Încă nu știu pune în cuvinte prea bine, dar trebuie să încerc. Pentru că altfel nu se poate.
Am aflat știrea de la o prietenă, Cristina [1], și-a fost ca o măciucă între ochi, venind din senin, cu forța cu care izbește și locomotiva. Mircea a murit pe 24 iulie 24 iunie, în Costa Rica, înecat în ocean.
*
Pe Mircea l-am cunoscut doar virtual. Asta din pricina mea, omul a locuit în același oraș cu mine, la Timișoara, timp de vreo 3 (ba de fapt 4) ani. Chiar și așa, l-am urmărit cu o pasiune demnă de cauze mai bune. Zic fără să mă laud că i-am citit blogul, Trilema, aproape din scoață-n scoarță, de la începuturi în 2009 pînă mult după ce-a plecat din România.
M-a frapat din primul moment pluralitatea subiectelor pe care era competent. Era, pur și simplu, polivalent, cu o vastă știință care trecea prin științele exacte (matematici, fizică, chimie, biologie), dar și prin subiectele considerate umaniste (limbi străine, antropologie, cultură vizuală etc). Peste acest substrat mai trona și o minte ascuțită, care-a făcut legături între cele mai neașteptate lucruri, și care-a priceput cîte puțin chiar din însăși esența lumii [2]. O fi avînd legătură și cu faptul că formarea școlară i-a fost la filosofie, iar apoi cariera în antreprenoriat și consultanță. Ce palid sună, antreprenoriat… practic vorbind, omul și-a construit imperii pe forțele proprii, prin priceperea adîncă a naturii umane, care i-a permis să extragă ce valoare a dorit din orice activitate, și i-a permis să trăiască aproape fix cum a dorit.
Iar cînd spun c-a trăit cum a vrut, spun exact asta – de la relații interpersonale în termenii săi, la relații amoroase tot la fel, făcînd lucruri după gustul, înclinația și cheful propriu. Ajută și să fii un care-a citit un vagon de cărți la vremea proprie, respectiv un om care-a călătorit pe jumătate de glob.
*
Prezența lui Mircea în România și mai ales în spațiul cultural românesc a fost ca aprinderea unui bec de 120 într-o cămăruță veche, ticsită cu tîmpenii, iar cu pereții plini de igrasie. Pur și simplu prezenta un nou standard, atît de înalt încît era și rușinos cînd se apleca asupra vreunui subiect, găsindu-i cusururi și probleme. În orice direcție te-ai fi întors, găseai un articol de pe Trilema care să fie măcar în zonă ca subiect abordat [3].
Am pierdut contactul cu Trilema și cu Mircea după ce s-a apucat de Bitcoin și s-a mutat în Argentina. Dacă e să am mintea românului cea de pe urmă, aș spune că trebuia să-mi fi dat silința să pricep și eu mai bine ce-i cu bitcornurile alea, cum se mănîncă, cum se fac afacerile cu ele. Dar e doar atît, un regret privind în urmă [4]. Am reluat contactul cu Trilema cînd a început a scrie prin 2018-2019 (?) despre călătoria prin Europa, regăsind același personaj eclectic și bizar, cu aceeași minte sclipitoare.
*
… Am văzut pe blogul Dianei Coman un pic de context, pare-se că Mircea s-a înecat în oceanul Pacific, dintr-o întîmplare crudă și complet aleatorie. Nu-mi imaginez ce altceva l-ar fi putut răpune, de altfel, timp de mulți ani de-acum încolo. Și iată că tot de la Diana vine și alinarea, perspectiva necesară pentru a privi înspre viitor, fără a mă bloca cu privirea pe ce-a fost. Așa-i,
Pentru curaj insa – cat e viata, nu-i niciodata prea tarziu!
O parte din ceea ce sunt eu astăzi se datorează și lui Mircea, iar pentru asta, nu pot spune decît că-mi scot basca. Și spun că, iată, deși omul s-a dus dintre noi, continuă totuși să trăiască în mintea celor ce-și amintesc cine-a fost el și ce-a reprezentat.
Vale!
*
n.b.
Cred că într-adevăr cel mai bine i se potrivește o poezie al cărei subiect și este:
----------What are you?
You refuse to be defined,
Folded, bent
To fit neatly into one of those niches
Where I file all the people in my life.What are you?
Your arrival exposed the thin veneer
Over the
Cracks and holes
In the rock on which I stood.What are you?
I envy your freedom,
Soaring free among the clouds
I despise your freedom
And search for a new rock of my ownWhat are you?
I fear your freedom
That you might fly away
I fear your freedom
That you won’t be pushed awayWhat are you?
I know you not
Only the reflection of you
Created by the feelings you
Produce
In meWhere are you?
I miss you
- Apropo, fată, pune mîna și mai scrie![↩]
- Cu referire la „Cele două atot-esențe”, desigur.[↩]
- Chestie care-mi amintește de meme-urile cu „relevant XKCD”. Noi am avut aceeași memă înainte de a fi cool. Era vorba „toată lumea din România rupe cîte o idee din Trilema și-o rescrie ca și cum ar fi invenția proprie.”[↩]
- Și ce regret! Avînd în vedere c-am cîștigat și eu bitcoini vînzînd karma de pe agregator, de pe Fain.[↩]
Chiar că nu ești bun la epitafuri.
> Mircea a murit pe 24 iulie, în Costa Rica, înecat în ocean.
24 iunie.
> M-a frapat din primul moment pluralitatea subiectelor pe care era competent. […] Peste acest substrat mai trona și o minte ascuțită […]
Eu nu cred că era competent pe multe subiecte. Era, în schimb, pătrunzător, și asta-i permitea să se ridice deasupra mediei în majoritatea domeniilor cunoașterii (pentru că dacă ai un cuțit ascuțit, poți tăia cu el atât pâine cât și salam cât și roșii, iar dacă ai o minte ascuțită și structurată, poți face conexiuni atât în fizică cât și în mateamtică cât și în chimie etc) și să fie luat drept competent într-un anumit domeniu de către cei care nu erau competenți în acel domeniu. Adică de către majoritatea. Altfel, dacă îi studiezi cu atenție diverse postări de exemplu din matematică sau fizică, îți dai seama că nu era expert sau as în acele domenii, ci doar cu o memorie foarte bună pe care s-au grefat niște lecții de liceu la care a excelat atunci plus o cultură generală vastă. Era, probabil, competent în filosofie, dar nu și-a declinat niciodată sursele și afinitățile, dând pe blog mult mai puține decât știa. Cred că la fel cu literatura, unde probabil era foarte citit.
> ce-i cu bitcornurile alea
De ce le spui bitcoinuri? Pluralul nu e bitcoini? Mi-a sărit în ochi pentru că așa a pronunțat și un prieten de-al meu.
> Și ce regret! Avînd în vedere c-am cîștigat și eu bitcoini vînzînd karma de pe agregator, de pe Fain.
După care i-ai schimbat la Mt. Gox. Știind că sunt o monedă neinflaționară. Și ignorând sfatul Popescului cum că cel mai bun lucru pentru un tânăr ar fi să-i uite câțiva ani buni într-un portofel digital.
Mie nu mi-a plăcut omul Mircea. Mintea lui da, i-am admirat-o, după cum i-am admirat și abilitatea de a se exprima în scris. Dar nu și omul, intențiile și orgoliul din spatele acestei minți. Dacă ar fi să-l rezum într-o sintagmă, brânză bună în burduf de câine. Și am avut multă vreme (încă mai am) îndoieli că a murit pe bune. Pentru că el era omul de la care te-ai fi putut aștepta să încerce să troleze până și moartea (sau viața).
Din câte rețin, în ultimul an a primit ceva amenințări cu moartea (în comentariile de pe blog), precum a și declarat că ar fi avut un posibil preinfarct (parcă prin martie, în urma căruia s-a și apucat de sală). Cuplat cu citatul pe care l-am lăsat în articolul precedent… poate nu-i chiar atât de surprinzător. Că dacă trăiești la limită, la 20 de ani poate te ține, la 40 apar riscuri. Dar e interesant cum ne așteptăm de la oameni care au trăit neconvențioanl întreaga viață să moară într-un mod cât se poate de previzibil și convențional.
Pentru că l-ai admirat și l-ai considerat un pilon al formării tale ca om, condoleanțe.
E bine că nu încercam să fac epitaf, atunci. Este jurnal, cu ce-am înțeles eu din persoană.
N-am să spun nici că ai, nici că n-ai dreptate vizavi de evaluările despre Mircea. Pentru că mi se pare ridicol, privind de pe mușuroiul nostru, să comentăm realizările cuiva care-a făcut și înțeles vast mai multe lucruri decît noi doi (și-alți zece ca noi) laolaltă. Ai o părere, foarte bine, să ți-o ții sănătos; nu clintește nici măcar un fir de praf.
Cît despre bitcoini, aveam cam 20 de ani pe vremea acea, și aveam nevoie de bani. Plus că, nu știu dacă ai uitat sau nu, dar moneda fluctua cu creșteri și scăderi de 30-50% între perioadele de acalmie. Sigur că privind în urmă e ușor să privești cu emfază și să zici că ce simplu era, dar în realitate au fost N episoade cînd chiar s-a crezut despre Bitcoin că se duce pe pulă. Dar, auzi, arată-mi că ai fost mai deștept: pune link la portofelul tău în care ai măcar un bitcoin întreg, cumpărat pe vremea cînd nu era încă 100 de dolari bucata, și ținut acolo. Promit să-mi scot pălăria.
(Bitcornuri, cu „r”. S-a folosit jucăuș astfel într-un articol de pe Trilema/Fain, nu mai găsesc unde)
Să știi c-am căutat și eu articolul acela cu apucatul de sală, dar al naibii să fiu dacă l-am mai găsit. În orice caz, nu aveam nici o așteptare anume despre *cum* urma să moară omul, ci doar una despre *cînd* – și anume, nu în viitorul apropiat. Părea etern, sau cel puțin părea că vor avea timp să-l vedem îmbătrînind măcar un pic.
Mulțam, dar decît condoleanțe cu jumătate de gură și cu mîna pe condei ca să explicăm cum de fapt și de drept … mai bine lasă, sincer acuma 🙂
Nu-i bun titlul. Sau poate doar nu-mi place mie. Mă duce cu gândul la „La mormântul lui Aron Pumnul”. I-ai pus și poezie, ce mai, e epitaf!
Nu-i musai să te poziționezi în vreun fel față de comentariul meu. Nu l-am lăsat nici cu aroganță și nici ca să conving sau să-mi impun vreo părere. Pur și simplu am scris niște rânduri la un text de-ale tale care mi-a trezit ceva. La fel, nici eu nu am luat articolul tău ca pe o încercare de a-ți impune o opinie. Aveai un articol unde ai închis comentariile, aici nu le-ai închis, așa că am comentat. Dacă am atins niște sensibilități, îmi cer scuze. Sau ți le ofer, că nu știu cum e corect de fapt.
De comentat (gândit, analizat) cred că putem comenta pe oricine și orice. Și pe diavol și pe Dumnezeu, și geniul și prostia umană. Nu pentru că ne-am semeți, ci pentru că avem capete. Dacă animalul e dator să-și apere teritoriul și să-și procure hrana, noi cu ce să fim datori? Faptul că eventual deocamdată nu putem extrage decât 15% sau 1% dintr-un subiect care ne depășește n-ar trebui să ne oprească din a ne apleca din nou și din nou asupra lui. Sau din a îndrăzni să avem și să emitem o opinie pe tema lui.
Dacă ar fi să citez un clasic care nu mai e în viață, nu bitcoinul fluctua, ci monezile fiat fluctuează, la contactul cu suprafața diamantină a bitcoinului. 🙂 Altfel, e firesc să fluctueze, fluctuează și acum. Că nu e reglementat. Dar ideea e ca pe termen lung să crească, adică să fluctueze așa, într-o pantă treptat ascendentă, ori felul în care era gândit algoritmul (și mai ales numărul finit de bitcoini totali ce vor fi puși în circulație) cam asta sugera.
Hai să nu ne batem public în portofele; recunoaște adevărul dintr-un enunț, chiar dacă nu te coafează. La schimb, o să admit că eu am dat dovadă de și mai multă prostie decât tine, pentru că, deși înțelegând aceste lucruri încă de pe atunci, lenea și letargia m-au făcut să tot amân și astfel nu m-am implicat mai deloc în acest domeniu. Dacă cel care nu știe sau nu crede are o scuză, cel care știe dar apoi acționează ca și cum n-ar ști este impardonabil. Dar măcar am satisfacția că pot lăsa un om cu capul gol în soare.
http://trilema.com/2021/pregnant-pauses-and-other-rule-based-systems/
E important să ții minte cel puțin un cuvânt (cu precizie). În cazul de față, la o căutare după „sixty site:trilema.com” e singurul articol din anul ăsta.
Părerea mea despre omul Mircea Popescu nu se reflectă și asupra ta. Mai precis, pot empatiza cu cineva care resimte un gol sau o pierdere chiar dacă obiectul pierderii nu face și obiectul considerației mele, la fel cum și tu presupun că poți înțelege și empatiza cu tristețea unei fetițe care să zicem că și-a pierdut jucăria preferată chiar dacă jucăria respectivă nu înseamnă foarte mult pentru tine. Așadar, condoleanțele nu sunt spuse cu jumătate de gură, indiferent de opinia mea despre Popescu. De asemenea, mă aștept să poți face și tu diferența asta legată de ce comentez eu și să nu iei opiniile mele despre om drept un fel de atac sau de înjurătură (indiferent la adresa cui, inclusiv a ta).
Se pare că iar mi-a intrat comentariul în spam, probabil pentru că am lăsat un link.