La ora 18:30, începea meciul dintre Poli Timişoara şi FC Vaslui. Acest Vaslui, o echipă destul de imprevizibilă, care deşi a pierdut cu Dinamo şi CFR la scoruri categorice, totuşi a îngenunchiat Oţelul (o nucă tare pentru mulţi) şi a făcut egal cu Steaua.
Primele minute de joc aduc o bucurie imensă în suflete, Gigel Bucur reuşind să înscrie de două ori, odată cu capul şi odată din penalty. Totuşi, suficienţa de sine se resimte imediat, şi Vasluiul preia frâiele partidei. Jocul alb-violeţilor s-a rupt odată cu accidentarea de-a dreptul urâtă a lui Iasmin Latovjlevic – minutul 28 aduce un gol odată cu incursiunea lui Wesley, iar în minutul 30 Luchin pune capul între minge şi poartă, nu suficient însă pentru a-l scăpa pe Pantilimon de gol. De altfel, jocul Politehnicii a avut de suferit destul de mult prin evoluţia slabă a lui Cisovski, încă accidentat la cot, şi de lipsa lui Nibombe. Cu un Vali Bădoi nesigur între defensivă şi mijloc şi cu un Luchin nervos, linia de fund a Politehnicii nu arăta deloc roz.
La mijloc, Alexa a jucat în stilul obişnuit, ajutat de Magera şi de autorul golului 3, Artiom Karamian. Alex Curtean şi-a îndeplinit rolul destul de bine între mijloc şi atac, Bucur a marcat, Arman Karamian a încercat şi el cât a putut. Şi atunci unde naiba e problema? Judecând la rece, problema aş spune că este pe banca tehnică. Acolo unde a fost luată decizia ca Amuneke să-i ia locul lui Arman; acest Amuneke, la cele doar 63 de kilograme ale sale, nu reprezintă un pericol real fără a fi dublat de o viteză pe măsură. Cu un mijloc subţire şi cu mingile lungi care amintesc de “era” Uhrin, atacul Politehnicii s-a văzut văduvit de şanse. Degeaba a intrat Dejan Rusic în locul lui Artiom Karamian în minutul 85. Minutele 69 şi 86 ne sunt fatale, aducând golurile de egalare respectiv înfrângere.
Surprinzătoare este şi banca de rezerve, lăsată să putrezească. Pe lângă Rusic şi Amuneke, Balint mai avea la dispoziţie pe Dare Vrsic (un mijlocaş de creaţie, care putea crea şanse de gol), Borbely (decât Amuneke..), Stelian Stancu (incisiv la rându-i), un Scutaru care nu are încă valoare pentru a se bate la titlu, respectiv un portar, Taborda. Lipseşte Winston Parks, omul care ar fi putut pe final să-şi folosească tehnicitatea măcar pentru a egala sau a menţine mingea în jumătatea de teren adversă.
… joi, acum două zile, Elba Timişoara învingea Energia Rovinari, cu toată opoziţia arbitrilor; Victor Ponta a privit de pe margine cum, cu toate furturile evidente, echipa sârbă a lovit cu sete şi a făcut câştigat un meci, împotriva oricărei previziuni umane. Astăzi, arbitrajul “brichetei” s-a arătat stupid, închis şi ostil; astăzi, o echipă violentă precum Vasluiul făcea să curgă sânge pe teren, fără a fi sancţionată; astăzi, Politehnica Timişoara a arătat că nu are acea duritate de boxer, de a muri pe teren cu adversarul de gât. Astăzi, am primit acea palmă necesară trezirii: life is a bitch.
Sarcina era nudă, simplă şi clară: să marcăm cu un gol mai mult decât adversarul, no matter the cost. Mergem mai departe cu capul sus.
Sărbători fericite !! :)