First off, să esplic : genul ăsta de articole vine în completarea celor numite “scurte”. Sunt pur şi simplu gândurile unei zile, chestii până la urmă banale, chestii care s-ar putea să nu intereseze pe altcineva în afară de mine. Then again, sunt pe blogul personal şi asta mă face responsabil de rezultatul pe care-l voi obţine, indiferent care va fi el.
Speaking of! A fi blogger nu înseamnă “a scrie pe un blog”, asta bineînţeles în accepţiunea mea proprie. Faptul că scrii pe un blog te face scriitor in incipit, creator de maculatură, chestii d-astea. Dacă scrii piese bune poate eşti un scriitor bun. A fi blogger înseamnă a te putea ocupa şi de latura tehnică a acţiunii tale: anume, să ştii cum funcţionează internetul şi în speţă CMSul tău (chiar dacă e găzduit extern la Blogger sau pe WordPress), să ai idee de html, css, javascript şi restul chestiilor care intră sub capotă, să poţi modifica tu cu mâna ta detaliile mici de design, etc.
Dacă vă place o comparaţie, a conduce maşina de acasă la serviciu şi înapoi nu te face “şofer”. Sigur, şofezi ca acţiune, dar nu eşti şofer. Şofer devii când poţi schimba o roată, când ai idee de ce-ţi iese fum albastru din ţeava de eşapament, când îţi schimbi singur uleiul, ş.a.m.d. Sau pe altă comparaţie, faptul că-ţi schimbi singur caloriferul nu te face instalator. Până la urmă nici nu-i mare lucru să fii blogger, la fel cum nu-i mare lucru să fii internaut sau twitterist sau alte denumiri. Foloseşti unealta fix cât îţi trebuie, eu unul aş prefera să avem cât mai puţini bloggeri şi cât mai mulţi scriitori buni pe internet :p
Rămânând la bloguri şi continuând pe ideea de mai sus, putem deci discerne între două calităţi ale bloggerului: cea de creator-producător, cea de proprietar şi cea de administrator. Să le luăm în ordine inversă. Calitatea de administrator se vădeşte atunci când moderezi (sau nu) comentariile, atunci când desenezi layoutul, schimbi tema, adaugi plugins şi alte lucruri. Faptul că o mare parte dintre “bloggerii” zilelor noastre nu e deloc interesată de partea de administrare dovedeşte faptul că nu le şade bine cu titulatura asta. Partea de proprietar este o chestie destul de subtilă şi mi-a fost sugerată pare-mi-se de către [cipslim] la comentariile altui articol. Teoretic, tu ca proprietar nu ai nimic de făcut în afară de a-ţi exercita dreptul; practic, când scrii pe tarlaua altuia tu nu eşti proprietar de drept ci doar la cheremul celui care te găzduieşte; tocmai de asta responsabilitatea de proprietar este completă abia când eşti pe domeniul şi găzduirea ta, acolo unde plăteşti pentru chestia asta şi deci ai drept de viaţă şi de moarte asupra conţinutului propriu. Partea de producător de maculatură literatură conţinut este destul de clară şi evidentă, nu-i nevoie să mai trasez eu limitele; doar ca reminder, o cutie de pizza poate face şi ea blogging punând videoclipuri în loc de însemnări substanţiale. Keep in mind.
În altă ordine de idei, am văzut un videoclip drăguţ : ce cred copiii suedezi despre Dumnezeu. E ciudat să vezi un puştan de 5-7 ani care spune senin “eu nu cred în Dumnezeu”. Pe plaiurile noastre la 7 ani copilul ştie deja să-şi facă cruce când trece pe lângă biserici, să pupe icoanele din biserică şi mâna popii, ba chiar poate ştie şi vreo 3-4 rugăciuni pe de rost. La şcoală va avea ocazia să înveţe mai multe, by the way, noi spre exemplu trebuia să ştim în clasa a 8a Rugăciunea Sf. Efrem Sirul. Aruncaţi un ochi peste chestia aia şi explicaţi-mi de ce un copil sau adolescent ar avea vreun motiv să rostească o aşa rugăciune pentru notă, în clasă. “Doamne şi stăpânul vieţii mele” … eu acolo vomit.
Aa, şi fiind pe un blog ar trebui să povestesc şi ce-am-făcut-eu-azi, nu? Well, s-o luăm metodic: am lipsit de la 2 laboratoare şi nu-mi pare rău, apoi am plecat totuşi spre facultate ca să returnez nişte cărţi la bibliotecă. Paranteză: existenţa unui computer în proximitate nu-mi face bine la dorinţa de lectură. Pe vremea când aveam un banal 286 şi cel mai fain joc de pe el era ăla pe care mi-l scriam singur .. well, fuck it, mai bine ieşeam în parc. Acuma cu Twitter şi bloguri şi jocuri şi rss feeds şi site-uri cu ştiri în realtime, dracu se mai poate concentra la un singur lucru, precum la lectură. Ăsta o să fie testul meu personal, by the way. A, şi ca o paranteză-în-paranteză, mizeriile astea realtime nu mă ajută deloc să mă concentrez când vreau să lucrez; deloc! :D
Închid parantezele. Dacă tot eram prin oraş am vrut să trag şi câteva cadre, era o atmosferă sumbru-apăsată, fix pe placul meu. Din pură întâmplare am nimerit la Hotel Continental când trecea coloana de manifestanţi înspre Prefectură. Prima dată am observat poliţiştii de la Rutieră, săracii curcani erau cu curu’ pe ace, au dirijat circulaţia vreo 4 minute înainte de ajungerea coloanei, şi aproape le tremura mâna când făceau semn maşinilor să treacă sau nu; sunt convins că în caz de probleme reale (cum a fost cu suporterii croaţi, remember?) nu am avea pe cine să ne bazăm, poate pe Jandarmerie; poate. Anyway, am stat de curiozitate să urmăresc coloana. Singura lor manifestare audibilă au fost trompetele şi fluierele, de la Punctele Cardinale până la Prefectură n-au scandat nimic, ba chiar pancartele şi restul materialelor le ţineau pleoştit. Să fie lipsa de entuziasm dată de blazare, să fie dată de lipsa speranţei că acţiunea va schimba ceva? În orice caz, tristă şi dezolantă privelişte.
Singura chestie de care mă bucur pe ziua de astăzi este că într-o staţie de tramvai am reuşit să surprind un controlor de bilete luând şpagă. Imaginea nu-i tocmai elocventă, dar controlorul nu avea chitanţier la el şi se vede clar călătorul cotrobăind prin portofel. Poza respectivă a ajuns urgent pe adresa de reclamaţii unde trebuie, şi presupun că va fi încă unul din mailurile şterse pe loc. At least I did my part.
Şi fiindcă nu vreau să ajung la sute de cuvinte vorbind despre nimic esenţial, pun punct aici :)
Pe de altă parte, cu tona de cărți în format electronic, calculatorul în sine poate deveni o sursă de material bun de citit. Sigur, nu oferă decât jumătate (plus minus ceva) din relaxarea unei cărți cu miros de carte, dar având în vedere că mă aflu în colțul ăsta al lumii, sunt unele cărți pe care nu le-aș citi traduse în română nici forțat. Aici pot veni cu câteva exemple, inclusiv unele de cărți care nici măcar în română nu se găsesc la noi.
… toate astea până cad și eu pradă unui serviciu gen Amazon și atunci presupun că altfel o să stea treaba.