Proaspăt liceean, m-am lovit de o barieră lingvistică absolut brusc şi violent : limba engleză. Credeam că ştiu să o vorbesc, din şcoala generală. Doar că standardele unei şcoli de cartier nu sunt în nici un caz suficiente pentru un liceu cu pretenţii de a fi bilingv.
Aşa că, la o lună sau două după începerea anului şcolar, am zis că merită să investesc într-un abonament la British Council. Da, pe vremea aia aparţineau de Bucureşti. Cărţi, rafturi nesfârşite de cărţi în limba engleză, reviste, casete, mai târziu dvd’uri, toate mă aşteptau cuminţi. Diverşi străini vorbitori de engleză le călcau pragul. Din păcate pentru mine, până pe la finele clasei a Xa, nu am reuşit să surmontez prea bine lacunele lingvinstice, multe cărţi rămânând pur şi simplu în afara sferei mele de interes, automat. Interesul pentru biblioteci mi-l pierdusem deja într-o oarecare măsură..
Îmi amintesc că am alergat la ei să iau Beowulf şi să îl citesc primul, când diriga ne-a anunţat tema respectivă la clasă. Aş fi putut, desigur, să citesc un review pe net, un rezumat, mărunţişuri d-astea .. dar nu merita. Aveam oportunitatea, şi discuţiile asupra cărţii, care s-au concretizat în monoloage ale profesoarei, le-am înţeles în adâncime, mult mai mult decât aş fi făcut-o dacă foloseam metodele clasice. Good game, I guess.
Cert este că a urmat ruperea de centru, în 2006 sau 2007, locul devenind astfel un simplu British Library; a urmat donarea multor cărţi către BCUT, realocarea spaţiului cu cărţi în spaţiu pentru proiecţii video. Odată cu ruperea, de la începutul anului 2008 s-a sistat şi importul de ziare/reviste, după o lungă perioadă de rărire a periodicelor, iar următoarele discuri vor veni în cel mai fericit caz la anu’. Acum s-au întors din pod câteva lăzi bune cu cărţi, care n-au fost donate, din păcate spaţiul curent este prea mic pentru a acomoda influxul. Păcat. Singurii străini care le mai calcă astăzi pragul, sunt probabil ţânţarii de Serbia, sau alte insecte venite de peste graniţă.
Au fost zile relativ fericite, cele petrecute între cei 12 pereţi ai celor 3 camere ale bibliotecii. Domnea şi domneşte un spirit calm, britanic, o naturaleţe a lucrurilor care merită observate. Datorită lor am făcut cunoştintă cu specificul presei britanice, cu problemele lor, cu stilul de exprimare şi comportament, lucruri pe care nu le înţelegi nici dacă ai un profesor nativ. De la ei i-am auzit pe marii poeţi britanici (best of british poetry, audio disk), tot aşa m-am îndrăgostit de If a lui Kypling (da, ştiu, otherwise it sucks, da’ tot e faină), o parte din însuşirea gramaticii limbii engleze se datorează şi manualelor de la ei. All in all, it’s been good times.
Dar, ca orice nostalgie, şi aceasta trebuie să se termine. Nu poţi sta la bibliotecă doar din hobby, doar dacă citeşti constant, ceea ce eu nu fac. Mergeam şi merg pentru discuri, pentru ziare, pentru chestiile noi din lumea britanică, pentru revistele de fotografie, pentru Empire cu recenziile de film. Pentru a rămâne racordat la cea mai vestică cultură din Europa. Dar toate astea s-au dus, odată cu ruperea de matcă. Poate vor reveni, cine ştie, poate BCUT va avea un management care să îi permită acestei filiale expansiunea, sper din tot sufletul să se întâmple asta … dar până atunci, nu voi mai călca pe la ei decât arareori, iar din Noiembrie, când îmi expiră legitimaţia, nu o voi reînnoi-o.
Cu speranţă spre viitor, acelaşi cititor de 5 ani, salută Biblioteca Britanică Timişoara.