Româneşti, 2009 (5)

Jos lumea se reculegea, se refăceau grupuri, noth’ special. Except this:

Hello, Plai

Urcăm fain, claie peste grămadă, între, peste şi lângă scaune, şi în 10 minute poposim la Mănăstirea Sf. Ilie. Cred.

Ăştia trebuiau să fie nişte nuferi frumoşi … poate dacă erau pline bazinele.

Nuferi.

Ce uită orăşenii este simplitatea vieţii de la ţară. Nu că ne-am dori-o în afara weekendurilor, doar n-o să facem ca pictorii care “pleacă la ţară ca să moară de căldură şi de praf”.

Look. A cow.

Şi că vorbim de superstiţiile orăşenilor …

Apă sfinţită.

Altă chestie care ar fi beneficiat de nişte apă în plus.

Dacă nu mă trădează cunoştinţele bisericeşti, ăsta e paraclisul de vară:

Paraclis de vară.

Biserica se ascunde după colţ, micuţă şi cochetă.

Teh real thing.

Culmea, corbii călugării au stat deoparte, abia dacă am prins unul în poză.

Sperios.

Pe dinauntru, bisericuţa nu e prea interesantă, picturile-s clasice pentru ortodocşi.

Jesus saves. Ctrl-S.

Prin spate n-am găsit mare lucru de pozat.

Classy family photo.

Classic landscape photo.

Ah, da, poarta, cu asta trebuia să încep.

Deci poartă.

N-am stat mult, jumate de ceas?

Ready to roll.

Defapt e clar de ce popii n-au prea ieşit din bârlog. Nici eu n-aş fi vrut să-mi văd teritoriul invadat de bestii în geci de piele, cu ţinte şi bocanci. Sataniştii şi rockerii dracu ce sunteţi!

Mulţam fain profului care a pus la dispoziţie maşinile:

Acestea fiind spuse, am încălecat cu toţii pe şa banchete, şi-am demarat spre oraş. Maşina noastră a ajuns iarăşi prima, desigur, fiind ajutată şi de Dumnezeu, care ne ajută de la intrarea şi ieşirea din localităţi.

Dumnezeu să fie cu voi!

Şi-am ajuns în Timişoara odată cu asfinţitul

On the road ..

Back to life, end of story. Damn.