Sunt un om ciudat și pe dos. Pe cînd eram mai tînăr, vedeam la alții cum făceau planuri și promisiuni. Eu mă credeam prea șmecher pentru așa ceva; ce, să mă iau după toate oile, să fac o chestie care e la modă? Mai ales că părea un obicei importat de prin filme, nu o treabă făcută cu substanță, sau cu înțelegere profundă asupra motivului din care ai intreprinde asta.

Ei bine, iată c-a trecut oarecum moda, lumea nu-și mai pune obiective și nu mai face promisiuni^[1], drept urmare … mă apucă pe mine.

Da’ m-a apucat chiar organic, natural, nu forțat. Pur și simplu pe măsură ce se apropia revelionul, eu tot îmi ziceam că la anul ar fi fain să fac și aia, și aialaltă, ba chiar și treabă de-aia … ca o șaorma cu de toate. Pînă la urmă m-am plictisit să mi se învîrtă ideile în cap, așa c-am făcut listă cu ele.

*

Peste tot unde-s numere, se subînțelege că acel număr este cel mai pesimist, iar nu o limită minimă. Fără prea multe alte discuții, să-i dăm drumul:

1. Să ajung la un procent de maxim 20% de grăsime corporală. Pentru măsurare voi folosi saitul Omnicalculator.
2. Să citesc și să recenzez 18 cărți/titluri, mai exact:
   • 10-12 de literatură (proză, poezie, dramaturgie, ce-o fi)
   • 2 de antropologie culturală
   • 2 tehnice (Python, arhitectura sistemelor, mașini de stări etc)
   • 1 de psihologie modernă^[2]
   • 1 de lingvistică
   • 1 de popularizare a științei^[3]
   • – numerele sunt aproximative, totalul este important –
   • – o carte abandonată la mai puțin de jumătate se numără ca 0,5 –
   • – o poveste scurtă nu se pune, o colecție de povești scurte se pune –
3. Să văd și să recenzez 12 filme artistice de lung-metraj
   • Filmele produse în ultimii 5 ani sau apărute anul acesta se exclud
   • Serialele se exclud
4. Să public 48 de articole pe blog
   • 18 recenzii de carte, 12 recenzii de film (mda)
   • 10 exerciții de proză (arhi-)scurtă
   • 8 articole cu temă liberă
5. Să gătesc 5 mîncăruri noi, a căror rețetă nu am mai încercat-o pînă acum
   • Din care minim două trebuie să fie ceva copt la cuptor, cu aluat, deci prăjitură/pîine etc
6. Să gătesc supă sau ciorbă de minim 24 de ori
7. Să învăț și să cînt la chitara electrică minim 5 piese ușoare (alese de A., care îmi va fi și mentor)
8. Să merg în minim două vacanțe separate, de minim 7 zile
   • Inițial am precizat „alături de o altă persoană”, dar uneori iadul pot fi ceilalți; deci aceasta rămîne o constrîngere slabă, nu tare
9. Să merg în 3 ieșiri de weekend (city-break) în țară – sau o ieșire peste graniță
   • Dacă e în țară, se exclude Aradul unde am tot fost, și unde nu am ce face timp de 2-3 zile ?
   • Constrîngere slabă: să merg cu trenul pentru ieșirile din țară
   • În afară se exclude Milano dacă este destinația principală
10. Să merg la 5 concerte la filarmonică, sau alte concerte de muzică clasică/ bisericească/ barocă etc
11. Să merg la 6 piese de teatru:
    • Una la Teatrul Național
    • Una la Teatrul Maghiar (poate fi și din Cluj.. !)
    • Una la teatru independent (Thespis, Auăleu, Basca.. sau în alt oraș)
12. Fără nopți albe petrecute din pricina muncii.

Mai sunt și cîteva promisiuni de ordin intim-personal-financiar, dar din motive lesne de înțeles nu le voi publica aici. De fapt, pot, într-un mod criptic: 4, 11; avem două numere magice a căror însemnătate o știu doar eu.

*

Cred sincer că partea interesantă nu va fi faptul că am atins sau nu am atins vreun anumit număr-țintă, ci mai degrabă motivul din spatele reușitei (sau eșecului). Voi vedea cînd voi trage linie.

Eu am ales numerele de așa natură încît să fiu împăcat că absolut toate obiectivele sunt realizabile. Cel puțin dacă nu se vor întîmpla cîcaturi care să mă deraieze în mod semnificativ, ar trebui să pot merge tropa-tropa liniștit prin viață, și să trag linie poate chiar mai rapid decît estimez.

… Pe de altă parte, așteptarea asta la „chiar mai rapid decît estimarea” este un blestem recurent al vieții mele, cel puțin la nivel profesional. Efectiv sunt prea optimist cu evaluările, mi se pare prea ușor să fac orice lucru, iar apoi mă trag pe fese pînă aproape că nici estimarea generoasă de la început nu mai este fezabilă. Deci, hai să spunem că un an este aproximativ de ajuns pentru tot, și s-o lăsăm așa.

*

De curiozitate biografică, am să notez și de ce am ales chestiile din lista de mai sus.

*

Mi-e dor să citesc – să stau naibii pe fund și să lecturez. M-am tot plîns pe-aici că sunt un handicapat notoriu cînd vine vorba de cîntecul de sirenă al tehnologiei moderne, dar nici nu fac ceva pentru a-l neutraliza. Totuși, am experimentat puțin cu diverse lecturi – dacă am pus o carte la capul patului, am reușit să petrec 15-30 de minute citind un capitol din ea, seară de seară, pînă am reușit să o termin. Graet succes.

În subsidiar, mă obsedează recent ideea că vechile obiceiuri lasă urme adînci. Observația inițială este vizavi de obiceiuri proaste – cum ar fi că pot să stau treaz pînă la 4-5 dimineața; este ca o super-putere la care am acces oricînd. Dar de ce mă-sa ar fi valabil doar la obiceiuri proaste? Am fost bookworm, eram cititor avid, chiar dacă nu tocmai din motive bune. Aleg să cred că pot reactiva și această super-putere.

Filmele sunt la capitolul opus. Am handicap cînd vine vorba de privit la filme. Am văzut o grămadă de cîcaturi în viața asta, o grămadă de filme de duzină (B-list, C-list) din care nu-mi amintesc nimic. Măcar pînă recent mă puteam mîndri că măcar nu mă uit la seriale, deci sunt complet in-sensibil la această artă, și gata. Mă mîndream că mi se par plicticoase și previzibile serialele, tipice și făcute după o rețetă predictibilă. Ei bine, am descoperit Brooklyn Nine-Nine și l-am văzut de vreo 6 ori în buclă. După care am văzut Community. Și Suits.

Paranteză, apropo de timpul investit: realizez că îmi pare din ce în ce mai validă observația călugărească despre cum pentru a-l ține pe diavol afară din minte, mîinile trebuie să muncească. Lucrul acesta este valabil însă și la treburile spiritului! Cu alte cuvinte, dacă nu-ți ții mintea ocupată, ea se va ține singură ocupată, dar cu cîcaturi. Gen social media și seriale ușurele.

Deci, filme faine care cer un pic de efort la vizionare și recenzare. Pentru că astfel sper să nu am timp de cîcaturi.

Paranteză 2: tot planul ăsta îmi dă un soi de senzație de „dietă” dar pentru minte. Eu am experiență cu dieta pentru trup, și pot spune că de obicei sunt 2 pași – la început dieta merge strună, este foarte ușor să respecți programul de mese, cantitățile, ingredientele, iar a te ține de program este ușor – apoi vine contra-ofensiva, răzvrătirea trupului și a minții, private de plăcerile uzuale. Voi vedea dacă același mecanism intră și aici în funcțiune.

Revenind. Publicatul pe blog este măcar singura chestie clară și care n-are nevoie de explicații. Am neglijat acest loc, realizez că este o prostie să îl neglijez, o .. inconștiență față de propria mea persoană chiar. Cei mai buni ani ai mei au fost aceia în care am și scris, indiferent cît de prost am scris.

Gătitul este o chestie care mă frustrează de ceva vreme, dar abia acum și-a găsit o exprimare. Problema subiacentă pe care o întîmpin este o relație să zicem defectuoasă cu mîncarea. Pot și știu găti chestii de avarie tipice unui burlac – mai o omletă, mai un cartof la cuptor, o supă, o ciorbă. Lista se încheie abrupt. Mai mult, nu am crescut cu ideea că fiecare masă a zilei înseamnă ceva gătit, dimpotrivă, multe mese mi-au fost (și sunt) ceva încropit pe fugă. Cu alte cuvinte, am de lucrat la o problemă ceva mai adîncă decît lasă numerele seci să se vadă.

Aia cu gătitul de supă/ciorbă vine în completarea observației că prea m-am obișnuit prost să nu mănînc mîncare gătită. Plus că mîncărurile astea fac și economie la buzunar.

Chitara electrică este și ea un punct rușinos pentru mine. Am luat chitară anul trecut în iarnă, și a împlinit anul stînd în colț și adunînd praf. Nu neapărat din motive obiective (timp aș fi avut), nici măcar din motivele subiective uzuale (nu am prioritizat subiectul). Motivul este că sunt un papă-lapte și nu-s în stare să mă impun cînd e cazul – criptic, dar mai multe nu mă simt pregătit să spun.

Măcar la concedii este simplu de explicat: în 2022 nu am luat concediu, și rău am făcut. Am mers în city-break-uri, nu pot spune că am fost complet conectat la muncă. Dar o pauză de 4 zile efectiv nu se vede, spre finalul anului eram cam ars și cam lipsit de vlagă. Pe lîngă asta, și-au ițit capul și niște vechi probleme respiratorii, care mă fac să realizez o treabă simplă: am nevoie de minim o tură de resetare la mare. Plus încă una la munte, sau pe coclauri, sau naiba știe pe unde. Iar în plus, clar că trebuie să mai evadez și din oraș pe termen scurt.

Iar capitolul cultură este acolo de umplutură, să fie: oricum urma să merg la teatru sau la filarmoică, mai ales că Timișoara va fi plină de evenimente anul acesta. Nici nu se pune problema să n-o fac. Am notat teatrul strict pentru a forța varietatea, avînd în vedere că în 2022 am reușit să evit Naționalul.

*

… realizez că iar am scris un cearșaf de cuvinte, din care vasta majoritate nu sunt de interes decît poate pentru mine. Asta e. Pînă la urmă, nu degeaba am inventat subtilul „Scrisori către mine însumi” pentru acest blog.

Să-nceapă numărătoarea, zic.

1. Sau nu mai am eu contact cu lumea care trebuie? Este și asta o variantă![↩]
2. Fără alde Jung sau Freud[↩]
3. Introducere într-un domeniu necunoscut mie, gen.. geografie/chimie[↩]