Mi-am permis să traduc două bucăţi din discursul ţinut astăzi de Barack Obama, la investirea sa în funcţia de Preşedinte al Statelor Unite ale Americii:
În reafirmarea măreţiei naţiunii noastre, înţelegem că măreţia nu este niciodată un dat. Ea trebuie câştigată. Călătoria nu ne-a fost niciodată una a scurtăturilor sau una a mulţumirii cu puţin. Nu a fost o cale pentru cei cu inima slabă — pentru cei ce preferă muncii, tihna, ori pentru cei ce caută doar plăcerile bogăţiei şi faimei. Mai degrabă, a fost calea celor ce şi-au asumat riscuri şi au acţionat, a celor ce au creat lucruri — unii cunoscuţi, dar majoritatea dintre ei, bărbaţi şi femei rămaşi obscuri în munca lor — sunt oameni care ne-au ajutat ascensiunea pe calea aspră spre prosperitate şi libertate.
Discursul ăsta poate fi croit şi adaptat multor ţări. Chiar şi României. Suntem măreţi prin Nadia Comăneci, Gică Hagi şi Mircea Eliade. Dar ei au fost, au expirat, s-au dus. Este timpul nostru, în 2009, să fim semeţi şi să creăm lucruri măreţe.
Putem să privim 3 secunde dincolo de faptul că există TarafTV şi că ţara nostră este un VisUrât? Să vedem limpede? Spunea Bobby Fischer că el nu calculează mutările spre finalul unei partide de şah. El doar “vede” cum trebuie să arate tabla la final, şi mutările corecte spre destinaţie, apar singure. Poate că e timpul pentru gândire vizionară. Pentru redefinirea valorilor.
[..]Provocările întâmpinate sunt noi. Instrumentele noastre sunt noi. Dar valorile de care depinde succesul nostru — muncă fără menajament, onestitate, curaj şi sportivitate, toleranţă şi curiozitate, loialitate şi patriotism — lucrurile astea sunt bătrâne. Lucrurile astea sunt cunoscute. Aceste valori au fost forţa tăcută din spatele progresului, prin istorie. Ceea ce ni se cere este să ne întoarcem la aceste adevăruri. Ceea ce ni se cere este o nouă era a responsabilităţii — o recunoaştere din partea fiecăruia, că avem fiecare îndatoririle către noi înşine, îndatoriri către naţiune şi către lume; sarcini pe care nu doar le acceptăm în silă, ci pe care mai degrabă le întâmpinăm bucuroşi; ne dă putere cunoştinţa că nimic nu satisface spiritul şi nu este mai definitoriu pentru caracter, decât dedarea completă unei sarcini dificile. Acesta este preţul – şi promisiunea – cetăţeniei!
Este atât de simplu şi atât de greu! Sunt cuvinte care, spuse de la tribună, însufleţesc popoarele. Cinste şi onestitate, lucruri pe care le vrem mereu de la ceilalţi dar lucruri pe care noi nu le considerăm valori. România este aceeaşi ca întotdeauna. Dar o privire spre aceste valori, din partea presei, a noastră, a tuturor, ar însemna totuşi ceva nou: o Românie cu faţa spre lumină.
Suma acţiunilor este mai mare ca efortul individual. Poate nici nu este atât de greu precum pare. Eroii din Decembrie 1989 au devenit eroi pentru câteva ceasuri sau zile de luptă. Noi suntem doar nişte pioni, nişte bieţi cetăţeni – dar efortul nostru combinat poate fi uriaş. Noi suntem eroi zilnic, la o scară redusă, eroi care au voie să greşească puţin, dar nu prea mult. Fără vocaţie de eroi, avem nevoie de valori clare şi luminoase pentru a ieşi din gaură. Educaţia este praf, sistemul sanitar este sub pământ, slujbele sunt prost plătite şi criza reduce totul. Asta a spus şi Obama în altă parte a discursului. Dar există mereu speranţa. Când ai lovit fundul ştii că este loc de mai bine, şi ştii că lucrurile făcute greşit până atunci au devenit evidente.
Ne rămâne mereu întrebarea: ce alegem? Viena sau Istambulul? Munca cinstită sau furtişagul pe şest? Putem sta drepţi în faţa istoriei? Spuneam lucrurile astea, mai demult, despre Timişoara. Dar ele sunt valabile pentru toţi românii, pentru noi toţi balcanicii.
traducerea textului este făcută după originalul de la CNN