?[↩]
Pentru că conștiința colectivă, acel „noi” implicit la care te referi, nu mai există deja de ani buni. E greu de zis când a dispărut (Covid? pierderea alegerilor din 2016 de către Clinton? crahul din 2008? 9/11? revoluția hippie a anilor ’60? take your pick), dar s-a ajuns aici printr-un proces lent de divizare a societății pe tot felul de falii ideologice arbitrare – iar aici am putea adăuga: după cum i-a cășunat fiecărui tâmpit în parte, fie cu „spreading Democracy”, fie cu MAGA and so on and so forth. Deci ce să mai discutăm de uitat, putem să ne alegem fiecare câte un trib și să răzbatem sau să pierim în el.
Legat în particular de povestea cu Trump, reversul medaliei e că o parte din lume deja s-a mutat pe platforme mai mici, cu atât mai mult cu cât Facebook a luat decizia de a comasa datele FB și WhatsApp pentru utilizatorii din State. Cu alte cuvinte, cetățeanul de rând o să fie legat în continuare de un fief, ăla fiind doar unul din costurile plătite pentru lipsa educației.
Nu știu dacă chiar mă aștept la un „noi” într-un sens colectiv-amorf. Sunt mai degrabă neutru, mă refer la noi ca la mulțimea indivizilor luați fiecare în parte. Fiecare luat la întrebări,
„Bă, tu de ce n-ai un site? Bă, tu de ce n-ai o căsuță de mail proprie?” etc etc
Cu atît mai mult aplicabil, cînd vorbim de grupuri cu scop și interes comune. Încă suntem în halul de troglodeală în care instituții publice au e-mail de contact o adresă @yahoo.com, vizibil personală a vreunuia mai răsărit. Și la noi și pe aiurea.
Nu am pretenții de la omul simplu, însă am ceva pretenții de la diverși puleți puși în funcții de conducere.
Amu sinceri să fim, cine-o mai sta să îi ia la întrebări și pe ăștia și să-și bată capul să le explice ce și cum…
Problema e multifațetată: ok, deputatul Ionescu va învăța să folosească platforma de poștă electronică a Camerei Deputaților, da’ ce ne facem, că platforma aia are și ea soft pe ea, iar pe de altă parte Ionescu își verifică e-mail-ul tot de pe o mașină cu Windows, atunci când nu ține în mână un telefon cu Android. Iar noi, ăștia mai „răsăriți” într-ale tehnologiei, să zicem, avem aceeași problemă, numa că la alt nivel: câți din noi folosesc exclusiv programe compilate de ei? câți pot spune că înțeleg hardware-ul pe care își rulează softurile? Eu unul mă tot uit pe piața de PC-uri second-hand, pentru că mă feresc cu tot posibilul să iau mașini cu secure boot, Intel Management Engine și alte măgării introduse de marii overlorzi ai computingului, și e din ce în ce mai greu. Iar un FPGA ca lumea e 10K$ și nici cu ăla nu-mi e rușine, pentru că vine cu blocuri proprietare fix în partea „care ne doare”, adică rețelistica.
Acuma să ne întoarcem la Ionescu și la restul ca el. Ce șanse crezi că ai să-i explici principiile astea simple, gen: că orice octet de date care fuge pe fir poate foarte ușor să ajungă și la adversari și că „criptarea” aia nu se face așa, oricum, ci conform unor convenții clar stabilite. Și să zicem că totuși Ionescu a înțeles: ce șanse crezi că are el totuși să asocieze noile informații cu ceva practic, cât timp el folosește Windows și Android?
Io zic așa: societatea în care trăim a fost construită într-un anumit fel, cu anumite dependențe, din care unele s-au dovedit a fi șubrede acu’ cu covidu’ vieții, dar pe de altă parte altele s-au întărit. Nu știu câți oameni mai sunt în România care știu să configureze un server de SIP (eu știam unul, da’ între timp o fi plecat), deci murim cu Zoom și cu Microsoft Teams în mână. Iar dacă vrem altceva, clar că putem să ne facem, în primul rând nouă pentru noi, iar apoi pentru ce-o mai veni după, că într-adevăr, oameni care să stea să despice firele astea în patru s-or mai găsi.
Inițial mă gândisem să zic câteva cuvinte despre ce-ai scris dinsus într-un articol despre Trump, dar până când l-oi scrie (dacă l-oi scrie), le las aici.
La nota de subsol nr 3, cu externalizarea serviciilor: e interesant și că Facebook e declarat spațiu public și deci poți lua bobârnace pentru ce scrii acolo, da’ aparent Facebook are voie să se comporte ca spațiu privat atunci când are chef. Dar să nu mai vorbim de faptul că serviciile au țeavă deschisă spre toate marile platforme online, care da, sunt 100% private, right.
Trecând însă la subiectul principal, de notat că Mircea Popescu n-a candidat la președinție. Dacă nu te interesează nicio funcție din stat, atunci poți să ignori statul. Dacă nu te interesează societatea, atunci poți să trăiești după regulile tale. Dar dacă vrei să trăiești în sânul societății, trebuie să-i urmezi (măcar într-o anumită măsură) regulile. Iar dacă vrei să devii președintele unui stat, atunci trebuie să cânți după cum e piesa.
Nu ai cum altfel. Nu poți dinamita ideea de stat din interiorul statului, ci doar din exteriorul lui. Însuși faptul că ești în interiorul sistemului, ca rotiță a lui, arată că îl girezi.
Să zicem că Trump și-ar fi făcut un sit. Cine l-ar fi vizitat? Ăia care își aleg conștient ce să viziteze și nu urmează turma, vei zice poate tu. Bun, dar ăia sunt suficient de puțini încât să nu-și mai facă nimeni iluzii că va ajunge cineva președinte cu voturile lor. Uite, tu ai sit, eu am sit (chiar dacă postez anonim). Câți urmăritori avem, însumați? Ce-am obține noi, dacă ne-am pune în gând să candidăm undeva?
Facebook și Twitter sunt cele mai populare platforme azi (vorbesc la modul generic, n-am făcut un top al rețelelor sociale). Facebook și Twitter îți permit accesul la o largă audiență. Facebook și Twitter sunt folosite în campanii electorale. Dacă una dintre ele te blochează, reacționezi. La fel cum reacționezi dacă televiziunile încep să te cenzureze, tu fiind personaj politic. Că până una-alta, lumea se uită la televizor și nu-i poți tu obliga să intre la adresa ta web.
Când vrei să fii parte din sistem, iar a fi președintele unui stat implică că ești parte din sistem, trebuie să urmezi regulile sistemului. Dacă sistemul te atacă, trebuie să lupți cu armele lui. Te blochează Facebook, dai Facebook în judecată sau declari public că sunt măgari. Că asta e modalitatea prin care ajungi să ocupi acea funcție în sistem. Când nu te mai interesează jobul respectiv și faci un pas în lateral, poți să joci după ce reguli îți alegi tu. Dar funcția de președinte al unui stat implică integrarea ta în sistem și nu te poți integra (conștient și voluntar) în sistem șuntând în același timp sistemul – e un paradox ce propui tu.
Se pare că n-am călcat pe-aici suficient cît să răspund la comentarii.
Hai să o luăm pe teme:
@ Jocul „după reguli”:
Nu există vreo regulă în cazul ăsta. Nu scrie la lege „președintele folosește platformele existente, sau tace pe vecie”; nu zice niciunde să ataci sistemul cu „armele lui”, whatever that means.
Dacă Trump își făcea Twitterul propriu, ce ar fi încălcat? Uzul comun, lol. Totuși, cîmpul posibilităților este mult mai mare decît cel dictat de uzul comun, și se oprește strict la limitele legii (ba chiar și acolo le mai încalcă, dacă ai destui bani de avocați…).
Nimic nu-l împiedică pe Trump ȘI să dea în judecată Twitter, dacă consideră c-a fost banat pe nedrept. Dar un proces durează, și nu-ți rezolvă problema concretă că tu ești lipsit de voce *acum*, cînd e important (adică atunci, în perioada protestelor).
@ Cine-și permite să-și croiască drum propriu:
Fă diferențierea între oamenii pasivi, care te urmăresc doar de show, respectiv aceia chiar interesați de mesajul tău. Corect, Trump poate n-ar mai fi fost urmărit de milioane de conturi ca pe Twitter – dar ar fi fost urmărit de agențiile media interesate (care totuși n-ar fi fost puține), respectiv de oamenii interesați de ceea ce are el de spus.
Ăsta-i marele clenci, că eu și tu n-am avea tracțiune; dar asta pentru că în general n-avem tracțiune, suntem niște anonimi practic vorbind, scriem dubioșenii pe blog din cînd în cînd. Însă Trump (și Popescu) erau niște oameni a căror opinie era acceptată ca avînd ceva greutate, ba chiar de către alți oameni care aveau și ei la rîndul lor greutate. Ia un exemplu ipotetic, dacă Trump își făcea site propriu și scria cîcaturi despre regina Angliei, crezi că serviciile de informații ar fi refuzat să citească, doar pentru că „nu-i publicat pe Twitter”?
Oamenii cu greutate își creează platforma lor proprie oriunde merg. Sau cel puțin ăia deștepți o fac.
> Nu există vreo regulă în cazul ăsta.
Păi sunt reguli nescrise. Folosești platformele sociale pentru a te promova. Înainte foloseai (doar) presa și televiziunea.
> Dacă Trump își făcea Twitterul propriu, ce ar fi încălcat?
Nimic. Dar ce folos ar fi avut? Tu crezi că toată lumea ar fi dat buluc pe platforma lui, să vadă ce-o scris? În continuare ar fi fost blamat în massmedia, în continuare ar fi fost preluat cu distorsiuni sau scos din context. L-ar fi urmat pe platformă fanii lui, dar ăia îl susțin oricum, cu sau fără platformă, cu sau fără voce pe Twitter.
Problema e cu restul, care nu-i sunt fani. Ăia se uită la televizor și nu se duc pe noua lui platformă, că implică un efort. Și vrei să ai acces și la ei, așa că din postura de persoană publică îți trebuie accesul la ce folosește majoritatea. Ți se pare că Adrian Năstase e mai vocal decât restul politicienilor pentru că are blog în timp ce restul postează pe Facebook?
> dar ar fi fost urmărit de agențiile media interesate (care totuși n-ar fi fost puține), respectiv de oamenii interesați de ceea ce are el de spus
Fanii îi rămân fani indiferent că îi aud sau nu vocea; detractorii îl detractează oricum. Iar agențiile media, în proporție de probabil 90%, l-au desființat constant și sistematic în toți cei 4 ani de mandat. Arată-mi un singur post de televiziune american dispus să-l prezinte pe Trump imparțial. Că au dat în el non-stop. Până și Fox l-a abandonat la sfârșit.
Facebook și Twitter nu sunt cai nărăvași sau excepții, sunt doar parte a complexului media american. Păi la televizor era cenzurat la modul că ieșea public să declare ceva și în mijlocul unei fraze moderatorul pur și simplu tăia sonorul și spunea peste: ne cerem scuze că trebuie să-l întrerupem pe președintele SUA, dar ceea ce a spus aici nu este adevărat, pentru că… blabla. Da, fix așa! Deci aceste agenții media… ar fi făcut ce, mai exact? I-ar fi preluat postările de pe platforma lui? Păi sunt aceleași agenții media care l-au cenzurat și înjurat non-stop. Sunt tot Facebook și Twitter, dar în varianta scrisă (ziar) sau televizată. Poate l-ar fi preluat unii de peste hotare, nu zic nu. Dar în SUA n-ar fi fost cu nimic mai vizibil.
> crezi că serviciile de informații ar fi refuzat să citească
Din nou, la ce bun? Că nu de serviciile de informații avea el nevoie pentru a ieși președinte. Și nici de cei doi-trei oameni inteligenți și activi, care poate l-ar fi urmărit și apoi ar fi scris pe blogurile sau în ziarele lor câte un articol interesant. Care articol ar fi fost eventual menționat frugal în mass-media, printre manele, reclame și alte înjurături la adresa lui Trump. Mno, io zic că per ansamblu nu ar fi rezolvat multe. Dar ar fi dat mai bine la unii ca tine, adică la o minoritate care poate că se ridică mult peste nivelul mediocrității dar n-are niciun cuvânt în cabinele de vot.
De altfel, să nu uităm că Trump a câștigat alegerile (de facto), fără susținerea massmediei. Și nici măcar asta nu i-a folosit, căci iată, nu el ocupă acum scaunul prezidențial, ci un ins ajuns acolo prin fraudă electorală masivă. Dar probabil că dacă Trump ar fi avut platforma lui, lucrurile ar fi stat diferit. :wink wink:
Nu uita două chestii: Trump e un exemplu convenient și atăt, iar ideea articolului era „ce faci cînd ți se taie microfonul”, indiferent cine ești și-n ce postură.
Ți-aș răspunde punctual, dar n-are rost. Îți fundamentezi discursul pe presupunerea greșită că masele contează, și oricine trebuie să se adreseze unui număr maxim de oameni oricînd. De aici ni se despart drumurile. Mai greșești și cînd presupui că doar „fanii” te-ar urma, dacă schimbi platforma; de fapt i-ai pierde doar pe aceia cărora le ești indiferent, însă cît timp persoana ta le stîrnește interes și reacții, există o bună șansă să continui să fii urmărit.
Masele contează pentru *politicianul aflat în cursă*, la vot, atît. În exemplul cu Trump, el pierduse deja alegerile, faptul că-l urmau 5000 de puleți aleatorii sau 35000 de puleți aleatorii era totuna pentru el, nu schimba nimic. Ar fi contat doar dac-ar fi încercat să organizeze o lovitură de stat pe bune, ceea ce-i tot o formă de cursă. Politică.
În rest, puterea și influența sunt structurate pe niveluri, și se bazează pe noduri interconectate. Faptul că 1000 de dubioși de pe Facebook apasă pe „Share” s-ar putea să nu conducă niciunde, e un joc la loterie. Faptul că te-au citit 30 de oameni respectați (profesori, antreprenori, arhitecți, ce vrei tu), și ți-au dus vorbele mai departe punînd pe ele și ștampila autorității lor … ei, chestia asta cîntărește greu. Uită-te puțin la cum „a ajuns” orice om mai răsărit, și vei vedea că a făcut-o și datorită a ceea ce-a scos pe gură în fața altor oameni a căror părere are greutate.
De-aia zic: cînd ți se taie microfonul, trebuie să ai încă două pregătite în geantă, lucru pe care internetul îl face extrem de lesnicios. Și să speri că spuneai ceva suficient de interesant încît să te urmeze lumea bună chiar și cînd cînți la altă masă 😉
Lucrăm cu materialul clientului. Ai zis de Trump, pe el l-am comentat. Pentru că e o diferență; dacă vrei să vorbești la modul general atunci sunt de acord. În sensul că da, e bine să ai un loc unde să te poți exprima liber, fără să depinzi de cenzura nu-știu-cui. Mai ales azi, când e ușor și gratis. Altfel, de ce aș mai avea blog? Că eu chiar n-am tracțiune, 15-30 de rătăciți zilnici, iar dacă mi-ar arăta Google pe ce căutări au intrat la mine probabil m-aș prinde cu mâinile de cap. Dar așa, teoretic și la modul general e bine. Practic, ca răspuns la întrebarea ta specifică din articol legată de Trump, nu cred că în cazul ăsta, pentru ce-a vrut el să obțină, adică un nou mandat, l-ar fi ajutat în vreun fel. Plus că a avut bătălii mai importante de dat, în culise. Alte priorități. Dar mno, e ok, we agree to disagree.
Legat exclusiv de partea cu bula, psihologia spune că e sănătos să ai și bule de gen („sanitar”, chiar).