Orice om cu prea mult timp liber devine filosofaş de cartier :d
Mă gândeam la lumea anului 2009. Cât de dramatic schimbată este faţă de lumea anului 1999. Şi cu atât mai mult faţă de lumea anului 1991. Tehnologia evoluează exponenţial, nu linear. Desigur, Africa încă are probleme cu apa curentă şi cu educaţia, dar vorbim despre lumile occidentale aici.
Paradoxal, societatea decade. Violenţă în şcoli. Pornografie la un Google search distanţă. Violenţă în media. Lipsă acută a valorilor. Cultura a migrat în underground. Vorbesc de întreaga Europa şi de S.U.A., nu doar de ţărişoara noastră scumpă. Unde avem noi manele, U.S.A. au 50Cent şi alte rebuturi. Unde avem noi cocalari cu lanţul de aur la gât, ei au SUVuri şi şoferi cu kilu’ de speakere în spate. Omenirea civilizată, aşa cum o ştim noi, pare să se afle într-o mare criză de identitate. Religia nu-şi găseşte locul într-o lume de-spiritualizată, nici măcar ca ultim bastion al castităţii. Omenescul este expus, dezgolit, exhibat, suntem şi ne reducem la valorile trupeşti ale poftelor primare nesatisfăcute.
Unii spun că masonii sunt de vină. Că suntem conduşi spre un ev-mediu hi-tech. Unii spun că vine sfârşitul lumii, că ‘mnezo se apropie şi că Satana îşi cere dividendele din producţia de cipuri biometrice. Desigur, mai sunt şi cei senini care sunt siguri că lumea se va termina în 2012.
Dar eu aş propune o explicaţie simplă – mult mai simplă. Secole de-a rândul, viaţa a însemnat pentru om doar câteva lucruri, putea să şi-o ghideze în funcţie de marile linii directoare. Copil fiind îţi faci educaţia, eventual atingi culmile la Universitate. Apoi viaţa socială te acaparează, munceşti 8 ore pe zi sau mai mult, te dedici societăţii, eventual găseşti o persoană de sex opus cu care să faci o căsnicie. Căsnicie care, la rândul ei, reprezintă un contract social şi un garant pentru societate că vrei să laşi ceva în urmă – fie doar şi un copil. Viaţa omului se împarte între job şi casă, cu mici pauze de distracţie cum ar fi weekendul, concediul sau hobbyul. O viaţă gri, trăită cu un tragism mut şi la sfârşitul căreia tragi linie şi probabil realizezi că valoarea anilor tăi este egală cu un scuipat.
Ani de-a rândul omenirea s-a chinuit cu noţiuni filosofice înălţătoare, cu linii de morală trasate strict, cu speranţa că într-o zi noţiuni ca “război”, “foamete” sau “sărăcie” nu vor mai exista. Apoi mai vine câte un Hitler frustrat (tipul avea un singur testicul, remember) şi rade tone de populaţie, pentru un ideal fantezist şi stupid. Sau un Stalin care ciunteşte din stima de sine a omenirii, când rezultatele comunismului ies la iveală. Dacă morţii din închisoarea Aiud ar povesti, dacă schingiuiţii din Tibet ar striga, noi omenirea civilizată ar trebui să ne simţim ruşinaţi, vizaţi direct de ruşinea liderilor noştri politici.
Omenirea a obosit să aibă morală. A obosit să ducă o existenţă gri, la limita supravieţuirii. Omenirea are droguri de mulţi ani, dar jumătatea secolului trecut a reprezentat proliferarea lor. Omenirea are acum radio şi TV, entertainment la distanţa unei telecomenzi. Avem computere şi iPod, avem walkman şi discoteci, avem internet şi libertatea de a ne exprima liber oricând şi oricum. Tot ce ne trebuie este accesul la tehnologie, şi ne putem crea propria noastră realitate, virtuală sau nu. Bătrânii spuneau basme la gura focului pentru a evada din realitate – noi avem WoW şi CounterStrike.
Omenirea fuge de responsabilitate – fuge de corvoadele la care a fost supusă ani de-a rândul. În fuga ei, idolatrizează tehnologia şi pune la loc de cinste părerea grupului. Valorile universale se prăbuşesc pe altarul consumului, iar fuga de noi înşine se transformă dintr-un maraton lent, într-o cursă nebună de 1000-metri suflete. Valorile universale, zeii, sistemele morale, toate au pierit în decursul generaţiilor, toate au lăsat loc altora noi, iar în final nouă ne rămâne să ne întrebăm de ce naiba merită chinul. Oricum sistemele construite de noi vor cădea. Oricum ideile ce le credem universale încetează la câteva fusuri orare distanţă, pe alt continent. Entertainmentul e pauza de relaxare ce şi-o permite cultura vestică. E moarte? E viaţă?