De multe ori alegem să nu mai alegem. Obosim. Am ales între 43 de feluri de brânză la supermarket, am citit 4935 reviews pentru a alege telefonul care ne va satisface cele mai intime dorinţe, am privit la 1001 tipe bune în paginile revistelor şi le-am comparat cu ce am văzut pe drum şi la job, apoi am sunat la operatorul de telefonie mobilă şi am ales între 4 variante de opţiuni, cu ramificaţii. Limita a fost atinsă. Ajunşi acasă, putem doar să ne trântim pe pat şi să zacem, în postludiul unei zile pline. Not.
Desigur, mai sunt şi indivizi puternici. Care se pot delimita pâna la narcisism, care pot oricând să tragă o dungă între ei înşişi şi presiunea lumii înconjurătoare. Au un blestemat de instinct, care ţiuie la fiecare pas, la fiecare capcană, în fiecare moment când ceva nu miroase bine pentru persoana LOR. Poţi vedea în ochii celuilalt că vei fi tras pe sfoară. Poţi să citeşti în imperativele reclamelor (Fă! Cumpără acum! Răzuieşte! Căută-ne! Găseşte sub capac premiul!), că tu nu eşti decât o cifră în grafic, încă un cumpărător drăguţ care îi ajută să-şi facă planul. Poţi citi asta în opulenţa şi abundenţa magazinelor, cu mesajul evident “cumpără! orice! ai de ales, alege ceva, te privim suspicios dacă nu alegi!”. Poţi citi în vocea ei că nu mai vrea, că nu mai e totul ca la început …
Dar aleg să nu mai aleg, aleg să fiu amorţit, ca în Numb de la Pink Floyd, să las restul chestiunilor să curgă pe lângă mine ca într-un carusel nebun, dar frumos colorat, şi în final, înainte să trag Cortina, mă lupt oleacă cu întrebarea “ce-am căutat eu în viaţă?”. e suficient. sau nu?
Cloţopelul numit instinct stă cuminte acolo, aşteaptă să îl întrebăm, aşteaptă să îşi facă datoria, să aibă parte de noi experienţe pentru a-şi ascuţi algormitmul de detecţie. dar îl uităm, convinşi fiind că gusturile se pot forma şi la tv, pe net, şi între cunoştinţe. Şi că am atins maximul nostru dacă avem un job bun şi o casă comfortabilă, plus câteva ocazii de socializare.
Desigur, mai este aici un şpil, un detaliu. intuiţia e foarte bună când vine vorba de oameni naturali, Oameni crescuţi sub Soare şi cu iarba sub tălpi, nu pentru oamenii cu ochi sticloşi şi privind în gol, masele numa’ bune de băgat într-un birou şi într-un job de 8 ore. Rasa umană dezvoltă alte caracteristici, alte repere umane, alte puncte de referinţă în interacţiune, iar cu astea instinctul nu se mai descurcă, dacă nu este deja as.
Ah well. Ori ne ascuţim cu toţii instinctul, ori ăştia cu el adormit vor fi roboţeii perfecţi pentru mâine.