Nu prea am multe de spus. Am ratat două obiective, însă nu mă doare atâta. Ce doare, este atitudinea Federaţiei Rromâne de Hoţbal. Ne futem timp de luni întregi pentru 6 puncte? Ne tragem pe cur să recunoaştem că nişte oameni au greşit, intenţionat sau nu? Sandu, Kassai, Lupescu, nişte nume care ar trebui să nu mai fie auzite vreodată în lumea fotbalului din ţară. Pentru voi e simplu, reprezentăm nişte cifre în grafic. Pentru noi, ce se întâmplă pe teren e vital. Un meci pierdut de echipă, şi a doua zi nu mai eşti bun de nimic.
Şi asta s-a văzut la Târgu-Jiu. Echipa era clar că va pierde, după ce am luat gol în primele 10 minute ale partidei. Eu închisesem televizorul deja, n-avea rost. Apoi l-am redeschis, şi am văzut totul. Penalty discutabil. Alt penalty neacordat nouă. Intrări ceferiste ca la rugby. Cartonaşe galbene doar în direcţia noastră. Oamenii care erau în tribune, erau acolo să cânte. Şi ar fi făcut-o. S-ar fi întors cu spatele, dar ar fi cântat. Pentru că asta e definiţia bănăţeană. Însă am avut de suportat prea multe tacklinguri la glezne, nesancţionate nicicum. Oamenii, la finalul reprizei a doua, jucau fotbal ei între ei, în tribune, ca să nu mai vadă terenul şi pe Balaj. Arbitrajul a fost exact sarea de pe rană, acel condiment necesar pentru a exploda totul. Dacă eram acolo, făceam acelaşi lucru: intram pe teren. Femei şi copii au primit gaze lacrimogene direct în faţă, de la o distanţă prea mică pentru a fi decentă.
Sâmbătă seara, scandalul a pornit deoarece mingea cu care jucau suporterii în tribune, le-a fost luată de un copil de mingi. Nu doar o minge, ci Mingea. Toată frustrarea unui sezon nebun s-a acumulat în punctul în care dispariţia unui mic obiect a devenit echivalentă cu răpirea bucuriei jocului. Nu am mai privit vreun meci din ultimele etape, fără să fie condimentat cu prezumţii, presupuneri şi temeri de blat sau de influenţe. Oamenilor le-a fost răpită acea Minge care-i face din nou copii, şi lucrurile nu se pot opri aici.
Un singur regret mai am. Că furia violetă nu s-a revărsat asupra tribunei oficiale, că Mircea Sandu, acest beţiv notoriu cu pretenţii de conducător, nu a fost linşat, sau măcar forţat să fugă. Pentru că, în fond şi la urma urmei, prostii tot se vor scrie despre noi. Măcar să ştim c-am rezolvat o treabă, ce dracu :D