Recenta tragedie de la maternitatea Giuleşti a relevat o faţetă a religiei pe care o uitasem. Plural, noi o uitasem, noi ca neam. Au murit într-un incendiu un număr de 11 (?) bebeluşi, unii nou-născuţi, o parte din ei au murit nebotezaţi.
Confesiunea ortodoxă are forţa tradiţiei şi se mândreşte cu asta. Nu lasă la căderea plebei (proştilor, ţăranilor) să interpreteze cuvintele sfinte, ci le mestecă şi le serveşte gata digerate. Nu pentru că i-ar considera proşti pe oameni, ci pentru că uneori chiar şi cele mai simple lucruri au nevoie de mai multe perspective pentru a avea sens.
Spre exemplu, litera legii spune că omul trebuie să mărturisească credinţa în Treime el însuşi cu gura ca să fie botezat. Asta implică o anumită vârstă, de obicei a majoratului, şi totuşi ortodocşii botează copilul la 8 zile, naşul “garantând” spiritual pentru bebe. De ce? Tradiţia: sunt convins că pe vremea acceptării acestei reglementări copiii mureau pe capete, şi să aştepţi vârsta majoratului era un fel de ruleta rusească. În sprijinul acestei supoziţii vine şi o adăugire curioasă la legea botezului, care spune că un copil găsit la marginea drumului sau în pericol de moarte la naştere poate fi botezat fără preot, doar stropindu-l cu apă şi rostind ceva ritualic.
Tot tradiţia arată că duhovnicul are puterea de a ridica păcatele prin spovedanie; ce nu ştiu mulţi este că dacă omiţi cu bună ştiinţă să mărturiseşti vreun păcat, se consideră ca şi cum nu ai fi mărturisit nimic. Scopul legii este clar, omul trebuie să aibă forţa de a se înfrunta pe sine, însă sub această mască preotul primeşte drepturi absolute asupra omului spovedit. Nu doar atât, dar nu te poţi mântui fără să fii împărtăşit cu trupul Mântuitorului, şi nu te poţi împărtăşi fără să te fii curăţat prin spovedanie. După cum vedeţi, mecanismul de control este foarte abil deghizat sub scuze sfinte.
Revenind la bieţii copilaşi de mai sus, eu unul am de gând să iau partea popilor în această problemă.
Religia înseamnă alegere. A alege să fii practicantul unei anumite confesiuni implică să îi accepţi dogmele şi cutumele – nu doar pasiv, ci activ, gata de a pune la bătaie resurse pentru a propovădui. Altfel eşti doar un simpatizant. Înţeleg că la ortodocşi te “naşti” de confesiunea asta, totuşi după 18 ani eşti liber ca pasărea cerului să renunţi, să scapi de chingile astea tâmpite cu spovedanii şi alte alea.
Totuşi părinţii copiilor morţi erau ortodocşi. Până ajungi părinte ai toate ocaziile din lume să renunţi, să treci la o confesiune mai lejeră sau chiar să te declari agnostic. Ei n-au făcut-o, şi asta înseamnă un singur lucru: că şi-au asumat dogmat ortodoxiei. Dogmă care cere păcătosului după spovedanie să ispăşească un canon aspru, şi care le cere părinţilor să aibă încredere în judecata lui Dumnezeu dacă le moare copilul nebotezat.
Sigur, probabil şi presa li se bagă în suflet căutând materiale. Totuşi sunt convins că nici unul dintre părinţii aceia nu s-a gândit timp de 5 secunde să aibă încredere în Dumnezeul lui. La urma urmelor, copiii nu au nici o vină. Botezaţi sau nebotezaţi, sufletele lor nu pot ajunge în iad, eventual vor aştepta Judecata de Apoi şi abia după ea vor merge în Rai.
Biserica are dreptate în cazul acesta. Have faith, people.