Prin 2018 mă certam cu eMag, într-un hal care s-a lăsat cu „nu mai cumpăr nimic de la ei. Niciodată”. Pot să raportez, trei ani mai tîrziu, că m-am ținut de promisiune. Oamenii au ratat astfel vînzări de vreo 3000 de lei, chestie micuță în poza generală, însă nu chiar invizibilă.
Articolul nu este însă despre eMag, ci despre cum încep să-mi dau seama că nu-s nici primii nici ultimii care merită acest tratament. Pot anunța cu încîntare că mai am vreo trei patru exemple de acest gen. Motivele în sine sunt chiar mărunte, ba chiar ați putea spune meschine, însă puțin îmi pasă.
*
Cu Penny (Market) m-am certat acum niște ani din cauza unui paznic prea bățos. Eu unul cînd merg la cumpărături am de obicei un ghiozdan în care să car produsele; ba chiar cînd intru mai am deja și alte obiecte prin el – pe care ori am bon, ori e clar că nu-s vîndute de acel magazin. Kein problem, neh?
Eh. Paznicul respectiv mi-a replicat ritos că pot ori să las ghiozdanul, ori să merg altundeva. Totuși, de ce l-aș lăsa? Mă aștept de la un magazin să nu trateze drept hoț potențial, ale cărui comportamente trebuie controlate strict. Acum 10 ani te controlau casierele de la magazin în geantă, și părea vag acceptabil [1]. În zilele noastre nu mai este acceptabil, cel puțin nu pentru mine. Mai ales că eu fără produsele unui supermarket anume pot trăi chiar bine – ajunge să intru la următorul magazin. Ei însă fără banii mei și-ai altor clienți la fel de săriți s-ar putea să aibă mici probleme.
Prin urmare, pur și simplu m-am întors pe călcîie și aia a fost. De atunci nici nu m-am mai nimerit să calc în vreun Penny, pur și simplu mă uitam spre magazin și îmi venea să trec peste.
*
Kaufland e „victimă” recentă. Pentru context, țin să precizez că acum cîteva luni își futeau la icre clienții care foloseau casele automate [2] – cumpărai mai mult de 10 produse, te lua paznicul la puricat, să se asigure că „n-ai furat nimic”, și să-ți transmită că nu prea-i voie să încarci așa mult cîntarul. Că se strică.
Nu eram eu persoana hărțuită, așa că n-am zis prea multe la faza respectivă. Dar repet că nu-mi place cînd magazinul presupune despre oameni că-s hoți – și să mai și spună asta în față.
Ei bine, acum vreo două săptămîni eram la cumpărături pe la ora 22:30, magazinul închidea la 23:00, eram în grafic. Ajuns la casele de marcat, constat că toate-s închise, iar o angajată mă direcționează către … casele automate. Unde trebuie să scanez eu singur un coș întreg de produse … și să cer oricum ajutorul unei angajate de pe-acolo, fiindcă nu merge bine sistemul. Aveau angajați disponibili, da, doar că alegeau să nu deschisă case de marcat normale.
Ipocrizia e maximă. Deci e ok de fapt să pun 15 kilograme de apă pe cîntar, dacă convine asta managementului. E ok să fiu pus să scanez 30 de produse, și brusc nu mai există risc de furt.. dacă așa dorește magamentul să facă economii sau să ne dreseze, nu-i clar.
Prin urmare, eu unul nu voi mai călca în vreun Kaufland timp de minim un an. Și-așa mă scot din sărite și anunțurile lor puse LA MAXIM pe megafoane. Mă scutesc singur de nervi. Iar opțiuni tot am.
*
Ultima poveste este de azi: Hervis, magazin sportiv în Iulius Mall. De fapt, ei m-au convins să scriu articol, pentru că dacă se mărește lista de proști, și am nevoie de suport scris pentru memorie.
Motivul e clasic deja, paznicul a încercat să mă fută la icre cum că „trebuie să lași ghiozdanul la intrare” – în caz că se putea confunda salata luată din Auchan cu salata vîndută de Hervis, bănuiesc. Sau în cazul în care aș fi încercat să înghesui o pereche de adidași, ceea ce aveam eu nevoie, într-un ghiozdan ticsit cu alte produse.
Cum TOT nu gust să fiu tratat drept potențial hoț, m-am întors pe călcîie și-am zis că mai calc pe la ei cînd o să am chef iar de alți nervi potențiali. Estimez că lucrul ăsta se va întîmpla prin 2022, în cel mai fericit caz.
*
Am zis că-s chestiuni mărunte și meschine? Am zis!
Doar că … ce alternativă am? Să tot las de la mine, pe ideea că per total tot e bine? Nu mai am răbdare. Banii mei sunt un mizilic în marea schemă, și totuși e o diferență acolo. Dacă nu cheltui la Cutare tot voi cheltui la Altcineva, și per total din zeci de decizii de genul se agregă niște tendințe la un moment dat.
Nu știu, poate-oi fi eu mai sărit, și de fapt o fi perfect normal să accepți orice trăznaie îi trece managementului prin cap. Dar parcă nu aș crede.
----------- Mă rog… nu ni se părea suficient de enervant încît să facem scandal. Scara asta a lipsei de reacție merită articol separat.[↩]
- Apropo, că tot îmi puneam probleme de traducere la un alt articol pe temă. Cred că e mai lesnicios să spun „case automate” decît „case cu autosatisfacere”. Chit că varianta a doua îmi convine din… alte motive.[↩]