Nici nu ştiu de unde să încep.
Poate cu faptul că dimineaţă am examen, şi mi se rupe?
Ah well.
Nu ţin aici o lecţie, deci îmi permit să încep de unde vreau.
Multă vreme, nu am înţeles de ce oamenii caută “filme noi”. Intră în orice loc virtual în care se discută despre filme, şi pe majoritatea îi vei vedea interesaţi de filmele noi. Deci noutatea este o calitate. Şi culmea, nu este o calitate în sensul de “bonus”, ci aproape defineşte (in)dezirabilitatea peliculei. Mă gândeam că un film vechi, dacă e bun, poate fi mai interesant decât unul nou dar prost. Heh.
What is life about?
Până la urmă, suntem animale sociale. Destul de puţini oameni sunt cinefili. Restul au nevoie, pentru momentele de socializare cu tematica “cinema”, de informaţii noi. Nu se face să povesteşti despre un film de acu’ doo secole. Toţi au văzut un film nou, deci ăla e disecat. Tu ori urmezi ori ai ratat intrarea în discuţie.
Acelaşi lucru e valabil pentru orice. Un lucru nou este asaltat, disecat, sfâşiat, studiat, testat, i se pipăie limitele, i se studiază potenţialul, toată lumea se împărtăşeşte din noua perspectivă adusă de noutate. Fie ea noutate în domeniul muzicii, culturii, canapelelor de piele sau a filmelor. Odată consumată noutatea, vine aparatul critic, iar odată perimarea, sita timpului îşi face treaba.
Dar cum ar putea timpul să discearnă, dacă noi, la rândul nostru, nu am testa in extenso, tot ceea ce mişcă în jurul nostru?
La urma urmelor, foarte puţini din noi dorim să devenim Creatori. Ne mulţumim să fim buni în muncă, să ne servim comunitatea, să avem o viaţă de familie împlinită, şi pasiuni interesante. Câteodată şi asta e greu! Şi atunci întrebarea stă: de ce naiba am vrea să criticăm atâta trendurile? Să le denigrăm? Să le arătăm cu degetul? Ele oferă un cadru (framework) pentru existenţă. Pentru foarte mulţi dintre noi, Libertatea este ceva înspăimântător. Nu libertatea de a alege între opţiunea A şi opţiunea B — no Sir! Ci libertatea asumată, de a fi mereu alerţi, mereu informaţi, mereu studiind, mereu îmbunătăţindu-ne, gata de fugă şi de efort, pentru a găsi mereu ceva mai bun pentru trup şi pentru spirit. Nimeni nu doreşte asta; ci ceva călduţ, unde să fim protejaţi şi să alegem unde şi când înfruntăm pericolele.
Ăsta poate deveni uşor un argument contra lumii de consumatori. Înainte (ehei, maică..) lipsa tehnologiei sau costurile de producţie ridicate, impuneau ca filmele să aibă un target clar: entertainment pentru mase? dramă? cultură şi simboluri? realitate? Alegi un film vechi, şi ştii clar la ce să te aştepţi de la el. Acum, se produc cu nemiluita filme, foarte multe folosind o mixtură de reţete pentru asigurarea succesului. Vechea nişă a filmelor “bune”, există. Dar nu mai ajung la public, decât prin festivaluri dedicate sau alte nişe. Grosul prostimii primeşte firimituri din marea tortă numită pompos entertainment.
Şi e păcat …