Româneşti, 2009 (5)

Jos lumea se reculegea, se refăceau grupuri, noth’ special. Except this:

Urcăm fain, claie peste grămadă, între, peste şi lângă scaune, şi în 10 minute poposim la Mănăstirea Sf. Ilie. Cred.

Ăştia trebuiau să fie nişte nuferi frumoşi … poate dacă erau pline bazinele.

Ce uită orăşenii este simplitatea vieţii de la ţară. Nu că ne-am dori-o în afara weekendurilor, doar n-o să facem ca pictorii care “pleacă la ţară ca să moară de căldură şi de praf”.

Şi că vorbim de superstiţiile orăşenilor …

Altă chestie care ar fi beneficiat de nişte apă în plus.

Dacă nu mă trădează cunoştinţele bisericeşti, ăsta e paraclisul de vară:

Biserica se ascunde după colţ, micuţă şi cochetă.

Culmea, corbii călugării au stat deoparte, abia dacă am prins unul în poză.

Pe dinauntru, bisericuţa nu e prea interesantă, picturile-s clasice pentru ortodocşi.

Prin spate n-am găsit mare lucru de pozat.

Ah, da, poarta, cu asta trebuia să încep.

N-am stat mult, jumate de ceas?

Defapt e clar de ce popii n-au prea ieşit din bârlog. Nici eu n-aş fi vrut să-mi văd teritoriul invadat de bestii în geci de piele, cu ţinte şi bocanci. Sataniştii şi rockerii dracu ce sunteţi! :))

Mulţam fain profului care a pus la dispoziţie maşinile:

Acestea fiind spuse, am încălecat cu toţii pe şa banchete, şi-am demarat spre oraş. Maşina noastră a ajuns iarăşi prima, desigur, fiind ajutată şi de Dumnezeu, care ne ajută de la intrarea şi ieşirea din localităţi.

Şi-am ajuns în Timişoara odată cu asfinţitul :)

Back to life, end of story. Damn.