Titlul este împrumutat de la Vlad, care a scris un guest post la Alex Brie. Întrucât articolul lui mi se pare extraordinar de bine scris, chiar dacă transpar elemente de dramatism gratuit, nu îmi rămâne nimic de făcut decât să comentez pe margine. Side-topics deci.
Comunismul a durat aproape 50 de ani, give or take. Nu cât o viaţă de om, dar cât să se succeadă 2-3 generaţii acolo. Străbunica mea a murit puţin după revoluţie, bunica s-a născut în ’41, iar mama în ’62. Deci cel puţin 2 generaţii care au crescut complet în comunism. Nişte bunici şi părinţi fără urmă de coaie sau coloană vertebrală, care au dus munca de “construire a socialismului” pe noi culmi de idioţenie paroxistică. Oameni care văzuseră anii interbelici şi ce frumoşi fuseseră, oameni prostiţi de mirajul lui “de la fiecare după putinţă, fiecăruia după nevoi”. O societate divizată între cei care munceau pe rupte, şi cei care se lăfăiau pe minciuni şi pe spatele primilor. O societate în care individul era învăţat să nu aibă stimă de sine, ci doar să se aştepte de la stat să primească salariu şi pensie. Asta în timp ce în Germania, pensia unui bătrân reprezintă 30-50% din veniturile lui.
Au trecut 20 de ani. Generaţia ’89 a crescut, iar generaţia părinţilor noştri a condus până acum. Şi ce generaţie! Acea generaţie care l-a ţinut pe Iliescu la putere timp de 10 ani, o generaţie care constant aduce PSD la guvernare, o generaţie care la prima adiere de vânt în economie, se adăposteşte în spatele sloganului “Statul să ne apere!”.
Generaţia mea? Proştii meseengerişti? Cocalarii? Trubadurii prin sms? Şm3k3rii? Pizdele a căror singură problemă este cât de scump se vând? Tocilarii care învaţă pentru o diplomă şi atât? Pseudo-intelectualii care se cred formatori de opinie doar pentru că ştiu să coreleze două-trei fapte? Valorile generaţiei de aur au fost capul plecat netăiat de sabie şi să-ne-facem-că-muncim. Valorile generaţiei ce ne-a adus aici au fost cele de telenovelă şi de Vacanţa Mare. Valorile generaţiei mele sunt date de bani, de aur, de femei şi de statutul social al şm3k3rului shukar.
Cum spuneam mai devreme, înainte de a critica trebuie să ne privim în oglindă, să nu ne comparăm cu cei mai slabi ci cu cei mai mari, cu cei de la care avem ce copia şi nu cu leprele faţă de care suntem mai buni cu 5 centimetri. Nu blamez pe nimeni, dar hai să nu ne comparăm cu Epoca de Aur, ci să ne comparăm cu Europa civlizată. Să realizăm unde trebuie să ajungem, şi unde am ajuns.
Mi-e teamă că, peste 10 ani, instinctul îşi va cere drepturile, şi voi face un copil. Copil care, prin 2035 va fi destul de matur încât să mă privească în ochi şi să mă întrebe “De ce România arată rău?”. Iar eu nu voi mai putea da vina pe generaţiile comuniste, nu voi mai putea da vina pe generaţia telenovelistă, ci voi fi nevoit să fiu sincer şi să spun că generaţia mea a fost incompetentă în a gestiona problemele ţării.
Bunicii noştri şi părinţii noştri au purtat o tară extraordinară: ei ştiau din tradiţie că trebuie să aplece capul şi că pupatul în dos este sport naţional. Ei ştiau că laşitatea este o virtute şi nu aveau alte modele. Dar noi le avem. Noi privim posturi străine, avem acces broadband la culturi diferite, suntem în stare să discernem răul de bine. Părinţii mei au făcut parte din prima generaţie liberă material. Noi suntem prima generaţie liberă spiritual, liberă de a-şi defini valorile şi de a îşi organiza societatea în funcţie de ele. Iar în 15-20 de ani, vom fi judecaţi pentru ziua de astăzi.