Aprecierea valorii

Nu degeaba se spune că a fi talentat nu e nici pe departe vreun indiciu despre succesul tău viitor sau potenţial. În joc intră mult mai multe lucruri, şi aici menţionăm printre altele talentul la a vorbi cu oamenii şi talentul de a (te) vinde.

În general societatea avansată încearcă să separe aceste două componente, creând în firme departamente de marketing şi departamente unde se “dă cu sapa”, creând businessuri şi oameni care să se ocupe cu evaluarea lor ş.a.md. În principal este important să înţelegem că nu îi este dat oricui, prin prisma faptului că respiră, să evalueze diverse lucruri; în special când este implicat în ele. Poate că societatea noastră tânără nu a digerat încă lucrul acesta, dar pe la alţii contează. În fond suntem cu toţii ocupaţi, şi meseria profesioniştilor evaluatori este fix aceea de a ne ajuta să nu pierdem timpul.

Să luăm şi un exemplu:

A: Mi-am cumparat ieri un domeniu .org o.w.n.i.t.org (fara puncte). Vreau sa fac un site pe el. Cat credeti ca valoreaza domeniu fara site pe el?

C: momentan face exact cat ai dat tu pe el.

A: Faza e ca peste 2-3 ani trece de 2500$+ o sa fie ceva nou cu un script misto facut de mine in python + mysql

B: Tu nu intelegi ceea ce ceri de la oameni? Ai vrut sa stii care este valoarea domeniului tau nedezvoltat, care e cert, nu este mai mare de 7.5 $, nu pentru ceea ce vei dezvolta tu pe el in 100 de ani si ce ve face pe el, intelegi?

A: inainte de a imi spune mie cum sa scriu invata sa te comporti pe un forum.Poate eu nu stiu sa scriu corect ,dar tu daca te comporti asa in viata de zi cu zi ,ai probleme mari lol.

B: Cand vei mai citi ceva carti, cand vei mai citi “Codul bunelor maniere” si poate cand vei mai da pe la scoala, atunci sa-ti permiti si sa iti doresti sa porti o discutie cu mine despre domenii web si despre cum se mananca de fapt lumea asta online.

A: lol ,pe langa faptul ca te pricepi la domenii esti bun si ca psiholog .Stii sa citesti un om doar din vorbe. Daca as vrea iti pot arata ca am mai multa experinta in “lumea asta online” lol.

( către C: ) Ti-am vazut site-ul personal daca intri cu asa ceva pe international te faci de ras :) Sfatul meu mai invata putin.lol

B: nu stiu cum sa-ti zic, ca imi provoci nu mila sau scarba, ci o chestie pe care numai cei ca tine o pot produce … Pacat de parintii tai, ii faci de ras pe aici!

Acum să facem şi o scurtă analiză pe text. Personajele B şi C sunt cunoscătorii în această discuţie, iar A este în poziţia de învăţăcel. El cere un sfat şi, culmea, îl primeşte.

În general când eşti într-o poziţie de inferioritate nu e voie să crâcneşti, în special când ceri unui juriu să te evalueze; spui “mulţumesc” pentru orice interacţiune binevoitoare. Pur şi simplu când supui un lucru atenţiei unui juriu tu eşti dator să expui clar şi răspicat TOT ce crezi că ajută la decizie, pentru a nu pierde timpul oamenilor; A nu face asta, şi i se atrage atenţia că trebuie să îşi rafineze discursul. Ba mai mult, juriul îşi rupe din timp şi îi expune şi câteva defecte structurale ale discursului său, lucruri care ar putea să îl ajute pe viitor. Răspunsul lui A? Siderantul “eu ştiu mai bine oricum, mersi pentru nimic, VOI nu ştiţi să interacţionaţi pe internet”. Chestie pentru care ar merita un şut în fund, o palmă peste bot, o bătaie cu parul, alegeţi voi metoda favorită.

Am mai vorbit pe-aici despre tradiţie. Avantajul oricărui maistor faţă de orice calfă, la fel ca avantajul oricărui om hârşâit într-o meserie, este aceea că are cunoştinţă despre domeniul lui. Nu are avantajul că foloseşte cele mai bune metode mereu, dar măcar face bine ceea ce face, scoate produse bune printr-o înţelegere structurală a meseriei lui. Orice tânăr care doreşte să acceadă într-o anumită meserie trebuie să dovedească în primul rând că a absorbit totul de la cei mai în vârstă ca el. Pentru a putea îmbunătăţi ceva trebuie să cunoşti acel ceva până în măruntaie, şi dincolo de ele. Tradiţia îţi pune pe tavă clasificarea, îţi oferă tot ce a acumulat ea în decursul anilor; tu ca nou-venit vei construi doar observând cu un ochi proaspăt care-s punctele tari şi slabe, după un studiu atent deci.

Cred că am reformulat de suficient de multe ori încât să se înţeleagă ideea.

Bineînţeles, pentru ca acest sistem să funcţioneze mai este nevoie de un ingredient: un respect reciproc între diverşii maiştri, maistori, guru, profesori şi ce-or mai fi ei. Anume, dacă cineva a depus eforturi considerabile şi a reuşit să dobândească experienţa şi cunoştinţele necesare, atitudinea potrivită din partea breslei trebuie să fie binevoitoare. Dacă un doctor a acumulat sute de mii de ore de practică, i se recunoaşte părerea ca fiind importantă. Şi invers, odată formată casta trebuie excluşi absolut toţi cei care nu îndeplinesc standardele, spre binele grupului. Omul de pe stradă când intră pe uşa pantofarului trebuie să fie liniştit că va pleca de acolo cu o lucrare făcută bine.

Lucrul acesta nu pare a se întâmpla în România. Acest ultim pas, generator pentru tot restul şandramalei, nu se face. În schimb avem parte de mecanici auto care se “spurcă” între ei, şi de medici care îşi contestă unul altuia dreptul de practică. Aşa ceva nu ar trebui să se poată, medicii şi mecanicii slabi ar trebui să fie lipsiţi de însemnele specifice, să ajungă la marginea societăţii, să lucreze pentru cei care nu au bani şi nu-şi permit să meargă la un specialist adevărat. Indiferent de motiv, acesta nu mă interesează, chestia asta otrăveşte absolut toată ierarhia profesională: specialiştii nu sunt creditaţi cu influenţa bine-meritată, lichelele ajung pe poziţii importante fără s-o merite, iar consumatorul din stradă priveşte năuc neştiind pe cine să aleagă. Başca un strat gros de marketing care îngreunează orice alegere în cunoştinţă de cauză.

Bineînţeles, soluţii nu am în afară de cea veche şi încercată: fiecare grup cu coloana lui vertebrală, fără accederi “pe pile”, fără eliminări pe motiv de vendetta. Poţi urî un om în particular, dar profesional vorbind să accepţi că are măcar un punct de vedere valid dacă nu şi dreptate. Asta implică şi alte necesităţi, cum ar fi nişte şcoli de calitate sau disponibilitatea învăţăcelului de a accepta că nu are habar de nimic.

Iar pe cealaltă parte, soluţia este câte o palmă pentru toţi proştii care cer ajutor fără să fi dezvoltat simţul ridicolului. Minim una. Aducerea la realitate. Dacă nu pot plăti consultanţa prin respect o vor plăti prin bani, sau prin palme primite cu drag. Oricum o iei, tot învaţă ei ceva de acolo.