Anul 2007 a adus cu el măgăria aia numită şi Bacalaureat.
Ceea ce m-a făcut să ratez ARTMania. Nu-i bai, Sibiul e capitală culturală, aşa că evenimentele se ţin lanţ. Eu apuc să merg pe la vreo 3-4 happeninguri : Jethro Tull, Goran Bregovic, ceva tenori germani, iar dacă a fost al patrulea eveniment, dracu mai ştie! Editez în caz că-mi amintesc. A se considera efect post-traumatic datorat BACului.
Camera foto o cumpăr exact înaintea concertului cu tenorii, deci pozele nu-s exact cele mai bune calitativ. Ce voi încerca, în cele ce urmează, este să prezint oraşul Sibiu, câteva aspecte, foarte puţine, surprinse de ochiul călătorului.
Bisericile sunt nelipsite, desigur … de toate formele, mărimile, şi pentru toate confesiunile, dar una ajunge aici :
Arta modernă este şi ea acasă, fără discuţii
Maşinuţa asta de epocă a făcut senzaţie, cred că absolut toţi care am trecut pe lângă ea am fotografiat-o; cine n-ar vrea să rememoreze, şi poate să şi deţină o Broscuţă?