Am de zis 2 chestii despre Microsoft şi Windows XP’u lor.
Prima ar fi că urăsc autentificarea şi tot ce ţine de Windows Genuine Authentification. Am instalat SO pe o maşină oarecare, unde din motive tehnice am fost nevoit ieri să schimb placa video. Guess what, când să repornesc computerul şi să fac log-in primesc mesaj cum că “You cannot log in until you authentificate your copy of Windows again”; apparently faptul că sunt acelaşi procesor şi aceeaşi placă de bază nu e suficient. Apăsarea butonului Cancel l-a făcut să mă scuipe urgent înapoi la ecranul de log-in. Încercarea de a autentifica prin internet a ratat, pentru că aveam nevoie de pornirea conexiunii PPPoE de la RDS; nu, nu puteam face nimic, explorer.exe nu era pornit. Am fost nevoit să sun la Microsoft a doua oară în viaţă. Bă pulelor, ăsta e compul meu, nu al vostru, şi vreau să-l folosesc când am eu chef!
A doua chestie: pe laptop am dat disable la Simple File Sharing, asta fiind singura modalitate prin care am reuşit să forţez două computere cu Windows XP să se “vadă” între ele pe reţea. Pe computerul desktop am şi Ubuntu 10.04; guess what, din Ubuntu văd următoarele foldere pe laptop (pe lângă alea declarate specific ca shared): C$, D$, G$. Adică rădăcina (root) de la toate partiţiile, cu drepturi de read-write no less. Băi oameni-fără-cap, asta ar trebui să se întâmple după ce SO m-a întrebat de 5 ori dacă am de gând să dau share la tot, nu by some default.
Alte chestii:
Am dus în service la Depozitul de Calculatoare un monitor lcd cu pixeli morţi. Încerc să înţeleg faptul că vânzătorul n-o fi având dreptul să testeze produsul şi să mi-l înlocuiască pe loc. Încerc, deşi mi se pare o idioţenie. Ce nu înţeleg este de ce căcat au aşteptat alea 14 zile “oficiale” pentru a-mi servi răspunsul pe care-l ştiam deja, că nu se poate face nimic şi că produsul va fi înlocuit. Pula mea … prioritizare, fraţilor, ăsta e un test ce durează sub 5 minute şi poţi da un verdict tot aşa repede. Pun pariu că timp de 14 zile produsul defect a stat într-un colţ al serviceului. Lehamite.
Am ca o problemă, mănânc noaptea. Având job de noapte trebuie să fac chestia asta, pentru că indiferent cât de bogată a fost cina la 7 seara, la 3 dimineaţa tot aş mai hali ceva. Momentan încerc să mă opresc din musli şi să trec pe fructe, dar devine plictisitor. În general chestiile care s-ar putea preta la ronţăit ies din discuţie, so .. ? Dead end.
Pe interneturi am văzut o discuţie despre “a avea sens” şi “a face sens”. A doua expresie este evident împrumutată din limba engleză, unde sună “to make sense”. Nu sunt vreun disperat după importuri, dar nu pot fi nici un purist. Îmi pare că importarea expresiei schimbă subtil sensul într-o direcţie bună. Să explic: când spui despre lucruri că “au sens”, îl consideri un dat, un ceva preexistent, ceva care transcende logica individuală. Spre deosebire, când ceva “face sens” este o stare temporară, ceva subiectiv, ceva care poate fi deci challenged.
Să dau un exemplu: dacă spui despre homosexualitate că “nu are sens” ai cam închis discuţia, toată lumea va fi de acord că nu există sens pentru băgarea pulii în cur şi gata. Dacă spui despre homosexualitate că “nu face sens” lucrurile devin mai mellow, mai maleabile, eu pot să-ţi dau replică “ba deloc, din punctul meu de vedere face sens”, etc. Votez pentru folosirea în paralel a expresiilor, în funcţie de nevoile contextului.
Review-time : s-a deschis recent ceva rock pub pe nume Daos, aşa că am fost în recunoaştere. Am picat sâmbătă seara, ştiind doar adresa şi-o indicaţie, anume “pe Titulescu nr 5 în curtea Fabricii de Pălării”. Am ajuns la ţintă după ce am făcut un tur al curţii ăleia şi ne-a iluminat portarul că de fapt chestia se află pe Jiul. În fine, mi-au plăcut decorul întunecat combinat cu mesele din lemn greu şi decoraţiile tot din lemn, preţurile destul de ok la bere (5 lei o Silva neagră, parcă), muzica numa’ bună; n-am stat mult, dar am prins vreo 2 melodii de la R.E.M., ceva Placebo, câteva chestii heavy indescifrabile, all in all good shit. Would visit again.
Încă o chestie lingistică ce mă calcă pe nervi: verbul “a conştientiza” folosit cu un complement direct. “Vrem să-i conştientizăm pe cetăţeni despre abuzurile contra animalelor” pur şi simplu nu-mi sună bine. Îmi place enorm varianta clasică, gen “să-i facem pe oameni să conştientizeze”. Dacă ar fi să mă lansez iarăşi într-o diatribă legată de sensul subtil, aş spune despre conştientizare că reprezintă exact “aducerea în atenţie şi în gândirea activă a unui lucru care era perceput doar latent”. Conştientizezi ceva ce ştiai deja dar nu-ţi era în minte. De asta nu poţi să-l conştientizezi pe altul, poţi doar să-l ajuţi să conştientizeze; nu eşti marketer cu un megafon în mână, eşti doar om. Cred.
Aş vrea o părere externă despre serialul 7th Heaven. Mă uitam la el sporadic când eram copil şi am reînceput să mă uit la el de curând. Ca acţiune e banal, ca joc al actorilor e banal, singurul detaliu care-l face ieşit din comun este metoda lor de a rezolva conflicte: se discută problema, se dă fiecăruia dreptul la opinie, dacă cineva greşeşte lucrurile sunt scoase la iveală cât de curând, adulţilor li se recunoaşte dreptul de a greşi, de a nu fi perfecţi, etc. La sfârşit se îmbrăţişează şi pupă. Acu’ e clar că nu aşa arată societatea niciunde, nici în America nici în Europa, dar mi se pare că ăştia reuşesc să pună în scenă comportamentul ideal pe care foarte multe şcoli de psihologie îl recomandă. Poate doar mi se pare?
Ultima chestie înainte să devină toată însemnarea un munte de text: cred că am o teorie proprie legată de afluenţa de audienţă pe care o suferă orice formă de media din România. Ne plângem că există bloguri unde oamenii scriu fără să discute de fapt şi unde conţinutul nu e mereu interesant sau important (e.g. Mircea Badea), şi ne întrebăm de ce. Răspunsul meu ar fi că cititorul se vrea validat prin prezenţa altora, vrea să ştie că se află în Agora şi nu discută problema cu doar 4 prieteni. La fel şi din acelaşi motiv oamenii nu privesc la televiziuni de calitate şi nu se uită la filme bune mereu: avem nevoie de validare, avem nevoie de un subiect de discuţie.
Sigur, discuţia se poate prelungi înspre dilema dacă prefer să discut o chestie inteligentă cu 5 oameni decât să mestec o idioţenie lângă alţi 50, dar despre asta într-un episod viitor.
:)