Godwin revisited

Avantajul internetelor este că-s neterminate, infinite şi bineînţeles gratuite. Dacă în viaţa reală mă apuc să vorbesc cu o persoană, discuţia fie merge în consens şi amândoi explorăm puţin apoi fumăm un joint; fie discuţia merge în contradictoriu şi petrecem un oarecare timp aducând argumente pro şi contra. La un moment dat obosim şi fie schimbăm subiectul fie ne despărţim. Majoritatea disputelor din viaţa reală nu rezistă mai mult de o zi.

Pe internet însă, odată ce ai scris o chestie, ea rămâne. Astăzi scriu un post pe forum despre un subiect sensibil. Răspunsurile şi dezbaterea pot continua teoretic la nesfârşit, având în vedere că 1) argumentele rămân scrise, nu trebuie să te întrebi de fiecare dată “uh, unde rămăsesem?” şi 2) probabil după 6 pagini de argumente comentatorii noi vor ignora chestiile scrise mai demult. See, perpetuum mobile.

Bun, având în vedere proprietatea asta a internetului, se va găsi oricând un număr de comentatori care să ducă discuţia în derizoriu pentru că aşa vor ei. În principiu prin trolling şi flaming. Cea mai cunoscută tehnică de flaming este exact rezultatul Legii lui Godwin. Să enunţăm legea:

Pe măsură ce o discuţie pe internet devine mai lungă, şansa ca subiectul discuţiei să fie deviat înspre nazism sau Hitler se apropie de 100%.

E simplu: mergi din comparaţie în comparaţie până ajungi la nazism. Spre exemplu se discută ergonomia şi utilitatea tastaturilor Microsoft. Un comentator inocent spune despre ele că sunt foarte confortabile şi uşor de utilizat, dar că e păcat de butoanele funcţionale care-s recunoscute doar în Windows. Se va găsi (cu probabilitate mare) un al doilea comentator care să sară pe subiect şi să confirme că Microsoft creează tastaturi folosibile doar cu Windows. Al treilea comentator va duce discuţia mai departe în derizoriu, exclamând dezgustat că Microsoft au gustul dominării prea pronunţat. Celui de-al patrulea comentator nu-i rămâne decât să pună în aplicare legea lui Godwin, spunând ceva de genul “Microsoft vor să domine lumea, exact ca naziştii”. Subiectul poate fi închis, discuţia despre ergonomia tastaturilor a fost demult uitată. Pentru alte detalii, aici.

În România însă, nazismul nu pare a fi o ideologie prea interesantă. Comparaţiile din mentalul colectiv românesc se fac prin raportare la ceea ce ştim noi cel mai bine, prin urmare la comunism. Orice discuţie pe internet poate fi dusă în derizoriu utilizând comparaţia “eşti ca un comunist”, indiferent că se discută defapt despre preţul laptelui, avort sau eutanasierea câinilor turbaţ. Există o gamă largă de expresii, variind de la “eşti ca Iliescu” şi “eşti ca Ceauşescu”, trecând prin “eşti un comunist împuţit” sau “ce mă, vrei să ajungem iar să împărţim un corn?”, mergând până la “Eşti un dictator în miniatură!!!1”.

Aşa că propun să denumim această tendinţă de comportament Kokofifi’s Law (Legea lui Kokofifi), în cinstea inventatoarei. Şi dacă mentalul colectiv tot nu reuşeşte să scape de coşmarul numit comunism, măcar să-l tratăm cu ironia cuvenită.

EDIT Ianuarie 4:

Iată şi primul amendament, sau mai degrabă o reformulare a legii.

Indiferent de natura (subiectul) şi mediul (online, offline) unei discuţii, pe măsură ce aceasta se lungeşte şansele ca o referinţă non-ironică la comunism/Ceaşescu să fie făcută devin de 100%, iar şansa ca întregul subiect să se mute asupra lui Ceauşescu sau comunismului tinde şi ea spre 100%.

Aplicabilitatea acestei legi scade pe măsură ce poporul român învaţă a se despărţi de trecut. În acest sens, există o invers-proporţionalitate între modernitatea poporului român şi numărul de referinţe la trecut.