RAMON(a), sau cum o comedie ușurică a spart topurile

Ramon(a) este film românesc lansat recent, la început de 2023, cu Pavel Bartoș în rolul principal.

Să-ncepem cu trailerul forșpanul:

L-am văzut recent la cinema, și nu pot decît să îl recomand cu căldură.

Un mic caveat lector, însă: trebuie să fie clar că Ramon este un film de tip blockbuster, B-movie, ceva din gama asta. Adică mergem la cinematograf ca să rîdem, să ne distrăm, să ne simtem bine timp de un ceas și jumătate. Spus altfel, nu se vrea vreo Operă Cinematografică, sau Cultură Înaltă, sau alte pretenții de Mare Respirație Culturală.

Pe de altă parte, acesta este un lucru bun! Cinematografia românească are o tristă faimă pe direcția asta, pur și simplu s-a dat chix de prea multe ori încercînd a face filme serioase.

Ramon nu se ia în serios, ca film.

Ramon, personajul principal, se ia în serios pe sine însuși. El este un tip simpluț de la țară, muncitor, ne-educat, de o naivitate îngrozitoare. Naivitatea lui, dublată de o căldură perfect umană, trece prin tot filmul ca un fir roșu – ea-l bagă în belele, ea-l scoate în final din belele – și tot ea îi aduce un premiu neașteptat. Într-o lume în care totul este tranzacțional și cinic, parcă-ți vine să fii ca Ramon (i).

Iarăși, ce este de remarcat în film este că și restul personajelor secundare fac o figură cel puțin acceptabilă. Vărul lui Ramon, împreună cu iubita acestuia, ilustrează reușit un cuplu modern credibil (ii). Polițista împreună cu puleții din subordine își execută rolul în limitele lor, au cîteva replici amuzante pe care le dau credibil. Ah, da! Prietenii lui Ramon fac, indubitabil, o figură excelentă. (iii)

Despre scenariu nu vreau să spun foarte multe – avînd în vedere că oricum nu scenariul este piesa de rezistență a filmului. Eu unul am reușit să fac suficient suspension of disbelief, adică am reușit să închid ochii în punctele în care părea că logica acțiunii este cusută cu ață albă. Pentru scopul regizorului, scenariul este fix ce trebuie – oferă pretextul pentru o comedie spumoasă și ușoară, în general cu umor de situație.

Pe partea tehnică trebuie neapărat să laud rezultatul (și echipa). Sonorul era pe vremuri o mare problemă a filmelor românești, ziceai că se înregistrau replicile din filme cu un reportofon găsit în tomberon, iar mixarea o făcea un tip beat. Ramon face o treabă excelentă, de la înregistrare la masterizare. Replicile se aud clar, sunetul de fundal se aude clar (zumzetul de fond al Bucureștiului, de exemplu), coloana sonoră a fost aleasă chiar fain, și mixată profesionist, fără cusur.

Idem pe partea vizuală. Filmul bifează cadre largi, panoramice, bifează culori luxuriante acolo unde trebuie, dar își și urmărește personajele în filigran atunci cînd este necesar, trecînd la gros-plan în momentele-cheie. Cam ca o mîncare acasă la mama: făcut cum trebuie, cum ne-am aștepta, într-un mod pur și simplu satisfăcător.

S-o spunem și mai clar: cinematografia românească avea marele cusur că te uitai la cîteva cadre și știai deja că te uiți la un film românesc (și te lua deja cu un nod în stomac, că știai ce te așteaptă). Ramon blurează estompează această distincție, simți că te uiți la un film .. să zicem străin, făcut ca de străini, adică profi; doar că este cu români, se vorbește românește, iar acțiunea se întîmplă totuși într-un mod care-i recogniscibil românesc. În schimb, lipsesc fix chestiile de care ne puteam lipsi și-n trecut: cadrele tipice cu blocuri gri-comunist, plimbările poetice prin praful drumului, cadrele cu ciorba de pe un aragaz murdar, sau cu familia mîncînd într-o sufragerie prost iluminată, duhnind prin ecran a reminiscențe din comunism.

Pur și simplu au dispărut elementele vizuale care au traumatizat o generație de privitori. Băi, pînă și „birtul satului” este îndulcit pe la colțuri, încît să nu pută (vizual) a sărăkie și a tristețe. Pînă și tipa care doarme pe bănci prin parc este prezentată astfel încît să stîrnească simpatie, fără a cerși însă milă; este rufoasă, dar nu ne ilustrează traiul în mizerie.

*

Se pot găsi cusururi? Dacă le căutăm, desigur. Unele tușe sunt prea grosiere, e.g. scena cînd ajunge Ramon în traficul din București. Uneori umorul de situație este parcă prea forțat. Regizorul și cameramanul ne ghidează prea apăsat înspre lucrul pe care trebuie să-l remarcăm.

Ba chiar m-am plîns și eu că finalul intrigii, cu urmărirea prin București, este de un ridicol feroce cînd îl iei la bani mărunți, mai ales dacă te gîndești cum ar acționa în realitate cei implicați. Cîrcotașii de profesie ar spune chiar că filmul aduce atingere imaginii poliției române, prin modul cum o portretizează.

Dar .. repet, totul trebuie analizat prin prisma faptului că pelicula nu pornește cu pretenții, iar intensitatea ridicolului crește chiar foarte treptat. Am văzut filme „străine” mult mai proaste ca acesta, prin comparație.

*

Pe scurt, la Ramon(a) se merge cu toată familia, cu cățel, cu purcel. Se merge în special cu părinții, pentru că-i va lecui de teama lor de cinematografie românească. Se merge ca să vezi un film românesc în care nu apare nici măcar o înjurătură, și care te ține în priză de la cap la coadă. Chiar dacă tragem linie și constatăm că este doar o comedie ușurică. Pur și simplu cinematografia românească ducea lipsă de așa ceva, prin urmare filmul ăsta vine ca o ploaie pe timp de secetă.

Cred sincer că Ramon va fi este (deja) filmul care va readuce spectatorii în cinematograf la filmele românești. Se spune că deja a spart topurile la încasări, și depășește recorduri după mai puțin de o săptămînă de la lansare. Pe meritate.

Vizionare plăcută 🙂

*

[[p.s. Dragă Ștefan, compară recenzia asta cu a ta, și vezi de ce-am zis c-ai fost prea laconic.]]

------
  1. Semi-ironic, cu trimitere oarecum la glumițele din engleză cu Be like Bill.[]
  2. Și poate că doar mie mi s-a părut, dar faptul c-au făcut-o pe tipă vegană este o ușoară șopîrliță la adresa veganilor. Dar subiectul nu este tratat explicit ironizant, ci mai degrabă este ceva minor, episodic; un punct bonus pentru scenariu.[]
  3. Ba chiar aș risca să spun că avem încă o șopîrliță aici; personajul Ceapă nu este un țăran prost, ci dimpotrivă, pare a fi un-om-cult-sub-acoperire. Faptul că bea la cramă nu-l face automat incult. Este o îndepărtare de la tropii curenți, și o aplaud.[]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *