Reguli noi la UVT. Anul viitor, tot ce nu am trecut în sesiunea asta, va fi recontractat. Preţul unei materii recontractate este dat de (taxa anuală / 60 credite * câte-credite-are-materia). De asemenea, cică nu putem re-contracta mai mult de 30 de credite însumate, orice materie peste atâta va duce la refacerea ei în cursul anului IV, iar licenţa se amână şi ea tot pe anul IV. Apparently e mai bine aşa decât să repetăm întreg anul II sau III.
Secretariatul nu ştie nimic încă despre asta. Faza cu creditele probabil va varia de la facultate la facultate.
Nu am votat. De altfel, Roxi zice că suntem luzeri ăştia care n-am făcut-o. Cum n-aveam chef să mă înghesui acolo, here we go. Votul, ca instrument al democraţiei, are sens doar în contextul în care oamenii propuşi pe listele de vot te reprezintă. De asta am votat cu Grapini la locale şi Cristescu a fost pe locul 2. De asta aş fi votat în 2004 cu Băsescu, şi tot de asta nu voi mai vota cu el anul ăsta. De asta la parlamentarele din 2008 am votat Pambuccian. Însă ce faci când pe liste sunt nişte Gogi de care nu ai habar, n-ai auzit în viaţa ta, iar despre ei CVul nu spune nimic? Păi, simplu, nu votezi.
De altfel, Roxi, problema este oleacă mai adâncă. Anume că sistemul democratic ratează. Nu doar la noi în ţară, dar hai să folosim România ca exerciţiu. În 1996 a fost votat CDR pentru că promitea “capitalism” şi scăparea de ciuma roşie. Au eşuat lamentabil, pentru că au trebuit să facă reforme dure, aşa că în 2000 Zâmbăreţu’ a ajuns iar prezident, cu o majoritate comfortabilă în Parlament. Au ieşit la iveală scandalurile şi mârşăviile lor, aşa că lumea a votat cu plăcere o Chelie şi o alianţă, din nou, de dreapta. După 4 ani, PNL a ieşit şifonat de la guvernare, iar PDL a trecut şi el în tabăra centru-stânga, prin acţiunile lor. Ce am învăţat? Că scena se schimbă, decorul se schimbă, însă actorii niciodată. Ba chiar actorii ăia sunt aşa buni încât ne conving de fiecare dată să ne jucăm de-a “ai puterea, pune ştampila”.
Mentalitatea consumeristă care s-a impus în America odată cu terminarea celui de-al doilea război mondial, este simplă: shopperu’ are de ales, dar numai între opţiuni fixe. You can’t customize your product that much, after all. Dacă vrei ceva trainic, ştie oricine, faci la comandă, nu iei din hypermarket. Aceeaşi mentalitate este copiată fidel în comportamentul politic al maselor. Ştim, în subconştient, că politicienii sunt nişte paiaţe, nişte pizde din carton, că au supt pula în anticamere şi au lins în cur şefi pentru a ajunge pe liste. Ştim chiar mai bine, din presă, uneori. Deci ştim că politica e o cloacă şi o curvă. Produsul custom-made, în cazul ăsta, ar fi un politician susţinut de comunitatea lui, cunoscut de toţi şi care chiar merită. Democraţia impune ca, odată ce opţiunile nu-ţi mai plac, să consideri că şi tu eşti o opţiune.
No, Roxi, de asta n-am votat. Ştiam că vor ajunge EBa şi Vadim în Parlamentul European. Dar ce diferenţă este între un politician care te fute în cur şi unul care te fute pe faţă? Între un necizelat Becalian şi un agramat care tace din gură? Refuz să girez pe cineva.