VisUrât ne întreabă unde ne sunt standardele şi pentru câţi bani ne-am umili, lucrând ceva clar inferior capacităţii noastre, contra unei sume mai mari. Tot Sebi ne întreabă de ce naiba mai facem atunci şcoală, dacă oricum ştim în subconştient că vom rata în meseria aia, şi vom face altceva.
My asnwer: am avut, până acum, două joburi şi jumătate. Primul a fost ceva stupid, făceam pe IT’istu bun la toate, într-o firmă care nu ştia ce vrea de la mine, la o vârstă la care nu ştiam destule ca să fiu capabil. Am învăţat să nu mă supraestimez.
Apoi am lucrat ca muncitor de fabrică, la Solectron, furnică d-aia irelevantă într-un lung şir de furnici la fel de irelevante, având grijă de nişte maşini mai deştepte ca noi. Bun. Moment în care am avut un declic şi am zis că “ok, I can do better”. De aia fac facultate, de aia vreau să plec din ţară când voi avea ocazia.
Ultimul job a fost la Real, cred că deja suprauzitez exemplul ăsta, aşa că trec scurt peste. Aici am avut prima dată de-a face cu lucrul în echipă şi am observat bine cum poate fi afectat în bine sau rău workflow-ul, în funcţie de fiecare om. Mai fac proiecte pe RentACoder, chestii mici, etc.
Da, aş putea pleca oricând să muncesc pe mai mulţi bani. Dar nu vreau să fac asta. Vreau să trag de potenţialul meu, nu să mă îngrop şi plafonez. Ca mine cred că mai gândesc mulţi – cred şi sper asta.