Fără băşcălie.
Am mai zis că am dormit ca porcu’, enorm, zilele astea. Da’ au mai fost şi v’o câteva momente de trezie, mai ales ieri, Duminică, aşa că ote ce am făcut.
În primul rând am forţat terminarea cărţii lui Eric Berne, Jocuri pentru adulţi (în original, Games people play). Cum sunt multe de zis, iar spaţiul meu e limitat, prefer să scriu separat despre asta. Citisem primele părţi în original în engleză, dar o traducere completă e oricum binevenită, rezolvând câteva mistere generate de traducerea mea imperfectă şi on-the-fly.
Am mai încercat şi să mă apuc de cursul oficial de Adobe Photoshop, din păcate am intrat doar în primul capitol, ceea ce implică iar plimbări pe la bibliotecă, prelungiri, and all that shit, măcar pt o săptămână. Well, dacă tot am bâzâit până acum cu PhotoImpactu’, şi am avut rezultate mulţumitoare, am zis că e cazul să trec la ceva profesionist. Desigur, şi PI are aceleaşi instrumente din PS, dar nu e la fel de bine documentat, şi nu are atâta tradiţie în spate. Learning PhotoShop is like setting your camera to manual, after shooting a long time with Auto.
Trecem la capitolul filme.
Primul a fost Reeker, din 2007. Luat cu menţiunea în paranteză “cea mai tare comedie, te caci pe tine”. Prima parte total falsă, e un thriller/horror, iar a doua parţială, nici măcar nu m-a speriat suficient. Povestea unor tineri care fac accident, şi apoi o întreagă plăsmuire de evenimente, în urma cărora cei ce mor, rămân morţi şi în realitate, la fel cu supravieţuitorii. Well, bunicel, i-a lipsit oleacă la capitolul “suspans”.
From dusk till dawn e alt thriller, old-fashioned, durează vreo jumate de ceas până să intre în pâine. Totul începe la un bar, “Titty Twister” (mortal nume!), unde când începe să curgă sânge, realizăm că foarte mulţi de-ai casei sunt .. vampiri. Şi de aici întreaga luptă clasică de 5-contra-tuturor, cu muşcături, cu arme improvizate, cu doar 2 oameni ce rămân la final. Mi-a smuls şi câteva zâmbete prin umorul de situaţie, dar e slăbuţ, şi el şi genul. A meritat văzut doar astăzi, ca time-filler. Dacă mi-a fost lene să caut ceva mai de soi …
Beerfest e ultimul, o mare labă tristă cu pretenţii de comedie. Doi tipi cărora le moare bunicul sunt trimişi la Munich, la Oktoberfest, doar pentru a afla că în underground se desfăşoară Beerfest, o competiţie a băutorilor de bere. Ăştia doi pierd, se mobilizează să câştige la anu’, se utilizează din plin clişeul cu neamţu’-cel-mai-băutor-de-bere, apoi clişeul old-friendships-never-die, câteva mici răsturnări de situaţie, umor buf şi de situaţie mostly, fără subtilităţi, oleacă mai bun decât Fat Pizza (iar din ăla n-am reuşit să văd decât secvenţe). Evident, într-un final apoteotic, ei câştigă. Fâs. Chiar nu merită două ore pentru chestia asta.
Cred că puteam să dorm la fel de bine în astea 5-6 ore pierdute … măcar mi-am învăţat lecţia să nu mai iau filme la plesneală …