Zece ani

Pur şi simplu s-a nimerit să fie rotund, nu fu plănuit anume:

1001 articole

Zece ani, deci 100 de articole pe an. Vreo 8 pe lună, cu alte cuvinte unu’ la vreo 3-4 zile. Puţin. Mai ales că de fapt distribuţia nu-i deloc uniformă, vreo 200 de bucăţi am doar în 2008, însă doar 24 în 2014. După chef, timp şi nevoi, de. La 20 de ani avem şi timp şi chef.

Pe de altă parte, eu scriu doar cînd am chef şi am ceva de scos din mine, aşa că privind astfel lucrurile, 1001 este mult. Este de-a dreptul grafomanie, să continui să scrii deşi pagina-i vizitată doar de cîţiva oameni. Apucături de-alea de scris cu unghia pe tencuială, pe-un părete de firidă goală; doar că firida este de fapt o sufragerie, şi de ce pula mea mă compar eu cu Arghezi?!

De altfel, cred că de asta continuu să scriu: pentru că mai comentează lume faină(i).

~*~

Zece ani de daimon înseamnă că am început blogu’ ăsta pe cînd aveam 19 ani. Se sparie gîndu’. La 19 ani încă aveam aşteptări de la facultatea la care eram înscris. La 19 ani aveam aşteptări de la grupuri de oameni, gen “timişorenii” sau “bătrînii”. La 19 ani a face o muncă repetitivă şi banală mi se părea Lucru Mare. De multe naivităţi m-am lecuit doar dînd cu capu’ de diverse obiecte contondente.

Mă întreb dacă voi zice aceleaşi chestii şi la 39 de ani. Mereu e dificil să te întrebi cum va fi viitorul. Ba chiar şi mai dificil să începi a răspunde la întrebare.

~*~

În altă ordine de idei însă, am un gînd ce-mi tot dă tîrcoale de vreun an, şi care nu-mi dă pace. Am scris turma asta de articole, da’ au ele vreun rost? Folosesc cuiva? Vasta majoritate, nu. Doare s-o recunosc, dar pînă la urmă ăsta-i cursul blogurilor, şi-al editorialisticii: spui şi scrii chestii, ca şi cum ai însămînţa un ogor. Doar că n-ai şanse mari să şi încolţească ceva.

Am avut o tentativă de a scrie în engleză, materializată printr-un subdomeniu pe-aici. Am comis vreo 10 articole (maxim), după care am realizat că-i o separaţie inutilă. Care-i şpielu’, nu pot scrie pe blogul normal în altă limbă? Ba pot, cum să nu pot. Aşa c-am eliminat submeniul enblog, şi gata povestea.

Ei, aceeaşi operaţiune îmi pare salutară şi pe-aici. Nu pentru că m-aş ruşina de trecut, ci pentru că nu mă mai reprezintă. Nu mi-am da mie însumi link la articole din 2009 sau 2010, ca să zic aşa. Caz în care .. care-i rostul?

Pe de altă parte, a şterge articole nu-mi dă ghes. Ce fac, mă apuc să şterg manual, alegînd ce rămîne şi ce nu? Las doar articolele care au vreun pingback sau vreun comentariu? Pula, e prea mult de muncă.

Alternativa #3 este cea de mijloc: pur şi simplu încep “pe curat”. Blogul de faţă va rămîne ca un soi de vitrină, care păstrează perfect bibelourile. Totuşi, tot ce se poate adăuga peste obiectele din vitrină este praful. Sigur, domeniul “nou” va avea zero tracţiune. Cum şi acesta de faţă are tot spre zero tracţiune…

~*~

Cu uşoară nostalgie, cu uşoară emoţie, salutări.

~*~

update, 30 Oct 2017:

Începînd de astăzi, blogul nu mai acceptă comentarii noi. Continuarea, pe daimon.me/aleph

----------
  1. La o primă strigare: Diana Coman, Vlad Stoiculescu, Lucian Mogoşanu, Claudia Gican, ba chiar şi anonimul dam167. A, şi Mircea Popescu, deşi pare că mai vine în .ro mai mult cu chef de mitraliat lumea. []
----------
Lista de cuvinte (1)

Comments 4

  • Mult succes cu blogul nr 2, pe perioada 29-39 de ani!

  • La multi ani, man! Eu am facut vreo 11 prin septembrie, dar nu eram la butoane (si culmea, am 998 de articole, nu 1000, deci m-ai luat!). Pe de alta parte, am si cu un an in plus, deci tot acolo ajungem.

    Sugestie: treci prin articolele care nu tin de context social sau de suparari de moment, selecteaza vreo 20 si pune de o carticica, sa nu simti ca blogul ”n-a produs”.

  • Ei, carticica .. sa nu exageram, zic. Maxim oi face o lista de linkuri catre articolele care-au generat 2-3 reactii mai notabile, si asta o fi.

    Si la multi ani si tie! O fi putin 1000, da’ tu macar scrii pe indelete si stufos :D

  • Pai in afara de mitraliat ce sa si faci cu ei.

    Da’ e adevarat, cre’ ca in ultimii trei ani am scris mult o duzina de comentarii-n romaneste, si cam toate-or constat in foc de mortiera. Ca plm.