Games people play [ctd from last post]

Ziceam de Berne şi de şcoala lui de psihologie.

Chiar dacă tipul a inventat o psihologie supranumită “de duzină”, pop-psychology, datorită uşurinţei înţelegerii conceptelor şi uşurinţa aplicării lor, analiza tranzacţională merită o încercare. E izvorâtă din practica psihiatrică, are doar 50 de ani de la primele ipoteze, e behaviorială (se axează pe comportament, pe rezultatul “din afară”, faţă de analizele freudiene care explicau dar nu prea vindecau). Cum zicea Bebe Mihăiescu, e rapidă, treci prin ea uşor şi ieşi cu zâmbetul pe buze. Asta dacă eşti cinstit cu tine însuţi … and aware of your problems.

Din păcate, Games people play se axează mai mult pe partea socială a interacţiunilor, pe grupuri, pe jocurile din societate, şi mai puţin pe mecanismele fundamentale. Dar e şi ăsta un bun început. Pentru cine vrea detalii, sunt câteva topicuri foarte bune aici:

• Familia patologică
• Părinţii impostori — proprietari de copii
• Programarea parentală
• Relaţia agresor-victimă
• Sinuciderea la tineri
• Cum depistăm impostorii sentimentali
• Iubirea condiţionată/necondiţionată

E simplu : te duci la nenea psihologul cu problema în băţ, i-o descrii, el îţi spune de unde o ai şi cum să rezolvi. Tu, dacă te comporţi ca un adult responsabil, încerci, you do your best. Dacă nu, dacă după câteva întrevederi nu s-a stabilit o relaţie de încredere (transfer, în termeni specifici), asta e, se încheie totul. Tocmai de asta în psihologie nu sunt pacienţi, ci doar clienţi. Pentru că e la fel de natural să nu mergi la medic până nu se împute problema (frică, necunoaştere), fie pe plan psihic fie pe plan fizic; dar dacă e inuman să laşi un om să sufere de cancer, un schizofrenic care joacă jocuri nocive nu merită prea multă milă …

Sunt prea multe de spus, vreau să sper că o să pun mâna şi pe cealaltă carte a lui, “Ce spunem după Bună Ziua?”, asta într-o primă fază. Iar apoi, o serie de vizite la un psiholog de genu’ ăsta, chiar nu mi-ar strica .. pentru că, dacă orice prost ştie să vadă buba, doar un specialist te poate ajuta s-o cureţi.

Ce bube am, chiar nu e cazu’ să le povestesc pe un blog pe care, dintr-o pornire, l-am lăsat public. Ar trebui să o fac, desigur, asta în măsura în care mă despart de vechiul eu, în măsura în care ceea ce descriu este un dAImon vechi, expirat, updated, reparat, care se descrie pe sine însuşi ca obiect de studiu şi nu ca persoană din prezent. N-am să cred niciodată că auto-critica poate fi 100% cinstită şi nepărtinitoare, dacă este făcută în public. Procesele interne (intestine, cum tendenţios le spun unii) trebuie să rămână aşa, pentru ca implicarea puţinilor vizitatori să nu interfereze. Chiar şi pornirea de a te critica în public, ar putea fi o deschidere sinceră, sau poate fi doar un joc masochist de ” I did my best, see how bad I am “. Să ne auzim .. sănătoşi?

Zis’am!

[ btw, post cu dedicaţie, am promis linkurile alea mai demult, îs bune pentru cine se simte în derivă şi nu poate pune degetul pe rană ]