Să umilim presa

Lider PD-L Timişoara umileşte criza

La un moment dat, Maria Saracan avea trei surse de venit şi, culmea, toate plătite din bani publici.

În primul rând, este o tâmpenie sinistră să spui că un [obiect] a fost umilit. Nu poţi umili ceainicul. Nu poţi umili obiectul intelectual [pozitivism]. Cum ar fi fost titlurile franceze, “Emil Cioran umileşte pozitivismul cu al său nihilism tragic”? Nu zău? Vom trece şi peste faptul că n-au acordat subiectul cu predicatul.

Trecând peste asta, poate cineva a încercat o figură de stil prin personificare, totuşi cuvântul nu-şi are rostul. Faptul că cineva ia bani de la stat în ciuda crizei are un cu totul alt descriptor: (a) desfide criza. A o ironiza. A o ignora. A face în ciudă. Nici unul dintre cuvintele care ar fi fost potrivite în acel titlu nu este sinonim cu (a) umili. Trecem peste.

Libertatea titrează:

Uite cum sunt umiliţi românii în Polonia: «Voi aveţi televizoare în România?»

O problemă mare au fost însă stereotipurile şi ignoranţa multor oameni cu privire la România şi la români. Unii credeau că toţi suntem ţigani, alţii mă întrebau dacă acolo se crede în Dumnezeu, dar cel mai mult m-au lovit când m-au întrebat dacă noi, în România, avem televizoare.

Ei bine, aici cuvântul pare a fi folosit oarecum corect. Pare. În fapt, la o citire atentă vom descoperi două chei distincte de interpretare: prima cheie ar fi că întrebările polonezilor erau puse superior, ironic, cu răspunsul gata ştiut în minte; a doua cheie însă poate fi că oamenilor acelora nu le prea păsase de România şi întrebau din neştiinţă alimentată cu ştiri denaturate. Se întâmplă, nici noi nu ştim prea multe despre americani în afară că”-s proşti mă, hă hă”. Este?

Umilirea ca gest al cuiva asupra altcuiva se întâmplă voit. Te umilesc pentru că te pun să-mi speli picioarele contra unei sume modice de bani, deşi tu eşti profesor universitar. Aia e umilire. Greşeala comisă prin neştiinţă nu este umilire; ea poate fi, bineînţeles, o jignire la adresa interlocutorului. Spre exemplu, dacă eu mă duc în audienţă la Patriarh şi întreb “dom’le dar de ce biserica noastră l-a torturat pe Galilei?” … nu l-am umilit cu nimic, neştiinţa mea nu mă implică decât pe mine. Însă se va considera că am jignit prin neştiinţă.

A fost românca umilită? Doar ea ştie, articolul pur şi simplu pare să fie scris în prima cheie de interpretare, ca şi cum ar fi singura posibilă. Ceea ce mă facă să presupun că autorul nu s-a prea străduit. Moving on!

Acest cuvânt cu găurile lărgite mi-a rămas în minte datorită presei sportive, care-l foloseşte oriunde. Spre exemplu:

>VIDEO / Ionescu s-a crezut Messi: vezi cum l-a umilit pe Suarez!

Vedeta de 10 milioane de euro a lui Ajax, uruguayanul Luis Suarez a avut parte de o portie de umilinta din partea lui Claudiu Ionescu. Ionescu l-a intors cum a vrut el pe Suarez, cu un super-dribling.

Vedeţi deja gaura gigantică în stratul limbii? Vedeţi? Puteţi enumera la repezeală alte 5 cuvinte care ar fi fost mult mai potrivite în acel titlu? Încerc eu: vezi cum l-a făcut de râs pe Suarez, cum l-a lăsat de căruţă, cum a demonstrat că are o clasă peste Suarez, cum s-a dovedid mai bun, Ionescu l-a avut la degetul mic pe Suarez ş.a.m.d.

Umilinţă este atunci când poziţia unuia dintre oameni este subminată prin mijloace imorale, vezi exemplul cu profesorul universitar. Dacă eu mă întrec cu tine în luptă dreaptă şi tu mă învingi, se cheamă că m-ai făcut de râs. În luptă dreaptă mă poţi umili doar dacă eu m-am lăudat că te bat groaznic. Nu este umilire să pui femeia de serviciu să spele buda, aceasta este ocupaţia ei. Ar putea fi umilire dacă eşti nesimţit şi după ce a spălat buda te duci acolo cu scopul specific să faci mizerie.

Similar, a-i atrage cuiva atenţia asupra poziţiei lui într-o ierarhie nu este umilire. Dacă Gogu de la cazane începe să explice cum ar organiza el parcarea fabricii, a-i aminti că n-are idee despre aşa ceva este o simplă interacţiune normală. A-l denigra pe Gogu la toate întâlnirile şi pe toate coridoarele cu replica “a apărut prostu’ cu focu'” este într-adevăr o umilire.

Nu v-aţi plictisit? Hai să mai luăm câteva exemple:

Tarul Putin l-a umilit pe miliardarul Deripaska

Premierul rus Vladimir Putin s-a deplasat joi cu elicopterul in orasul Pikalevo, unde i-a criticat vehement pe cei trei oameni de afaceri care detin singura fabrica din localitate si care nu au platit salariile angajatilor de trei luni

Să intrăm în pâine: este în sarcina prim-ministrului să poarte imaginea guvernului? Cam este. Prin urmare faptul că premierul se deplasează într-un loc unde populaţia se revoltă şi protestează este un gest natural. La fel de natural precum a te adresa din calitate de premier oamenilor care fac afaceri în zonă. I-a umilit? Greu de spus, depinde care-i cutuma locului. Dacă pe-acolo a accepta critici din partea unui oficial guvernamental înseamnă umilire …

Consemnăm din nou o semi-chiflă. Ultimul exemplu va fi tot din sport, unde aflăm că

Un muncitor roman l-a umilit pe Jose Mourinho la fotbal!

Pe 3 februarie 2009, Pizzighettone a fost chemata de Inter la baza de pregatire pentru un amical inchis publicului. Partida a avut doua reprize a cate 30 de minute, s-a incheiat cu scorul de 1-1, iar vedeta ei nu a fost Adriano, Crespo sau Amantino Mancini, ci romanul Somodi. Acesta a izbutit sa inscrie golul egalizator pentru formatia sa cu un trasor de la 25 de metri, care l-a lasat fara replica pe Orlandoni. Inter si Mourinho au incercat sa ascunda acest rezultat, dar micuta grupare din Serie C2 le-a dejucat planurile, postand pe site-ul sau oficial cronica meciului.

Aceeaşi, da’ exact aceeaşi problemă. Nu poţi umili pe nimeni în backstage, trebuie să fii pe scenă pentru asta. Nu poţi umili un maestru care îşi exersează nişte mişcări noi, nu în condiţiile în care el te-a chemat să îi fii partener de luptă. Mai degrabă el te-ar putea umili pe tine, dacă te învinge din postura de inferioritate: o fi mastrul la antrenament, dar tu trebuie să dai tot.

Enfin. Cu aceasta încheiem periplul prin subtilităţile lui “a umili”. Şi amintiţi-vă mereu, limba se cere despicată. Se cere exploatată. Se cere cântată cu pasiune, iar nu închisă în construcţii din lemn sau refolosiri tâmpe ale aceloraşi sintagme.

Cam asta-i :)