Deeeci, subsemnatu’ e un mare stupid.
Duminică pe luni, săptămâna trecută, dorm cu căciulă fără să mă şterg pe cap oleacă, după baie (chestiune necesară pentru păru’ lung). Buun. Luni pe drumu’ spre casă, mă trăzneşte un somn crunt, brusc, fără esplicaţie. No problem, dormim până la cursul de amiază.
Dar mă trezesc cu urechea stângă oleacă înfundată. Oleacă mai tare decât era cazu’. Şi fără să binevoiască să treacă. Nu băgăm de seamă, merem în oraş, facem treburile, toate alea, revenim, somnu’ de noapte, băi da’ dimineaţa lui marţi nu aduce calmarea urechii. F’tui.
Într-o primă fază am crezut că e doar un dop de ceară, de la folosirea excesivă a beţişoarelor de urechi. No way, nu se curăţă cu apă. Mă bate gându’ să trec pe la medicul de famelie să-i cer trimitere la ORL, da’ .. pe principiul că merge şi aşa cum e, o amân. Ca să mă trezesc vineri că începe să doară cam tare, să fie inflamată urechea medie, de nici măcar un banal beţişor nu mai intră. Acu’ meri la medic, dacă îl mai prinzi .. vineri, orar scurt, toate alea. Hmmpf. Şi chiar la urgenţe, cum sugera Wabbit, nu mă trage aţa ..
Aşa că iau eritromicină. Primele 3 fără efect, sâmbătă seara însă –hopa, intră beţişorul iarăşi, începe să cedeze. Absolut dezagreabilă senzaţia aia de “plin”, de lichid supurat care nu se mai duce dracului undeva decât forţat. Başca, mi s-a şi iritat urechea de la beţisoarele alea forţate oleacă pentru golirea lichiduli. La sugestia Emmei, caut soluţie otică (~5 ron), găsesc Otocalm (18 ron, for a change), mai trage şi ăsta oleacă. Dacă am făcut ceva sâmbătă, a fost să dorm, dorm, dorm, începând de vineri după-amiază până acum un ceas, cu mici intermitenţe. Reacţie naturală a organismului, cică.
Acu’ mai rămâne să treacă de tot, să pot mânca iarăşi normal (da, rahatul ăsta face să doară şi maxilarul), şi poate totuşi să trec pe la ORL într-un final …