De pe bloguri adunate.

Recunosc păcatul, stau pe internete. Ocazie cu care citesc diverse şi comentez diverse. Poate vă interesează următoarele discuţii:

• Ioana le spune comentatorilor pe nume şi nu pe nickname. Explicaţia ei stă în picioare, culmea. Prima dată mă gândeam că e cam greu să faci distincţia între doi comentatori pe nume Carmen, dar până la urmă e la fel de greu  să faci diferenţa între [lexy129l] şi [lexy1291], cititorul mediu de internet e foarte puţin atent; ca bonus, cui nu-i place să i se spună pe numele real? mie unuia chiar îmi, şi mă gândesc că nu-s singurul;
• A fost furtună pe blog la Diacritica, o discuţie întreagă despre programele de calculator şi traducerea lor. Având în vedere că tocmai ce-am tras şi eu un articol tangenţial la temă, am urmărit ce vorbeau omii prin comentarii şi la ea. Părerea lui Adrian mi se pare că ţinteşte exact evidentul, adevărul pe care nu-l vedem de ochi, anume că termenii din informatică sunt prin ei înşişi noi şi goliţi de semnificaţie. Să explic:

  Un copil care ieri a pus mâna prima dată pe calculator nu ştie că înauntru se află un hard disk sau un disc fix; nu ştie ce face meniul Edit sau Editare, face clic la fel de senin pe Înainte sau pe Next. Nu doar copiii, ci orice neofit. Însă tocmai faptul că termenii sunt în română ajută ca aceştia să capete sens mai repede, să intre în angrenaj şi să producă legăturile. Nu e totuna pentru creierul românesc să afle că trebuie să caute un fişier în Recycle Bin (ce-i ăla?) sau în Coş(ul de gunoi), la fel cum un folder nu-i spune mamei nimic, dar un dosar da. Nu există ridicol decât în mintea înghesuită a celor ce-au învăţat mecanic din engleză.

  Tind deci să cred din ce în ce mai puternic că frâna în calea traducerii o reprezentăm fix noi, ăştia cu state mai vechi de plată în domeniul informaticii. Ne-am obişnuit să spunem Desktop şi mouse-ul. Ne este mai uşor să argumentăm că “oricum românul învaţă” decât să ne schimbăm propriile obiceiuri şi să ne forţăm a vorbi pe cât posibil româneşte, chiar dacă ne înţelegem mai bine în engleză.

• Despre sistemul bancar vorbeşte Rasebo. De altfel există o întreagă secţiune dedicată băncilor şi pe Softpedia, nu e cazul să mă adaug alaiului de bocitoare. Dar pornind de la exemplul citat, am răscolit internetul în căutarea unei dovezi: trebuie să mergi la sucursala unde ai deschis un cont pentru a face operaţiuni ce implică semnătura ta? Curios, nu am descoperit nimic concludent, doar câteva exemple izolate de oameni care au urlat puţin şi s-a rezolvat problema.

  Ceea ce mă duce cu gândul la o concluzie care, din nou, unora le este evidentă demult: sistemul bancar devenise o simplă maşină de produs bani, acceptând funcţionarea unor bănci fără ca regulamentele interne să fie respectate sau măcar cunoscute de angajaţi. Bănci aproape niciodată trase la răspundere, sau măcar pasibile de a fi trase la răspundere. Frenezia acordării de credite începe a-mi aminti vag de frenezia MLM; nu ştiu de ce, sper doar să măture criza printre bănci puţin …

• Scandal. Prima dată am vrut să adaug “.. în blogosferă”, dar apoi mi-am dat seama că nu. Deja cuvântul blogosferă a devenit arhi-uzitat, i-au fost lărgite toate găurile şi suflă vântul. A devenit port-manteau pentru oricine vrea să spună orice vag legat de bloggeri, Marea Neagră sau Năstase.

  Revenind. Scandal. Omul care este (sau care doar se declară, aici dezbaterile sunt în toi) numero uno în sferă s-a opărit urgent de la o înţepătură. Şi cum cine seamănă vânt culege furtună, a ieşit ditamai bâlciul. Eu unul mi-am adus modesta contribuţie subliniind cine ce rol a jucat în psihodrama desfăşurată, încercând să fiu pe cât posibil nepărtinitor.

Şi cam atât, momentan.